Mari români: George Pop de Băseşti, politicianul care şi-a donat, prin testament, averea Bisericii
0
Deşi a acumulat o avere considerabilă, pe lângă cea moştenită, după moartea sa, toată a ajuns în posesia Bisericii Greco-Catolice. Fiica lui, singura moştenitoare, nu a avut urmaşi.
Scandalurile cu privire la averile şi afacerile politicienilor ţin primele pagini ale ziarelor de la Revoluţie încoace şi, chiar dacă sunt critici în presă la adresa lor, puţini dintre cei care n-au putut să le justifice au dat socoteală. Politicienii de azi sunt percepuţi ca avari, puşi pe căpătuială, fără verticalitate şi care s-ar vinde oricând pentru un pumn de arginţi. Ba, ar vinde pe oricine pentru mai puţin.
Dar politicienii români nu au fost aşa întotdeauna. Onoarea, cinstea, verticalitatea, cultura, au fost virtuţi fără de care cu greu aveau acces în clasa politică sau în înalta societate a vremurilor.
George Pop de Băseşti, cel care a prezidat Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918, a adunat în timpul vieţii o avere considerabilă, pe lângă cea moştenită. O mare parte a fost zestrea soţiei sale, Maria Loşonţi. Însă în final, împreună cu fiica lui, a lăsat prin testament toată averea Capitlului mitropolitan din Blaj. Întreaga sa viaţă însă a contribuit la dezvoltarea învăţământului şi a sprijinit financiar presa.
Ionel Mesaroş, originar din Băseşti, dar stabilit în prezent în judeţul Satu Mare, fost militar de carieră documentează un volum ce îl are ca personaj principal pe George Pop de Băseşti şi se va numi „Comoara din Vâlceaua Lupilor”.
„George Pop de Băseşti şi-a pus întreaga viaţă în slujba poporului său, precum şi averea pe care el a acumulat-o de-a lungul vieţii sale”, spune autorul. De asemeena, el mai arată că pe lângă cele 100 de iugăre de pământ (iugărul era unitate de măsură folosită în Transilvania şi măsura 0,5775 hectare, n.r.) moştenite la hotarul satului, a ajuns să deţină peste 3.000 de iugăre. „O bună parte din zestrea nevestei sale, Maria Loşonţi, care avea proprietăţi în Cluj şi Nuşfalău, a vândut-o şi a cumpărat altele în comunele învecinate cu Băseştiul.
O altă parte a averii sale a obţinut-o prin muncă şi chibzuinţă. Marea lui calitate de gospodar se poate observa în lucrarea sa "Economia câmpului", lucrare premiată de despărţământul Şimleu al Astrei”, explică autorul Ionel Mesaroş.
A suţinut financiar presa şi învăţământul
George Pop de Băseşti a fost unul dintre primii lideri politici ai românilor transilvăneni care a înţeles rolul major al presei şi al învăţământului. El a sprijinit financiar atât publicaţii româneşti, cât şi pe ziariştii care au avut de suferit din cauza în închisorile din Ungaria. „Unul dintre ziariştii care s-a bucurat de ajutorul lui George Pop a fost redactorul ziarului „Lupta”, George Stoica, care era închis, tot pentru cauza românească, la Seghedin”, spune el, apoi redă un fragment dintr-o scrisoare în care acesta îi mulţumeşte politicianului din Băseşti, folosind limbajul de la acea vreme: „Pentru prima dată, ca bărbat, mi-au dat lacrimile. Momentul acesta nu-l voiu uita în vieaţa mea. De aceea nobila Dumneavoastră faptă mă îndeamnă să vă aduc cele mai călduroase mulţumiri, dar în acelaşi timp mă face să mă mir, de ce când e vorba de puţină jertfă, nu se găseşte decât un George Pop de Băseşti, iar când e vorba de dat sfaturi, se ridică rebegiţii.”
Un alt gest pe care l-a făcut pentru a sprijini presa este să plătească 50 de abonamente la ziarul „Gazeta Transilvaniei” pentru o jumătate de an, pentru învăţători. Însă pentru Băseşti, mai plăteşte 10 abonamente la aceeaşi publicaţie, condusă de amicul lui, Aurel Mureşianu. „În anul 1909, Aurel Mureşianu trece la cele veşnice, iar pentru susţinerea prestigiosului său ziar se înfiinţează o societate comandită. Problema apariţiei, în continuare, a acestui ziar este considerată ca fiind una de interes naţional. George Pop de Băseşti plăteşte suma de 100 de coroane ca sprijinitor al acestei societăţi de comandită”, mai spune autorul.
A premiat învăţătorii care instruiau analfabeţi
Ca om politic, George Pop de Băseşti a sprijinit învăţământul, premiind învăţătorii care instruiau cei mai mulţi analfabeţi. „În fiecare an primii doi învăţători, care instruiau cel mai mare număr de analfabeţi, erau premiaţi cu câte o vacă cu viţel şi o scroafă cu purcei. Aceste premii s-au acordat şi în perioada 1894-1895, când George Pop era închis la Vacz, în urma procesului memorandiştilor”, mai spune autorul.
De asemenea, presa vremii menţiona că în 1894, de Crăciun, George Pop a dăruit elevilor săraci din Băseşti 24 de sumane, 24 de pălării, 10 perechi de încălţăminte, 40 de năfrămi şi fructe pentru toţi copii, iar celor din Băiţa (sat aparţinător, n.r.), 22 de sumane, 17 pălării, 16 perechi de încălţăminte, 24 năfrămi şi rechizite şcolare (tocuri, peniţe, creioane, hârtie, etc.). Acesta era o tradiţie care se repeta anual cu ocazia sfintelor sărbători de Crăciun”, mai spune Ionel Mesaroş.
Şi-a lăsat averea Mitropoliei Greco-Catolice de la Blaj
Averea şi bunurile materiale ale omului politic au fost donate bisericii prin testament. George Pop a fost un om cu frică de Dumnezeu, ajutând biserica şi pe cei năpăstuiţi.
„El a iniţiat reparaţii capitale la biserica din Băseşti, cheltuind din banii proprii aproape 12.000 de coroane. Episcopul diecezei Gherla, – dieceză de care aparţinea şi Sălajul -, Vasile Hossu, îi mulţumeşte printr-o adresă oficială, în anul 1914, pentru <mărinimoasa jertfă adusă spre promovarea măririi lui Dumnezeu şi a binelui spiritual>”. Ionel Mesaroş
El spune despre Sălaj, pentru că la acea vreme comuna Băseşti aparţinea de judeţul vecin. Abia după instaurarea regimului comunist, comuna a fost trecută în judeţul Maramureş. Aceasta era o campanie de descurajare a migraţiei de la ţară la oraş, comuna fiind la distanţă mult mai mare de municipiul Baia Mare decât de Zalău sau Cehu Silvnaiei, orăşel din judeţul Sălaj care era ofertant pentru locuitorii satelor din împrejurimi.
Şi-a donat averea prin testament
În anul 1914, odată cu începerea Primului Război Mondial, precum şi datorită vârstei înaintate, George Pop de Băseşti şi-a scris testamentul. „La 11 noiembrie 1914, împreună cu fiica sa, Elena, se prezintă în faţa notarului din Dej, Otto Schilling şi a canonicului de Blaj, Iosif Hossu. Prin acest testament, el donează, împreună cu fiica sa, averea agonisită cu trudă o viaţă întreagă, Capitlului mitropolitan din Blaj, <spre mărirea atotputernicului Dumnezeu şi în favorul desvoltării culturale a poporului român>”, mai arată autorul volumului.
„Pentru asta este prevăzută înfiinţarea unei şcoli populare agricole, burse pentru studenţi şi elevi, înfiinţarea altor instituţii culturale româneşti, îngrijirea bisericii şi a şcolii româneşti din Băseşti şi cămin pentru cei care se vor distinge în domeniul literaturii şi educaţiei. Averea sa a fost evaluată la peste 4 milioane de coroane”, mai arată Ionel Mesaroş.
A fost „artizanul” Unirii de la Alba Iulia
Numele lui George Pop de Băseşti rămâne un nume de referinţă în istoria României, legat de Marea Unire din 1918. Acesta a fost scopul căruia şi-a dedicat întreaga sa luptă politică şi a ajuns să-l vadă îndeplinit cu puţin timp înainte să moară, la 83 de ani.
A prezidat Marea Adunare de la Alba Iulia, a fost vicepreşedinte al Partidului Naţional Român din Translivania între 1881 şi 1902, iar între 1902 şi 1918 a fost preşedinte al partidului. A fost deputat în parlamentul ungar din partea cercului electoral Cehu Silvaniei, din 1872 până la 1881. Pentru nouă ani, a reprezentat interesele burgheziei româneşti din Transilvania în parlamentul de la Budapesta. A rămas în istorie ca unul dintre liderii mişcării memorandiste, care cerea autonomia Transilvaniei şi drepturi suplimentare pentru românii din Transilvania aflată în Austro-Ungaria. A fost unul dintre politicienii români condamnaţi la închisoare pentru susţinerea Memorandumului, în cadrul procesului memorandiştilor de la Cluj în 1894. S-a opus cu vehemenţă introducerii obligatorii a limbii maghiare în şcolile populare, în gimnaziu. A refuzat invitaţia de a reprezenta interesele maghiarilor la Budapesta, a supravieţuit unui atentat şi cele mai importante decizii au fost luate sub teiul de la Băseşti, numit acum „Teiul Unirii”.
Se mai spune că ceea ce l-a răpus a fost o pneumonie dobândită la Alba Iulia, unde a ajuns târziu şi nu a mai găsit camere încălzite la hotel, dormind, astfel, în frig într-o cameră neîncălzită. El a murit pe 23 februarie 1919, la nici trei luni după înfăptuirea Unirii.
Se mai spune că la înmormântarea lui s-a cerut o companie militară, pentru a se evita o posibilă răzbunare din partea maghiară. Se mai spune că s-a tras înspre locul unde era trupul lui, câteva gloanţe chiar ajungând în încăpere şi că pe toată durata procesiunii s-a tras spre cortegiul funerar, iar din biserica veche, din turla bisericii, se riposta. Tocmai lipsa de siguranţă a fost motivul pentru care nu a ajuns la înmormântare niciun nume important din politica vremii.
Vă recomandăm să mai citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
