Muniţie de pistol automat, găsită într-o biserică din zona de munte a Buzăului

Muniţie de pistol automat, găsită într-o biserică din zona de munte a Buzăului

Arhivă

Pirotehniştii de la ISU Buzău au fost chemaţi, zilele trecute, de parohul unui sat din Pătârlagele, să ridice câteva zeci de cartuşe pe care acesta le descoperise într-o nişă a bisericii din localitate. Acestea au vechime de peste 50 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă


În urma unui apel la 112, specialiştii din cadrul echipei pirotehnice au fost solicitaţi pe raza oraşului Pătârlagele, în localitatea Poieni de Sus, în vederea asanării muniţiei găsite în interiorul bisericii din localitate.

Au fost ridicate, transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă un număr de 64 de cartuşe de infanterie, calibrul 9 mm, în vederea distrugerii. 

Ele se aflau în două încărcătoare de pistol automat. Au fost descoperite de parohul bisericii, după ce a desprins câteva icoane vechi de pe pereţi pentru a le şterge de praf şi fum.

Până în acest moment, în 2020 echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău, a gestionat 47 misiuni de asanare muniţie rămasă neexplodată în zona de competenţă.

Specialiştii ISU Buzău avertizează populaţia că, în ciuda stării avansate de coroziune, muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor militare pot fi încă active, şi, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii. 

Persoanele care găsesc elemente de muniţie neexplodate au obligaţia de a apela numărul unic 112, pentru a anunţa evenimentul. Efectuarea acestui anunţ nu implică cu nimic cetăţeanul, însă neinformarea autorităţilor se sancţionează potrivit legislaţiei în vigoare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările