Viitura transformă albia râurilor în capcane pentru animale. Vaci prinse în aluviuni, la Buzău VIDEO

Viitura transformă albia râurilor în capcane pentru animale. Vaci prinse în aluviuni, la Buzău VIDEO

Sursa Iulian Bunilă

Nămolul rămas după viiturile formate pe râuri a devenit o capcană pentru animalele care se apropie de apă în această perioadă. Trei vaci au fost la un pas să moară în aluviunile de pe malul râului Buzău, sufocate în noroi, dacă un pescar nu suna la pompieri să le ceară ajutorul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Operaţiunea a durat mai bine de o oră, pentru că vitele erau adânc împotmolite. Animalele au fost scoase abia după ce la locul intervenţiei a fost adus un excavator.
 
Niciunul dintre cei doi văcari nu avea telefon, astfel că spre norocul lor un pescar a văzut toată scena şi a sunat la 112. Întreaga cireadă fusese mânată spre locul de unde animalele se adăpau şi altădată.  
 
”Au fugit toate încoace. Am mai fost aici dar nu am ştiut că e mâlul ăsta aici. Un domn care era la peşte a sunat la pompieri”, spune unul dintre văcari.
 
Echipajele de la ISU Buzău au scos vacile una după alta, într-un interval de aproximativ o jumătate de oră. Orice întârziere se putea solda cu moartea animaleleor prin sufocare sau epuizare.  
 
”Era jale dacă rămâneau aici. Le găseam moarte dacă nu veneau pompierii. Uite că mai sunt şi oameni cu suflet”, spune proprietarul animalelor, venit într-un suflet de acasă pentru a-şi salva vitele.
 
 
 
Animalele au fost eliberate cu ajutorul unui excavator adus de la o firmă care execută lucrări hidrotehnice zonă. 
 
”Iniţial s-a săpat în jurul animalelor, ca să facă extragerea mai facilă. Erau foarte obosite, pentru că am fost anunţaţi la circa o jumătate de oră după ce au rămas în aluviuni”, a declarat Eduard Dumitriu, de la ISU Buzău.
 
Cireada s-a întors în grajdul fermierului din Vadu Paşii în efectiv complet. Pompierii spun că, după viiturile din aceste zile, albiile râurilor devin adevărate capcane pentru animale.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările