România, la intrarea în Primul Război Mondial: euforie pe străzi, cu oamenii care scriau pe trenuri „Spre Budapesta!“

România, la intrarea în Primul Război Mondial: euforie pe străzi, cu oamenii care scriau pe trenuri „Spre Budapesta!“

Arhivă

Intrarea României în Primul Război Mondial de partea aliaţilor părea că este actul final al conflagraţiei care ajunsese în doi ani la un bilanţ dezastruos pentru ambele tabere. Cu un aport militar de 800.000 de oameni pe frontul estic, România avea rolul de a îngenunchea Imperiul Austro-Ungar, oferind Antantei şanse mari de victorie. Optimismul aliaţilor a pălit însă după primele luni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primul Război Mondial a început în 28 iulie 1914. Asasinarea la 28 iunie 1914 a arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, moştenitor al tronului Austro-Ungariei, de către naţionalistul iugoslav Gavrilo Princip la Sarajevo, a dus la declanşarea conflagraţiei.
 
Austro-Ungaria a dat un ultimatum Regatul Serbiei şi, ulterior, alianţele internaţionale formate de-a lungul deceniilor au fost invocate. Rusia a ordonat o mobilizare parţială a armatelor sale în zilele 24 iulie-25 iulie, iar la 28 iulie, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei. 
 
Ulterior, Germania a trimis un ultimatum Rusiei să se demobilizeze. Pentru că propunerea a fost refuzată, Germania i-a declarat război Rusiei la 1 august. Fiind depăşită numeric pe Frontul de Est, Rusia a îndemnat aliatul său francez să deschidă un al doilea front în vest.
 
În câteva săptămâni, marile puteri se aflau în război. În timpul conflictului, Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Imperiul Otoman, care formau Puterile Centrale, au luptat împotriva Marii Britanii, Franţei, Rusiei, Italiei, României, Japoniei şi Statelor Unite ale Americii, alianţă numită Antanta. România a intrat doi ani mai târziu în război.
 
”În momentul începutului de război mondial, România s-a declarat neutră, în august 1914. Asta nu înseamnă că avea să rămână aşa până la capăt, pentru că aveam de ce să luptăm. România avea de recuperat nişte teritorii şi teoretic existau două posibilităţi. O primă posibilitate era să ne aliem cu Puterile Centrale şi să recuperăm Basarabia care era deţinută de ruşi. O a doua variantă, cea pe care s-a şi mers, era să ne aliem cu Antanta şi să recuperăm Transilvania, Banatul şi Bucovina. Oamenii politici şi toată opinia publică erau pentru a recupera Transilvania, inima românismului”, explică buzoianul Dan Solcan, profesor de istorie la Colegiul Naţional B.P. Hasdeu.
 
 
Primul ministru al României, Ion I.C. Brătianu, a negociat timp de doi ani foarte bine cu Antanta, spune profesorul buzoian. ”Una peste alta, s-a ajuns în 4/17 august 1916, două date, pentru că la noi era 4 august iar în occident, 17 august, zi când s-au semnat un tratat politic şi o convenţie militară cu Antanta iar peste numai zece zile Consiliul de coroană al României, regele Ferdinand şi oamenii politici cei mai importanţi au decis într-adevăr intrarea României în Război”, spune profesorul buzoian, Dan Solcan, care în anul Centenarului Marii Uniri a susţinut lecţii de istorie în toate şcolile din municipiul Buzău.
 
Reacţia societăţii româneşti la momentul intrării ţării noastrei în război era similară stării de entuziasm a francezilor şi germanilor (foto jos), care credeau că războiul va fi de scurtă durată şi că soldaţii se vor întoarce în casele lor înainte de Crăciun. 
 
 
În ambele tabere opuse se manifesta euforia colectivă care însoţea plecările spre front ale trenurilor pline de soldaţi, hrăniţi cu entuziasm, de mulţimile adunate în pieţe şi gări, care fluturau steaguri şi se îmbrăţişau de rămas-bun, născându-se sentimente de fraternitate şi solidaritate menite să unească. 
 
”A fost un entuziasm general. Oamenii au ieşit pe străzi pe Calea Victoriei şi bulevardele din centru, cântau spontan Deşteaptă-te române, La arme, se îmbrăţişau cu cei care urmau să plece, ziarele scriau: Este ceasul adevărului, Este momentul Ardealului. Pe trenuri scria Spre Budapesta. Era o atmosferă de mare patriotism dar era şi un soi de isterie care semăna cu ceea ce se întâmplase la Berlin sau la Paris cu doi ani înainte când germanii şi francezii plecau pe front”, spune profesorul Dan Solcan.
 
La început, forţele române au invadat Transilvania trecând de graniţa Munţilor Carpaţi. Ostaşii au învins numărul mic de trupe habsburgice bazate în zona graniţelor şi au avansat în teritoriul Austro-Ungariei, dar au fost oprite rapid. Din cauza trecătorilor armata română s-a despărţit, soldaţii devenind expuşi atacurilor ce i-au încercuit.
”După ce am declarat război Austro-Ungariei, imediat Germania, Bulgaria şi Turcia, aliaţii, ne-au declarat război. Războiul a început în favoarea noastră. Lucrurile păreau că merg foarte bine, deşi trebuia să luptăm pe două fronturi. Am încercat în disperare de cauză o manevră, anume să îi încercuim la Flămânda pe inamicii noştri, dar nu am reuşit. Atunci, forţele Puterilor Centrale au declanşat o contraofensivă îngrozitoare pe frontul de nord-vest. Am încercat să ţinem trecătorile, am reuşit în Carpaţii Orientali, unde generalul Grigorescu a lansat celebra deviză Pe aici nu se trece. Am încercat fapte de vitejie şi în Carpaţii Meridionali, însă nu am reuşit”, spune profesorul Dan Solcan.
 
Între timp, armata Puterilor Centrale formată din trupe germane, bulgare şi turce, conduse de feldmareşalul August von Mackensen, au intrat în sud-estul României. După primele luni de campanie militară, britanicii, francezii şi ruşii au descoperit că România deţinea armament şi echipament doar pentru a alimenta jumătate de milion de soldaţi. De asemenea, din cauza poziţiei izolate din estul Europei, aliaţilor le era greu să trimită provizii care să acopere cantitatea necesară. 
 
”Bătălia era una inegală. Am pierdut trecătorile şi, atunci, în disperare de cauză, am încercat să ne salvăm capitala. Am dus o bătălie în zona Neajlov - Argeş, exact în faţa Bucureştilor, pentru a ne salva capitala. A fost cea mai complexă bătălie din această campanie din 1916. S-a întâmplat pe 17 - 20 noiembrie 1916 şi, dramatic, am pierdut. În momentul acesta, regele, guvernul şi parlamentul s-au îndreptat spre Moldova, linia s-a stabilizat undeva în sudul Moldovei iar bilanţul pierderilor de până arunci a fost unul absolut îngrozitor. Pierdusem două treimi din teritoriu, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, inclusiv capitala. În privinţa pierderilor de vieţi omeneşti, cel mai dramatic bilanţ vorbeşte despre 500.000 de morţi, răniţi şi dispăruţi, în numai patru luni de zile. Campania aceea care începuse fabulos, se termina dramatic într-un timp foarte scurt”, spune Dan Solcan.
 
 
În iarna lui 1916 şi primăvara anului 1917, cu sprijinul important al Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Berthelot, armata română a fost reorganizată şi instruită pe baze moderne adaptate cerinţelor războiului. Campania din vara anului 1917 a fost una de succes, reuşindu-se, în faza iniţială, înfrângerea trupelor Puterilor Centrale în bătăliile de la Mărăşti, Oituz şi Mărăşeşti.
 
Din cauza avansului tehnicii militare, Primul Război Mondial a dus la un nivel fără precedent al carnagiilor şi al distrugerilor. Până la momentul încheierii războiului cu victoria Aliaţilor, au murit peste 16.000.000 de oameni, soldaţi şi civili.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările