Cum funcţionează „cazarea la schimb”, ideea de turism care vă oferă şansa vacanţei visate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grupul „Cazare la schimb” oferă şansa vacanţei visate FOTO facebook Emilia Marin
Grupul „Cazare la schimb” oferă şansa vacanţei visate FOTO facebook Emilia Marin

O mare parte din preţul vacanţelor o reprezintă contravaloarea cazării. Grupul „Cazare la schimb” elimină acest cost, astfel că turiştii pot folosi aceşti bani să se distreze mai mult

Cu toţii ne dorim să avem vacanţe cât mai multe şi cât mai minunate. De multe ori, banii nu ne ajung pentru a petrece o vacanţă aşa cum ne-am dori şi prima problemă pe care o întâmpinăm atunci când alegem locul în care mergem în vacanţă este cazarea. 

Românii sunt, însă, inventivi şi găsesc întotdeauna soluţii la toate problemele. Astfel, pe reţelele sociale găsim grupuri de genul „Vacanţe sub 500 de euro” sau, şi mai căutate de cei care vor vacanţe plăcute, în condiţii bune, la preţuri cât mai mici, programe cum este „Cazare la schimb”. 

În special cei care locuiesc în zone care sunt destinaţii turistice căutate îşi pot pune locuinţa la dispoziţia celor care doresc acelaşi lucru – să nu plătească pentru cazare atunci când pleacă în vacanţă. 

Unii dintre cei interesaţi de acest fel de vacanţă au şi testat cum este să stai în locuinţa altor persoane, iar, apoi, să le primeşti la tine acasă. „Aerul de munte, cazarea, obiceiurile, mâncarea tradiţională, ospitalitatea oamenilor, zona, toate m-au făcut să mă simt minunat. Totul se bazează pe încredere şi pe comunicarea dintre cele două familii. A fost o experienţă minunată şi o să o mai repet. Este o formă de turism care aduce mari beneficii şi nu dă bătaie de cap”, povesteşte Mariana Stroie.  

Femeia locuieşte în zona Rupea şi a fost în vacanţă timp de o săptămână, la o familie din Bucovina, fără să plătească vreun leu pentru cazare. Acum, braşoveanca aşteaptă familia din Suceava să vină la Rupea, pentru a-i întoarce serviciul. 

„La început am căutat informaţii pe Internet, să găsesc o cazare cât mai ieftină şi cu condiţii cât mai bune. Am găsit acest grup, „Cazare la schimb”, după care am găsit o familie din Cârlibaba, judeţul Suceava, dispusă să-şi pună casa la dispoziţia noastră, după ce le-am descris şi cabana din apropierea Braşovului unde îşi va petrece vacanţa”; a povestit femeia cum a ajuns să se bucure de ideea celor care au iniţializat acest grup.

„Aş dori un schimb de cazare la mare cu un apartament la munte, în Sinaia, lângă telecabină. Perioada care mă interesează este începutul lunii septembrie. Vă ataşez poze cu apartamentul meu”, sună unul din anunţuri. „Ofer la schimb apartament de lux în Mamaia, lângă cluburi, cu apartament sau orice altă variantă la munte, în perioada 28 august-10 septembrie. Vă putem oferi apartamentul în orice perioadă, mai puţin lunile mai-august. Preferăm proprietăţi de lux, cu scor peste 9 pe Booking”, sună un alt anunţ.

În prezent, grupul are peste 6.000 de membri, dar acest tip de turism este încă la început, astfel că foarte mulţi români nu au încredere să-şi lase casa pe mâna unor necunoscuţi sau să-i primească în propria casă şi să aştepte apoi să meargă şi ei în concediu. După ce au văzut, însă, că tot mai mulţi români aleg acest fel de cazare, iniţiatorii se gândesc să atragă membri din alte ţări în grup, care să-şi petreacă vacanţele în România, iar conaţionalii noştri să poată merge în ţările din care provin aceştia.

Vă mai recomandăm: 

Liniuţe şi derapaje în toiul nopţii, pe un bulevard din Braşov. Şoferii, cercetaţi pentru îngreunarea circulaţiei VIDEO

I-au păcălit pe pensionari că le izolează blocul, cu reducere. Ce sumă uriaşă au strâns escrocii

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite