Principele Nicolae al României, în drumeţie prin Ţara Luanei. A fost uimit de peisajele şi istoria zonei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Costache i-a fost ghid principelui   Sursa: Facebook
Daniel Costache i-a fost ghid principelui   Sursa: Facebook

Principele Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai, a fost într-o vizită privată în judeţul Buzău, unde a admirat frumuseţile unice din zonele Colţi şi Bozioru. Mai bine de şapte ore a durat periplul printre obiectivele arealului cunoscut în legendele locului ca Ţara Luanei.

Însoţit de doi prieteni şi de directorul Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache, principele Nicolae şi-a început vizita la Muzeul Chihlimbarului de la Colţi, unde sunt expuse pepite de chihlimbar, unelte de prelucrare a acestuia şi bijuterii. 

“I-a plăcut foarte mult la Muzeul Chihlimbarului de la Colţi. Chiar a zăbovit în faţa colecţiilor de bijuterii, la uneltele de prelucrare, a pus multe întrebări, a deschis discuţii. S-a declarat impresionat de existenţa unui muzeu aşa de modern într-o zonă oarecum izolată”, spune Daniel Costache, directorul Muzeului Judeţean Buzău. 

Organizat ca secţie exterioară a Muzeului Judeţean Buzău, muzeul din Colţi adăposteşte colecţia de ştiinţele naturii, respectiv 809 piese din roci de chihlimbar şi chihlimbar brut.

În muzeul de la Colţi se găsesc atât piese prelucrate, cât şi în stare brută, printre care: cel mai mare bulgăre de chihlimbar din lume, de 3.480 de grame, mărgele de chihlimbar de Colţi, descoperite la Vadu Soreşti, în secolul IV d.H., mărgele de sticlă, cornalină şi chihlimbar.

”De la redeschiderea muzeului, după modernizare, ne-au vizitat peste 11.000 de turişti, asta în condiţiile în care au fost multe pauze din cauza pandemiei. Numai în ultima săptămână au fost în vizită 496 de persoane”, declară directorul Muzeului Judeţean Buzău.

buzau

Periplul celui mai mare dintre nepoţii Regelui Mihai a continuat cu opriri în complexul Aluniş, cu biserica şi chiliile săpate în stâncă, apoi la renumitele aşezări rupestre de la Nucu - Bozioru. Oaspeţii au petrecut mai bine de cinci ore în zona de o frumuseţe rară.

”Deşi am avut multe ore la dispoziţie, am reuşit să vizităm doar Chilia lui Dionisie şi Fundul Peşterii. Principele a fost impresionat de istoria locului dar şi de peisaje. S-a oprit şi a făcut multe poze în poiana Cozanei”, spune Daniel Costache.

Principele Nicolae a plecat din Ţara Luanei în jurul orei 18.00 şi a promis că va reveni pentru a vizita şi celelalte obiective ale zonei. 

buzau

Munţii Buzăului ascund nu doar misterioase aşezări rupestre, ci şi legende unice, păstrate din timpuri îndepărtate în memoria fiecărei generaţii. Una dintre ele, cunoscută de mai toţi bătrânii din Colţi şi Bozioru, vorbeşte despre Ţara Luanei, numele pe care lumea lor, mărginită de ziduri de piatră, îl purta odinioară. 

Nu există turist în zonă care să nu fie fascinat de această legendă, povestită de bătrâni sau de ghizii din comună. Ţara Luanei se află în Munţii Buzăului, la 47 de kilometri de Buzău şi la 150 de kilometri de Bucureşti. 

Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills s-a născut pe data de 1 aprilie 1985 în Geneva, Elveţia, fiind primul dintre cei doi copii ai Principesei Elena a României cu primul ei soţ, Leslie Robin Medforth-Mills. 

buzau

Nicolae a vizitat România pentru prima oară, pe data de 19 aprilie 1992, în timpul sărbătorilor Pascale, alături de mama sa, Regele Mihai I şi Regina Ana. În anul 1997, Nicolae a revenit în România de Crăciun, când întreaga familie regală a păşit în România după aproape cinci decenii de exil.

În 2012, Bucureştiul a devenit reşedinţa lui Nicolae al României. Ocupând un rol public s-a implicat în nenumărate proiecte vizate sa promoveze România. A învăţat limba română la şcoală de limbi străine Euro Ed din Iaşi şi ulterior s-a implicat în diferite proiecte de educaţie alături de Asociaţia Curtea Veche sub rolul de Manager de Proiect, donând 25.000 de cărţi în 150 de comunităţi rurale din România.

Intre anii 2010 -2017 Nicolae s-a implicat în programe de voluntariat alături de mai multe fundaţii din România.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Cercetătorii buzoieni au creat usturoiul Benone, cu gust dulce, acrişor şi iute. Legumicultorul care l-a comandat este fan Benone Sinulescu, rapsodul Buzăului

Afacerea bio a unei americance din Munţii Buzăului, care asigură finanţarea unui cămin de copii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite