VIDEO Străzi şi curţi inundate, în Buzău, după ploaia torenţială de duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploaia torenţială abătută duminică după-amiază peste municipiul Buzău a provocat inundaţii pe mai multe străzi. Sistemul de canalizare din mai multe zone s-a dovedit a fi  ineficient în faţa potopului care a durat câteva zeci de minute.

După ploaia de duminică, trotuarele şi carosabilul au fost inundate în mai multe zone din oraş. Şoferii au circulat cu dificultate pe străzile Chiristigii, Frăsinet, unde traficul a fost dirijat de către echipaje de Poliţie.

S-a circulat cu dificultate în Broşteni, Zona Industrială şi  sub podul feroviar de la Marghiloman, iar în mai multe zone de case apa a pătruns în gospodării.

La Buzău plouă în continuare, judeţul aflându-se sub avertizare cod galben de ploi. Printre fenomenele vizate se numără: manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ.

Cod galben de ploi până luni seară

„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 25…30 l/mp şi pe arii restrânse, mai ales în Muntenia şi în zona de munte, 40…60 l/mp. Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 60…70 km/h, vijelii şi, izolat, grindină” – sursă ANM.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite