Cum a ajuns Basarabia sub stăpânire rusească. Teritoriul dintre Prut şi Nistru, vândut în schimbul păcii într-un han din Bucureşti

Cum a ajuns Basarabia sub stăpânire rusească. Teritoriul dintre Prut şi Nistru, vândut în schimbul păcii într-un han din Bucureşti

Vechea hartă a Moldovei, cu Basarabia FOTO historymaps.ro

Basarabia a ajuns prima dată pe mâna ruşilor în anul 1812. Acest teritoriu făcea parte din Moldova românească şi a fost scos la mezat de stăpânii turci în hanul unui negustor bogat din Bucureşti. Imediat după ocuparea Basarabiei, a început rusificarea provinciei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Basarabia, astăzi Republica Moldovenească, a fost o parte a provinciei istorice româneşti, Moldova. Iniţial întemeiată de voievozii munteni, apoi ajunsă în stăpânirea Muşatinilor, această regiune locuită preponderent de populaţie românească, aşa cum arătau documentele din preajma anului 1812, a fost anexată de Rusia la începutul secolului al XIX lea în urma războiului cu turcii, stăpânii, de iure, ai Principatelor Româneşti în acel veac.

 Înstrăinarea Basarabiei a fost semnată într-un han din Bucureşti ce aparţinea unui dublu-spion. A fost al doilea rapt teritorial abuziv, după răpirea Bucovinei de Nord la sfârşitul secolului al XVIII lea de către Imperiul Habsburgic. 
 
Basarabia, Bugeacul tătarilor şi cucerirea voievozilor munteni

Numele de Basarabia vine de la numele dinastiei de voievozi munteni care au dat numele unei părţi ale acestei regiuni. Zona de astăzi a Basarabiei era la începutul secolului al XIV lea, un teritoriu controlat de tătarii Hoardei de Aur dar ocupat de o populaţie mixtă, majoritar românească. În esenţă era o zonă agricolă bogată şi importantă pentru aprovizionarea Hoardei de Aur dar şi un important punct de plecare în invaziile către restul Europei. Mai mult decât atât importante era şi deschiderea la Marea Neagră şi gurile Dunării, excelentă pentru navigaţie şi comerţ. Între 1328 şi 1342, Bugeacul tătărăsc adică stepa dintre zona Vrancei-Dunăre-Marea Neagă şi teritoriul ce mergea până la Codăeşti, aproape de gura Nistrului, a fost asaltat puternic de voievozii munteni din dinastia Basarabilor. Aceşti stăpâni, unificatori şi centralizatori ai teritoriilor dintre Dunăre şi Carpaţi, cu centrul la Curtea de Argeş, reprezentau o forţă locală şi chiar regională demnă de luat în considerare, aflată într-o continuă sporire a puterii militare şi a extinderii teritoriale.

 Şi asta mai ales după ce Basarab I scuturase pentru o vreme suzeranitatea coroanei maghiare şi afirmase independenţa acestui teritoriu, confirmată de Mircea cel Mare drept ”singur stăpânitorul”, al unui teritoriu important de la Dunăre la Carpaţi şi până la Marea Neagră. Aceşti voieozi din neamul Basarabilor au reuşit în această perioadă să ocupe Bugeacul şi părţi importante din zona de astăzi a Basarabiei şi le-au anexat stăpânirii lor, numită în aceea perioadă Basarabia. Practic întreaga Ţară Românească, aşa cum arată şi o serie de documente slavone din secolul al XIV lea se numea Basarabia. Tocmai de aceea Bugeacul şi părţile anexate de domnitorii munteni au rămas cunoscute pe mai departe drept Basarabia. Aşa au făcut cunoscut, mai ales turcii, litoralul basarabenesc în aminitirea faptului că odată aparţinuse dinastiei din Ţara Româneascp.

 Evident, Basarabia voievozilor munteni nu era decât o parte din teritoriul Basareabiei istorice şi al Republicii Moldova de astăzi. Denumirea de Basarabia a fost extinsă întregului teritoriu, sub ocupaţie rusească, mult mai târziu. La începutul secolului al XV lea, Basarabia muntenească era deja intrată în stăpânirea Principatului Moldovei. Şi acolo va rămâne timp de patru secole. În timpul lui Ştefan cel Mare, litoralul basarabenesc cu cetăţile sale foarte importante Chilia, Cetatea Albă au fost disputate de moldoveni, turci, unguri şi munteni. În orice caz Basarabia a făcut parte din Principatul Moldovei. În anul 1817 , de exemplu, în jur de 80% din populaţia acestei părţi a Moldovei era formată din etnici români. 

Stăpânii turcii şi ameninţarea ocupaţiei ruseşti

La începutul secolului al XIX lea, Moldova şi Ţara Românească erau principate vasale ale Imperiului Otoman. Conduse de fanarioţi, oamenii sultanului în ţările româneşti, principatele, de mai bine de un secol, era un câmp de luptă, pe care-şi disputau supremaţia în est, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Ţarist. Trei mari puteri expansioniste care doreau să controleze teritoriul românesc, ca zonă tampon, în faţa rivalilor. Imperiul Otoman, tradiţionalist,  cu un decalaj tehnologic şi militar îngrijorător faţă de rivalii austrieci şi ruşi, era un muribund care se chinuia să-şi menţină pretenţiile imperiale. Stăpânii otomani ai Principatelor pierdeau bătălie după bătălie în faţa ruşilor. De altfel după Stănileşti, în 1711, turcii nu au mai câştigat convingător în faţa armatei ruse, reorganizată şi dotată cu echipamente şi arme moderne. În 1806, ambiţiile sultanului Selim al III lea vor duce la izbucnirea unui nou război între ruşi şi turci. Mai precis, Selim îl mazileşte la insistenţele ambasadorului Franţei la Constantinopol, pe domnitorul Ţării Româneşti, Constnatin Ipsilanti.

 Agentul diplomatic al lui Napoleon la curtea sultanului îi reproşase voievodului muntean că întreţinea relaţii prea strânse cu Rusia, duşmanul comun al turcilor şi francezilor. În acelaşi an, din aceeaşi cauză, este înlocuit şi Alexandru Moruzzi, domnitorul Moldovei. Iritaţi că domnitorii rusofili sunt înlocuiţi, ţariştii declară război otomanilor. Imperiul Otoman evident inferior din punct de vedere al tehnicii militare, încearcă să evite un nou dezastru şi renunţă la mazilirea domnitorilor. Ruşii nu pierd însă ocazia de a se răfui cu turcii şi mai ales de a încerca să câştige noi teritorii. Alexandru I, ţarul Rusiei, ordonă generalului Ivan Michelson să atace Moldova.  La sfârşitul anului 1806, ruşii ocupă Hotinul, Benderul, Akerman, Chilia, Ismail şi Reni. Ruşii practic ocupă întreg teritoriul Moldovei şi al Ţării Româneşti. La 25 decembrie Ivan Michelson cu trupele ruseşti ocupau Bucureştiul. Turcii au încercat o ofensivă disperată în 1807 dar au fost înfrânţi de două ori. 

Prin armistiţiul de la Slobozia, turcii au cerut ruşilor ca şi garanţie a păcii, evacuarea de trupe a Principatelor Româneşti. Evident că ruşii nu au respectat această prevedere, dorind să ocupe întreg teritoriul românesc. ”Invadarea Moldovei şi Ţării Româneşti fără o declaraţie prealabilă de război, slaba combativitate a garnizoanelor, bastioanelor otomane de pe Nistru, ca şi faptul că întreaga organizare militară a Porţii se afla în plin proces de reformă, toate acestea deci, au oferit Rusiei posibilitatea unor succese rapide, precum şi fixarea liniei frontului în imediata apropiere a Dunării”, preciza Armand Goşu. 

”Prutul ori războiul”

În anul 1809 ostilităţile au reînceput între ruşi şi turci. A fost un război de uzură iar în 1811 cele două părţi combatante s-au întâlnit la Giurgiu pentru a negocia o pace. Anterior la Erfurt, Napoleon negociase cu ţarul Rusiei, Alexandru I. Napoleon ar fi fost de acord cu ocuparea Principatelor Române de armatele ţariste. Cel puţin asta au susţinut ruşii la întâlnirea cu oficialii otomani de la Giurgiu. 

În baza întâlnirii de la Erfurt, reprezentanţii Rusiei Ţariste au cerut între teritoriul Principatelor, până la Dunăre. De cealaltă parte, marele vizir, Laz-Ahmed Paşa le-a spus tranşant. ” Vă dau Prutul. Nimic mai mult. Prutul ori războiul. Am jertfit grozav de mult până acum”, le-a transmis ruşilor, marele vizir. Practic a fost momentul în care turcii au cedat teritoriul dintre Prut şi Nistru, Imperiul Ţarist. 

La Manuc au pierdut moldovenii teritoriul dintre Prut şi Nistru

Negocierile au fost greoaie mai ales fiindcă relaţiile dintre ruşi şi francezi se deteriorau iar sultanul ,Mahmud al II lea,a profitat şi s-a răzgândit  dorind să păstreze gurile Dunării cu cetăţile Ismail şi Chilia. Ruşii au trebuit să forţeze din nou nota şi au reînceput războiul. Evident, turcii nu au făcut faţă unui nou conflict şi au fost nevoiţi să se întoarcă la masa tratativelor. Tratativele au continuat la Bucureşti la hanul lui Manuc Bey. Manuc era un armean bogat, dublu agent. Pe de o parte, raporta turcilor mişcările ruşilor iar de cealaltă parte a servit ţarului Alexandru I atât cu informaţii cât şi ca mediator. Mai mult decât atât a fost negociator la pacea de la Bucureşti, discuţiile având loc în hanul său. Hanul de altfel era şi loc de odihnă şi ospătare renumit dar şi casă conspirativă şi loc bun de aflat informaţii preţioase. Aici în casa lui Manuc Bey s-a semnat tratatul de pace prin care teritoriul dintre Prut şi Nistru a trecut în stăpânirea ruşilor. 

” Hotarul dintre cele două state să fie râul Prut, de la intrarea acestuia în Ţara Moldovei şi până la locul unde se întâlneşte cu fluviul Dunărea, iar de acolo să urmeze partea stângă a fluviului Dunărea, până la Gura Chiliei şi până la mare”, se arăta în tratatul dintre turci şi ruşi. Fără voia lor moldovenii au rămas fără co-etnicii de dincolo de malurile Prutului. Ruşii s-au ales cu un teritoriu de peste  43.000 de kilometri, cu o populaţie de peste 480.000 de locuitori şi cu 17 târguri, dintre care câteva foarte importante. La toate acestea se adăugau cele cinci cetăţi dar şi regiune cu un teritoriu agricol important. ” Basarabia este o ţară frumoasă, ea ne aduce mari foloase, dar trebuie să o lăsăm să se odihnească o vreme. Am încercat să dau locuitorilor acestui ţinut câteva privilegii mai mult decât vecinilor. Ei sunt scutiţi de dări vreme de trei ani, în loc de doi, după cum glăsuieşte tratatul de pace pentru Moldova. Sunt scutiţi de recrutare, căci, de fapt, populaţiunea este rară şi o astfel de măsură, în loc să mai aducă locuitori, i-ar face să fugă şi pe cei cari sunt.”, preciza amiralul Cicagov într-un raport adresat ţarului. De altfel Basarabia, o vreme a fost lăsată în pace, tocmai pentru a preîntâmpina revolta localnicilor, în mare parte români. 

Şi mai ales după ce la 26 octombrie 1812, Divanul Moldovei trimite un protest semnat de oficialităţi împotriva ruperii acestui teritoriu din Principatul Moldovei. Mitropolitul Veniamin Costachi trimite aceste protest direct la Congresul de la Viena care a avut loc între 1814 şi 1815 după înfrângerea lui Napoleon. Alexandru I, ţarul Rusiei, era însă unul dintre învingătorii lui Napoleon, aşa că protestul moldovenilor nici măcar nu a fost discutat. Rezistenţa oamenilor de cultură dar şi a publicaţiilor româneşti din regiunea anexată de ruşi a fost deosebit de importantă. Ruşii au avut grijă să extindă denumirea de Basarabia, aproape uitată, la întreg teritoriul dintre Prut şi Nistru. 

Unii au considerat această măsură drept una prin care au încercat să inducă faptul că era o regiune distinctă faţă de Moldova din care a fost ruptă. Cert este că a fost elaborat un act de organizare a provinciei numit "Aşezământul obrazovaniei oblastei Basarabiei”. Provincia avea o autonomie destul de mare şi era condusă de un guvernator împreună cu un Înalt Sfat.  La câţiva ani de la anexare a început rusificarea masivă a Basarabiei, în primul rând fiind rusificate învăţământul şi Biserica. În catagrafia oficială din 1817 reiese că Basarabia avea o populaţie de peste 480.000 de locuitori. În 1856 erau peste 990.000 dintre care români, în jur de 74%. Pe lângă aceştia mai locuiau sau au fost aduşi de ţarişti în Basarabia, ucrainieni, evrei, bulgari,găgăuzi,germani, romi şi alte etnii.  

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: