Ce cheltuieli trăsnite au mai făcut primarii din judeţ. Amenzi plătite din bani publici, servicii inexistente şi softuri moderne în comune fără internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăriile au cheltuit bani cu nemiluita pe servicii ilegale. FOTOArhivă.
Primăriile au cheltuit bani cu nemiluita pe servicii ilegale. FOTOArhivă.

Pe lângă neregulile clasice, cum ar fi neînregistrarea unor imobile sau achiziţii la preţuri mai umflate, primarii din judeţ au făcut şi cheltuieli de tot râsul. Au plătit servicii de pază inexistente, softuri inutile, amenzi din bani publici şi au dat sporuri ilegale cu generozitate. Campioană la nereguli este comuna Caţa.

Raportul Curţii de Conturi a scos la iveală numeroare probleme în ceea ce priveşte folosirea banilor publici de câtre primăriile din judeţ. 

La Caţa, Curtea de Conturi a descoperit cele mai multe nereguli. Aici primăria a plătit 250.000 de lei pe un serviciu de pază inexistent, bani care au ajuns la o firmă fără licenţă. „ATC Caţa a efectuat în perioada aprilie 2014 –aprilie 2016, plăţi în cuantum de 250 mii lei pentru servicii de pază în condiţiile în care încheierea contractului nr. 5/28.02.2014 s-a efectuat cu  încălcarea prevederilor legale specifice acestei activităţi, întrucât prestatorul nu are prevăzut ca obiect activitatea de protecţie şi pază, nu deţine licenţă pentru desfăşurarea acestei activităţi, nu dispune de personal calificat şi, de asemenea, nu există un plan de pază avizat de organele de specialitate ale poliţiei care să stabilească modalitatea de efectuare a pazei, iar în faptnu există documente care să ateste prestarea acestor servicii“, se arată în raportul Curţii de Conturi pe 2015.

Tot la Caţa s-a plătit din bani publici o amendă de 12.000 de lei primită de primar pentru că nu a pus în aplicare o hotărâre judecătorească. În aceeaşi comună, protrivit raportului Curţii de Conturi unele bunuri ale primăriei au fost închiriate către primar sau rude de până la gradul IV. De exemplu o şcoală a fost transformată într-un grajd în folosul primarului.

Bani pentru o aplicaţie inutilă

Şi Primăria Augustin a aruncat 20.000 de lei pentru o aplicaţie care ar fi permis ca şedinţele de Consiliu Local să fie transmise live. Asta în condiţiile în care Augustinul este cea mai săracă comună din Braşov, are puţin peste 600 de gospodării, iar mulţi dintre localnici habar nu au cum stă treaba cu internetul. În plus Primăria avea deja un site propriu unde putea fi postate deciziile pentru a fi văzute de localnici.  Şi la Moieciu s-au cheltuit 3.000 de lei pentru introducerea de date pe site-ul de prezentare al comunei, dar acesta nu este actualizat la zi.

La Cristian s-au folosit 82.000 de lei pentru servicii de asistenţă juridică deşi primăria avea angajat specialist în domeniu.

Echipă de fotbal sponsorizată de primărie
 

Primăria din Târlungeniu a acordat 297.000 de lei Asocialţiei Club Sportiv Unirea Tărlungeni. De asemenea clubul de fotbal a primit şi de la Ocolul Silvic o sponsorizare de 295.000 de lei, lucru ilegal. „Acordare de sprijin financiar Asociaţiei Club Sportiv Unirea Tărlungeni cu nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice pentru activităţi nonprofit de interes general şi în condiţiile în care primarul comunei are calitatea de asociat şi este membru în organele de conducere, administrare şi control ale asociaţiei sportive“, se arată în raportul Curţii de Conturi.

Sporuri cu nemiluita

Pe lângă cheltuielile de tot râsul unele primării au fost darnice cu sporurile acordate angajaţilor, iar Curtea de Conturi le-a considerat ilegale. Oamenii ar putea acum să dea banii înapoi. Astfel Primăria Făgăraş a plătit sporuri de 2.491.000 de lei, La Cristian s-au acordat sporuri de 1.146.000 de lei, la Codlea sporurile ilegale au fost în valoare de 859.000 de lei, iar la Vulcan de 607.000 de lei.

 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite