Satul cu Flori, sejur perfect pentru a fi împărtăşit pe Instagram FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto I. Bunilă
Foto I. Bunilă

Din ce în ce mai mulţi turişti, mai ales cei din noile generaţii, caută locuri de cazare speciale, din care să poate împărtăşi pe reţelele de socializare imagini unice, impresionante. Pentru aceştia avem o propunere care sigur îi va pune pe picior de plecare. La Buzău tocmai a fost inaugurat ”Satul cu flori”, un complex cu opt căsuţe rutunde, desprinse parcă din poveştile cu spiriduşi.

Satul cu Flori se află în satul Ojasca, la aproximativ 25 de kilometri distanţă de municipiul Buzău. Cazarea într-o căsuţă costă 300 de lei pe noapte. 

Toată salba de căsuţe are nume de flori. Lavanda, muşeţelul, păpădia şi macul sunt câteva dintre florile care dau nume căsuţelor. Au mobilier din materiale ecologice, pe structură din fier forjat, lenjerie şi covoraşe asortate. 

În căsuţa Floarea Soarelui, personalul complexului trage tare pentru a încheia curăţenia înaintea sosirii turiştilor. Interiorul dominat de forme şi culori aprinse induc o stare de bine. Tocmai de aceea, spun gazdele, este şi printre cele mai cerute camere. 

Şi căsuţa Mesteceni adună printre cele mai multe închirieri. Clienţii descoperă aici un interior în tonuri liniştitoare. 

”Avem fond verde atât la lenjerie, cât şi în desenul de pe perete. Totul este relaxant, pentru că reprezintă natura. Este ceea ce cu toţii ne dorim să avem în jur, linişte, relaxare”, spune Andreea Tulin, proprietara complexului turistic. 

    

buzausat

Foto I.B. 

Pereţii au fost decoraţi de un artist plastic. ”Complexul nostru este predominant destinat florilor. În fiecare căsuţă o să găsiţi flori, şi pictate, dar şi naturale. Toate picturile de pe pereţi au fost realizate de un artist cunoscut, Ana Maria Bogles, de la Liceul de Artă”, arată Andreea Tulin. 

buzausat

Foto I.B.

Toate căsuţele sunt rotunde şi au fost zidite dintr-o spumă care izolează foarte bine termic. Mobilierul a fost şi el modelat astfel încât să se armonizeze. Aşa se explică şi de ce paturile sunt rotunde.  

”Acum suntem în căsuţa tradiţională, predominant pictată cu roşu, cu semne tradiţionale. Avem accesorizată o ladă de zestre de pe vremea bunicilor noştri. Pentru o familie mai numeroasă, camerele pot fi dotate cu unul sau două paturi suplimentare”, precizează Andreea Tulin.  

buzausat

Foto I.B. 

Complexul turistic amplasat lângă drumul care leagă Buzăul de Braşov dispune de opt căsuţe individuale, asemănătoare bordeielelor spiriduşilor din poveşti, numai bune de pozat şi pus pe Instagram. 

BUZAU

Foto I.B. 

Cele opt căsuţe şi clădirea principală, unde se află recepţia, sunt dispuse în cerc. În mijlocul curţii, se află un foişor cu băncuţe şi ring de dans, o vatră pentru foc de tabără. Complexul mai are un spaţiu cu grătare, chiar lângă clădirea cu livingul şi zona de servit masa. 

”Bucătăria este utilată complet cu frigider, aragaz, mese, veselă. Aici, turiştii noştri îşi pot prepara ceaiuri, cafea, mâncare. Avem o zonă de grătar foarte generoasă. Capacitatea complexului turistic este de până la 20 de persoane, pentru că în câteva dintre căsuţe putem asigura pat suplimentar. Avem şi un ring de dans şi o vatră pentru foc de tabără”, explică Andreea Tulin.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite