Mărturia unui comandant ucrainean despre lupta înverșunată de 16 ore cu forțele de elită Spețnaz ce năvăliseră peste graniță

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un comandant din forțele speciale ucrainene a oferit o mărturie despre cum a reușit să țină piept atacurilor unităților de elită rusești Spețnaz pentru a le înfrâna avansul mai adânc în regiunea nord-estică Harkov, în cursul incursiunii transfrontaliere din 10 mai, relatează publicația  britanică „The Times”.

Soldați ucraineni instruiți să utilizeze un obuzier Caesar FOTO PROFIMEDIA
Soldați ucraineni instruiți să utilizeze un obuzier Caesar FOTO PROFIMEDIA

„Se putea observa cât de profesionist și bine coordonat lucrau, făceau lucruri de nivel înalt. Aveau Kalașnikovuri de ultimă generație și dispozitive de vedere pe timp de noapte. Toate mișcările le erau acoperite de tiruri precise”, povestește „Drago”, în vârstă de 24 de ani, comandantul detașamentului de forțe speciale Kraken.

Drago a suferit o comoție și arsuri după încleștarea cu temutele forțe de elită Spețnaz, specializate printre altele în operaţiuni militare avansate în spatele liniilor inamice, și se recuperează în orașul Harkov, aflat sub bombardamente rusești intense. Șeful spionajului ucrainean, Kirilo Budanov, l-a decorat cu medalia Ordinul Curajului pentru „acțiuni îndrăznețe și decisive într-o situație nefavorabilă tactic”.

Drago și oamenii săi au urmărit trupele rusești adunându-se peste graniță încă de luna trecută, însă nu au putut să le lovească preventiv proviziile și muniția pentru a împiedica atacurile ulterioare pe fondul interdicției SUA de a folosi rachete americane cu rază lungă de acțiune pe teritoriul rusesc.

„Erau o mulțime de ruși care se adunau și am fi putut să-i distrugem pe drum, dar nu avem multe ATACMS și oricum avem interdicție de a le folosi acolo. Am fost nevoiți să așteptăm să treacă granița”, a spus el.

Când au lansat în cele din urmă asaltul, pe 10 mai, rușii au dat peste compania de asalt a lui Drago, militari specializați în luptă nocturnă și aflați sub comanda serviciilor de informații militare (HUR). Alături de alte unități de forțe speciale, aceasta a fost redistribuită din regiunea Donbass pentru a întări soldații mobilizați care se pregăteau să înfrunte atacul iminent din tranșee.

Confruntarea a iscat o bătălie cu artilerie între soldați de elită de ambele părți în satul Krasne care durat întreaga zi, în timp ce rușii puneau presiune în ofensiva lor spre al doilea oraș ca mărime din Ucraina.

Grupuri mici de infanterie s-au strecurat peste graniță

În jur de ora 03.00, artileria rusă a întrat în acțiune, acoperind deplasarea unor grupuri mici de infanterie.

Soldații ruși din Spețnaz au ocolit pozițiile defensive ucrainene, făcând o buclă pentru a înconjura trupele ucrainene care le apărau.

„Au venit prin mlaștini și copaci, trecând aproape neobservate de dronele noastre de atac”, a relatat Drago, care s-a alăturat forțelor speciale după un program de instruire furnizat de armata britanică în vara anului trecut.

Ucrainenii care se așteptau la un atac frontal tipic rusesc cu vehicule blindate au fost luați prin surprindere de această nouă tactică de asalt cu grupuri mici. Totuși, au reușit să reziste până la ivirea zorilor. După care trupele Spețnaz au trecut de o poziție vecină, ocupată de o altă unitate, și au atacat echipa lui Drago.

„Unitățile adiacente erau nou formate, oameni care nu aveau încă nicio experiență de luptă. Erau în vecinătatea noastră , încercând să țină linia de apărare, doar că inamicul, un grup de 20 de persoane, a venit în spatele nostru”.

Echipa de șase persoane a lui Drago s-a împărțit în două grupuri. Erau blocați într-un sistem de tranșee cu două adăposturi, cu câte trei soldați în fiecare, înconjurați și depășiți numeric. Trebuiau să facă ceva să iasă din încercuire pentru a putea scăpa cu viață.

Drago a început să tragă pentru a ieși din tranșee, astfel că rușii au aruncat grenade, aprinzând suporturile de lemn de-a lungul fortificației și arzându-i ambele picioare. Cu inamicul în față și cu tranșeele sale în flăcări, situația părea fără speranță. A cerut foc de artilerie asupra propriei poziții, având încredere în fortificații că îl vor proteja.

„A funcționat. Artileria a ucis cel puțin trei dintre ei și ei s-au retras. Apoi a sosit grupul nostru de rezervă cu mitraliere”, a spus el.

Acesta a fost însă luat la țintă de ruși.

Unul dintre ei, prieten cu Drago, a fost grav rănit, iar comandantul a reușit să-l ducă la adăpost, în tranșee, și să-i panseze rana. Rușii au aruncat însă o grenadă peste ei și apoi au intrat în tranșee, trăgând de la doar cinci metri distanță.

O încleștare de 16 ore

Până la momentul în care au reușit să se evacueze, echipele Kraken s-au încleștat cu rușii în localitatea Krasne vreme de 16 ore, câștigând astfel timp crucial pentru ca mai multe forțe speciale ucrainene și brigăzi de asalt să ocupe poziții în satul Lipți, unde se luptă cu înverșunare pentru a se menține pe teren înalt.

Rușii se apropie acum în raza de acțiune a artileriei de orașul Harkov, aflat la aproximativ 24 de kilometri distanță. În cazul în care ar cuceri terenul înalt, ar avea posibilitatea să tragă direct asupra orașului, iar trupele lor să meargă spre vest și să atace Harkovul fără a fi nevoiți să lupte pentru a-și croi printr-un șir de sate de-a lungul drumului principal dinspre Rusia.

„Este o muncă grea, dar am stabilizat situația de-a lungul liniei de front și au sosit și alte unități pentru a ne ajuta”, a declarat „Fanatic”, comandantul adjunct al detașamentului Kraken.

„Ei continuă să atace din diferite părți, dar și noi ne străduim să le căutăm punctele slabe pentru a extinde frontul și a-i împinge înapoi. Facem raiduri, putem să le atacăm logistica, să îi lovim. Ei fug și apoi unitățile noastre preiau acele poziții”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite