Peisajele uimitoare de la Meledic, locul puţin cunoscut din Buzău. Ar fi uşor de vizitat după suspendarea restricţiilor de circulaţie

Românii se pot gândi din nou la drumeţii după 15 mai. Frumoasele zone ale judeţului Buzău pot fi alegerea cea mai potrivită atât pentru buzoieni cât şi pentru turiştii din regiune, inclusiv din Bucureşti. Propunerea pentru primul weekend este o evadare pe Platoul Meledic, de pe raza comunei Mânzăleşti, localitate cu care natura a fost extrem de generoasă.

Mânzăleştiul, una dintre cele mai vechi aşezări umane din ţara noastră, se află la aproximativ 50 de kilometri de municipiul Buzău, pe Valea Slănicului. 

Aici, spun unii istorici, este singurul loc de pe continent unde se găseşte sare la suprafaţă, mineral necesar vieţii, exploatat din cele mai vechi timpuri. 

Pe o rază de numai cinci kilometri se află trei obiective naturale de o frumuseţe rară. 

Găsim un pinten înalt de aproape zece metri, format din cenuşă vulcanică, lacul cu apă dulce dintre versanţii de sare şi salba de peşteri formate în straturile saline, unele dintre ele de dimensiuni impresionante.

Sarea este elementul dominant la Mânzăleşti. Natura a creat la intrarea în comună un simbol sub formă de pinten alb ca sarea, înalt de zece metri. Se numeşte Piatra Albă de la Grunj. 

A răsărit din străfundurile pământului, sub formă de cenuşă vulcanică, urcată prin venele uriaşului de sare din subsolul comunei Mânzăleşti.

La numai doi kilometri distanţă de centrul comunei se află rezervaţia „Platoul Meledic“, care din punct de vedere ştiinţific are o mare valoare geologică, zoologică şi speologică. 

Se află în Subcarpaţii de Curbură, în bazinul superior al râului Slănic, un afluent al râului Buzău, între râul Slănic, pârâul Jgheab, pârâul Meledic şi pârâul Sărat. 

Platoul este situat la 600 de metri altitudine, fiind constituit din argile şi gresii de cuvertură pe melasă miocenă salmastră a unui masiv de sare, înconjurată de formaţia de gresii şi şisturi argiloase, spun prezentările ştiinţifice.

Platoul Meledic este capătul superior al unui munte de sare, pe care s-a dezvoltat un relief spectaculos, pe alocuri foarte denivelat. 

La prima vedere, pare un loc necălcat de om. În realitate, platoul este înconjurat de multe obiective turistice despre care însă puţini români au aflat până acum.

Peisajul zonei este un paradis în culori şi forme naturale, despre care bătrânii spun că a reuşit odinioară să-i vrăjească şi pe membrii casei Regale a României. 

La Meledic sunt vizibile şi astăzi ruinele unui vechi conac ce ar fi fost construit de urmaşii domnitorului Vlad Vintilă, care s-au ocupat de exploatarea sării din zonă. 

De frumuseţea zonei a fost cucerit şi Alexandru Vlahuţă, care, în trecere fiind, a rămas fermecat de minunile de aici şi a hotărât să scrie un întreg capitol intitulat „La Meledic“ în cunoscuta sa operă „România pitorească“.

„Suntem la Meledic, una dintre cele mai largi deschizături din Carpaţii Buzăului. Măgura pe care stăm — un vârf înalt de unde privim toată valea Meledicului şi munţii depărtaţi cari-o înconjoară — se cheamă «Gruiul Haiducilor»“, scria Alexandru Vlahuţă.

Rezervaţia naturală are în mijlocul ei un lac în jurul căruia, de-a lungul generaţiilor, localnicii au ţesut legende. Ochiul de apă este una dintre ciudăţeniile locului, spun oamenii. 

Întins pe mai puţin de un hectar, deşi se află într-o adâncitură creată pe un masiv de sare, lacul de la Meledic are apa dulce.

În timpul verii, aici se face plajă şi se pescuieşte. Nu este indicat scăldatul deoarece apa devine extrem de rece la doar un metru distanţă de mal. 

Adâncimea lacului este de 20 de metri, teoretic, însă localnicii spun că nu au dat niciodată de fund. „I se mai spune «Lacul fără Fund», din cauză că nimeni nu a dat de fundul apei şi multe nenorociri s-au întâmplat în lacul ăsta“, spune Nicolae Lalu, localnic din Meledic.

În total, pe platoul natural de la Meledic sunt şase lacuri cu apă dulce, dar niciunul nu este mai mare decât „Lacul fără Fund“. Salinitatea foarte scăzută din apa lor este explicată ştiinţific. 

Ele s-au format prin infiltrarea apei prin breşele sării, scufundarea platoului cu fundul lacului şi crearea legăturii cu reţeaua hidrografică. 

Formarea unui strat de sol pe pereţii scobiturii din blocul de sare, datorită precipitaţiilor care au adus aluviuni, a impermeabilizat fundul lacului şi a întrerupt contactul apei cu masivul de sare. 

La un kilometru distanţă de platoul Meledic, în mijlocul unei păduri de tei, se află peştera de Sare, unică în Europa prin modul de formare. Se numeşte S6 Mânzăleşti şi a obţinut în anul 1980 atestatul mondial de cea mai lungă peşteră în sare, 1.257 de metri. 

A fost detronată, în 1983, de Peştera Malham din Israel, aflată în apropierea Mării Moarte, care are o lungime totală de 3.100 de metri.

Intrarea în peştera S6 a fost blocată cu ani în urmă de o alunecare de teren, care a format în munte un crater cu pereţi albi. Versanţii din rezervaţia naturală Platoul Meledic au canioane adânci de peste şase metri, cu lăţimi de până la trei metri şi rupturi de pantă de doi metri.

În jurul lacului Meledic se află o pajişte cu zeci de statui din lemn, 25 la număr, cioplite în cadrul unei tabere de sculptură, din iunie 2001, de meşteri populari din zona folclorică Mânzăleşti. 

Aici, tradiţiile au rămas nealterate, iar lucrul cu lemnul este o îndeletnicire vie, asemenea olăritului şi ţesutului.