VIDEO Reacţia unei familii când găseşte un portofel pe jos, surprinsă de o cameră de supraveghere

VIDEO Reacţia unei familii când găseşte un portofel pe jos, surprinsă de o cameră de supraveghere

Un tânăr din Buzău a rămas fără acte şi bani chiar în pragul sărbătorilor de iarnă, după ce şi-a pierdut protofelul cu actele şi 350 de euro chiar în faţa pieţei centrale din Buzău. Omul a tot sperat la minuni, ştiind că au fost şi cazuri când păgubiţii au recuperat sume mai mari de bani, însă până acum norocul a stat departe de el. Toată scena a fost filmată de o cameră de supraveghere din zona pieţei.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
S-a convins că are mici şanse să recupereze portofelul după ce a văzut înregistrarea momentului în care obiectul a fost însuşit de găsitorii lui. 
 
Aceştia s-au uitat în jur să vadă dacă sunt cumva observaţi, după care au băgat portofelul în buzunar şi au plecat imediat.
 
Incidentul s-a produs miercuri, iar de atunci profitorii de ocazie nu au anunţat poliţia. Deşi păgubitul şi-a luat gândul că va putea recupera banii din portofel, el cere acum ca măcar actele să-i fie returnate. 
 
"Nu pot să-i judec pentru că aşa au considerat ei că trebuie să procedeze însă îi rog mult să trimită anonim măcar actele. Sunt disperat că acum trebuie să refac toate documentele", ne-a declarat B.N., tânărul păgubit.
 
Însuşirea fără drept a bunului găsit este considerată infracţiune pedepsită chiar şi cu închisoarea iar imaginile de pe cameră vor ajuta anchetatorii să dea de urma profitorilor. În urma cu trei săptămâni, doi copii minori au dat o adevărată lecţie adulţilor după ce au găsit în Râmnicu Sărat o sacoşă cu 3.000 de lei.

 

citeste totul despre: