Turnul din Maramureş unde funcţionează un ceas unic în România. În lume mai sunt doar două, la Praga şi Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnul a fost reabilitat dupa multi ani  Foto: Angela Sabau
Turnul a fost reabilitat dupa multi ani  Foto: Angela Sabau

Turnul Ştefan din Baia Mare, unde funcţionează un ceas unic în România, va putea fi vizitat de turişti. După zeci de ani în care interiorul s-a deteriorate constant, iar de reparat nu s-a reparat nimic, Turnul Ştefan, considerat un simbol al municipiului Baia Mare, a fost reabilitat.

Turnul Ştefan din Baia Mare se ridică, acum la nivelul unui monument istoric de clasă A, dintr-o ţară europeană. Lucrările de reabilitare ce s-au făcut aici în ultimul an şi  jumătate au readus la viaţă edificiul simbol al băimărenilor şi urmează ca în scurt timp să fie deschis vizitatorilor. ”Mai sunt mici retuşuri de făcut, trebuie făcut un program de vizitare şi e nevoie de personal care să însoţească grupurile de vizitatori.”, spune Dan Coardă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Baia Mare. Din cauza scărilor înguste, şi a spaţiului mic din interior, grupurile de vizitatori ar putea fi limitate la un anumit număr de persoane şi vor avea nevoie de un însoţitor, motiv pentru care autorităţile se gândesc şi la un anumit orar de vizitare. ”Atunci când un grup va fi în turn, nu va mai putea urca nimeni până nu va coborî primul, pentru că altfel s-ar crea haos pe scările înguste şi abrupte”, explică managerul de proiect.

turnul Stefan

Structura de rezistenţă, afectată

Lucrările de reabilitare au demarat în februarie 2014 şi au fost finalizate în urmă cu foarte puţin timp. Scările din lemn ce era deja putrezit au fost înlocuite, s-a păstrat o singură scară originală, dar nu în totalitate. ”S-a păstrat doar parţial lemnul, s-a înlocuit tot ce a fost putred. Fiecare centimetru pătrat a fost refăcut”, explică Sorin Vida, managerul de proiect. Acesta a mai arătat că lucrările au vizat şi refacerea structurii de rezistenţă a turnului. ” După ce am dat jos tencuiala veche am constatat că sunt fisuri şi de 12 metri (lungime, n.r.), era afectată structura de rezistenţă şi a trebuit să injectăm cam 18 tone de material doar în pereţii din turn, ca să-l stabilizăm. Altfel, orice reparaţie pe care o făceam genera alte fisuri. Dar asta nu se ştia până nu am dat jos tencuiala”, spune el. Pentru constructori, cea mai mare problemă a fost spaţiul foarte îngust şi geamurile foarte mici. ”Aici am întâmpinat cea mai mare problemă, la evacuarea materialelor şi materialele noi şi structura metalică fiind foarte mare, a fost foarte greu de introdus în turn, foarte greu de centrat”, mai spune el. În final, însă, totul are o altă înfăţişare.

Clopotul bate la ora 12.00

La primul nivel există o sală media, unde pe monitoare sunt proiectate imagini şi informaţii despre turn, despre Piaţa Cetăţii şi oraş. Apoi, mai sus, primul clopot vechi, din 1925. Acesta este utilizat şi bate din oră în oră, însă doar la ora 12.00 va fi acţionat mecanic, de un clopotar. În restul zilei, un ciocănel mecanic va fi acţionat de un sistem electronic, iar volumul la care se aude va fi cam la 30 la sutădin capacitate. Managerul de proiect explică faptul că s-a luat această decizie pentru protecţia celui care bate clopotul, dar şi a celor din jur, deoarece sunetul este foarte puternic. Doar puţin mai sus se află un alt clopot, din 1869, însă acesta este mult prea deteriorat pentru a mai putea fi folosit. ”L-am păstrat doar pentru ornament, dar are fisuri foarte mari şi dacă l-am folosi, s-ar distruge coplet”, mai explică Sorin Vida.

Ceasul, piesa de rezistenţă

Ceasul din turn este, după mulţi, mulţi  ani, funcţional. Mecanismul ceasului din secolul XVII a fost recondiţional de o firmă olandeză, specializată în recondiţionarea ceasurilor vechi, unde a fost nevoie de şapte luni de muncă pentru a-l face funcţional. ”Au fost doar cinci astfel de ceasuri în lume, dintre care doar trei mai sunt funcţionale, unul la Budapesta şi unul la Praga, înafară de acesta”, spune Sorin Vida. De altfel, la Praga, mai spune el, există şi un turn identic cu cel din Baia Mare. ”Partea de sus este brevetul nostru. Am încercat să adaptăm jocul greutăţilor, ca să putem face un spectacol pentru vizitatori”, mai spune managerul de proiect, arătând mecanismul de funcţionare al ceasului cu greutăţi, care îndeplinesc rolul arcului de la ceasurile vechi. Odată ajuns în pridvorul turnului, priveliştea te lasă fără răsuflare. Panorama deosebită ce se deschide într-o zi însorită mertă efortul de a urca până la peste 40 de metri. Şi la utimul nivel există o sală unde se vor face proiecţii, iar dacă ridici capul, prin sticla ce are rolul de tavan se poate observa ”coiful” turnului.

Turnul-copotniţă, afectat de mai multe incendii

Turnul Ştefan este turnul-clopotniţă a fostei biserici Sfântul Ştefan. A fost construit din piatră masivă, în 1446, la iniţiativa principelui Iancu de Hunedoara, în cinstea victoriei sale de la Ialomiţa, din 1442. A fost, însă, inaugurat doar în 1468, sub domnia lui Matia Corvin. Turnul a fost folosit iniţial la supravegherea strategică a oraşului şi pentru paza împotriva incendiilor, însă în mod ironic, a fost distrus de mai multe ori tot de incendii. În 1619 se reface partea superioară, având forma unei piramide cu baza pătrată, cu patru turnuleţe şi este înzestrat cu clopote. Nouă ani mai târziu se montează un ceas cu lună. Afectate în repetate rânduri de trăsnete şi incendii, cele două clădiri suferă mai multe reparaţii capitale, însă în 1763 se reface numai turnul. Cu acest prilej, se construieşte pridvorul de la partea superioară. Primul foc distrugător a fost în anul 1647, iar în 1769 a fost al doilea, cel care a distrus şi o mare parte din biserică. Turnul a fost refacut in anii 1889-1899, în stil neo-gotic.

Prima atestare documentară a bisericii parohiale "Sfântul Ştefan", de rit romano-catolic, datează din 1347, însă construcţia este inaugurată oficial abia în 1387.

Proiectul în valoare de peste două milioane de euro a primit finanţare europeană în proporţie de 85 la sută, 10 la sută fiind contribuţia Guvernului şi cinci la sută a primăriei. Despre reabilitarea turnului şi a pieţei, însă, discuţiile au început cu mai  bine de 10 ani în urmă. Ciudat este că nimeni din cadrul primăriei nu ştie când s-au făcut lucrări de reabilitare în interiorul turnului.

Mai puteti citi:

Ponta nu demisionează: Voi lupta până la capăt. Acuzarea mea are ca scop schimbarea Guvernului. Fără vot, e lovitură de stat

DOCUMENT Prima minciună a lui Ponta, demontată de Macovei: premierul a declarat că nu a fost niciodată partener cu Şova, actele îl contrazic

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite