Ilarion Felea, preotul care a fost condamnat la 20 de ani de temniţă grea pentru că s-a împotrivit comunismului

Ilarion Felea, preotul care a fost condamnat la 20 de ani de temniţă grea pentru că s-a împotrivit comunismului

Părintele Ilarion Felea (1903-1961), o victimă a regimului comunist

Părintele Ilarion Felea se numără printre cei care au suferit în perioada comunistă ca să-şi apere credinţa şi religia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Părintele Ilarion Felea se numără printre cei care au suferit în perioada comunistă ca să-şi apere credinţa şi religia.

El a fost un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat, atât de popor cât şi de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut. 

Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind Spre Tabor, lucrare pe care părintele Justin Pârvu o consideră „cea mai bună operă a Ortodoxiei româneşti de până acum.

Preotul profesor Ilarion Virgil Felea s-a născut la 21 martie 1903 în comuna Valea Bradului, judeţul Hunedoara, unde tatăl său era preot. A urmat şcoala primară în comuna natală (1910-1914), iar cursurile liceale la Liceul „Avram Iancu” din Brad (1914-1920) şi la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1920-1922), unde şi-a luat bacalaureatul.

Între anii 1922-1926, a studiat teologia la Academia „Andreiană” din Sibiu, unde şi-a luat diploma de capacitate preoţească, la 22 iunie 1926. În anul şcolar 1926-1927 a funcţionat ca profesor suplinitor la Liceul „Avram Iancu” din Brad. La 29 iulie 1927, a fost hirotonit preot în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, de la 6 august, acelaşi an, slujind ca preot paroh la Valea Bradului până la 30 august 1930, când a trecut în Eparhia Aradului, obţinând prin concurs parohia Arad-Şega. Între anii 1927-1929, a urmat şi absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj.

În parohia Arad-Şega tânărul şi entuziastul preot a moştenit o biserică nouă, ridicată în roşu, o modestă casă parohială, o „Casă culturală”, fostă şcoală confesională, ce se cereau renovate şi extinse, şi o populaţie alcătuită în majoritate din români ortodocşi, cei mai mulţi fiind meseriaşi şi muncitori la fabricile „Astra” şi UTA, din apropiere.

În decursul celor nouă ani de slujire şi păstorire în această parohie, n-a renunţat nici la strădaniile sale de cunoaştere şi adâncire teologică, nici la harul scrisului, în care a debutat încă din anul 1924, la Revista Teologică din Sibiu, pe când era student.

La 20 decembrie 1932, şi-a luat licenţa la Facultatea de Teologie din Bucureşti, cu subiectul „Mântuirea după concepţia ortodoxă, catolică, protestantă şi sectantă”, iar la 30 octombrie 1939, doctoratul în Teologie cu valoroasa teză „Pocăinţa, studiu de documentare teologică şi psihologică”, publicată în „Seria Teologică”. Tot în acest timp, a colaborat la următoarele reviste şi ziare: Revista Teologică şi Telegraful Român din Sibiu, Biserica şi Şcoala, Apărarea Naţională, Aradul, Graniţa, din Arad, Renaşterea din Cluj, Viaţa ilustrată din Sibiu-Cluj, Zărandul din Brad, Lumina satelor, Oastea Domnului, din Sibiu, şi a scos de sub tipar studii teologice şi lucrări de popularizare: „Convertirea creştină”, tipărită în Seria Teologică Sibiu 1935; „Critica ereziei baptiste”, tot în Seria Teologică, Sibiu 1937; „Dumnezeu şi sufletul în poezia română contemporană”, în colecţia „Cărţile vieţii” din Cluj, 1937; „Beţia din punct de vedere religios, ştiinţific şi social”, în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1931; „Icoane alese din viaţa Ortodoxiei”, tot în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1935 şi „Drumul crucii” (în colaborare), Arad, 1937.

În anul universitar 1937-38, a fost profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj, iar de la 1 ianuarie 1939, a fost numit preot la parohia Arad-Centru, unde a slujit până la 30 septembrie 1942, fiind reintegrat la aceeaşi parohie la data de 1iulie 1952, activând până la 25 septembrie 1958, când a fost ridicat de Securitate.

La 1 octombrie 1938, a fost numit profesor la Catedra de dogmatică şi apologetică de la Academia Teologică din Arad, unde a predat până în 1948, deţinând un anumit timp şi funcţia de Rector. A predat cu competenţă şi aleasă dăruire, studenţilor din anul III şi IV, Teologia dogmatică, Teologia morală, Ascetica şi mistica şi Omiletica practică. La 1 iunie 1939, i s-a încredinţat şi redactarea revistei „Biserica şi Şcoala”, căreia i-a purtat de grijă până în anul 1945, şi mai apoi, la 1 august 1943 până în 1945, „Calea mântuirii”, foaie religioasă pentru popor. În paginile lor publică o seamă de articole de teologie şi viaţă bisericească, informaţii şi recenzii despre cărţi şi reviste.

Perioada în care a slujit ca preot la parohia Arad-Centru şi totodată redactor la revistele „Biserica şi Şcoala” şi „Calea mântuirii”, de asemenea, ca profesor la Academia Teologică din Arad, poate fi considerată cea mai prodigioasă din activitatea preotului profesor Ilarion V. Felea.

A continuat colaborarea la „Revista Teologică” din Sibiu până în anul 1943, a mai colaborat la revista „Duh şi Adevăr”, la reviste oficiale ale Mitropoliei Banatului şi la alte reviste şi ziare din Arad, a rostit şi publicat o seamă de conferinţe religioase şi de cultură.

Prin predicile şi meditaţiile sale rostite de la amvonul Catedralei şi în alte biserici, totdeauna bine pregătite şi de actualitate, a atras spre rugăciune şi Biserică un număr însemnat de intelectuali, care veneau să-l asculte şi cu care întreţinea legături spirituale cât mai apropiate. Îndrăzneţ şi pătrunzător, cuvântul preotului Ilarion V. Felea, rostit cu glas de tunet şi cu duh de profet, dezbărat de orice dulcegărie şi repeţire, în care se simţea obişnuinţa dascălului de a vorbi, aducea lumina şi determina transformări lăuntrice. Au văzut lumina tiparului în acest timp: „Teologie şi preoţie”, în Anuarul Academiei Teologice din Arad pe anul 1938/1939; „Paisie şi paisianismul”, în colecţia „Cărţile Vieţii”, – Cluj 1940; „Catehism creştin ortodox”, Arad, 1955, tipărit în patru ediţii; „Sfintele Taine”, în Biblioteca „Veniţi la Hristos”, Sibiu, 1946; „Mântuirea”, în Biblioteca „Calea Mântuirii”, Arad, 1947. A redactat Calendarul eparhial (Îndrumătorul tipiconal) pe anii 1948, 1952, 1956 şi a tipărit un „Antologhion” pentru preoţi, cântăreţi şi pentru folosul acestora şi al altor credincioşi, ca îndreptar de cântare bisericească.

Preotul a încetat din viaţă la 18 septembrie 1961

În viaţa preotului Ilarion V. Felea au intervenit apoi anii Joii Pătimirilor, datorate dictaturii materialist-ateiste, în decursul cărora a fost pusă la grea încercare viaţa şi existenţa sa ca om. La data de 3 martie 1945, a fost ridicat împreună cu o seamă de oameni de cultură şi de trăire religioasă şi deţinut în lagărul de la Caracal, până în iulie 1945. În dimineaţa Bobotezei, 6 ianuarie 1949, după ce a terminat cu sfinţirea caselor, a fost ridicat şi dus într-o pivniţă insalubră şi înghesuită, anchetat, deţinut o vreme singur într-o celulă de la capătul etajului II, rezervată pe seama aşa-numiţilor deţinuţi politici.

A fost transferat apoi la Penitenciarul din Timişoara, iar la 28 octombrie 1949, a fost judecat şi condamnat la un an închisoare corecţională pentru „omisiunea denunţării”, trecând şi prin celulele vechi ale Aiudului, de unde a fost eliberat la data de 5 ianuarie 1950. După eliberare, a lucrat la Biblioteca Sfintei Episcopii, apoi, la data de 1 iulie 1952, a fost reintegrat ca preot la parohia Arad-Centru (Catedrală) din Arad, unde activează până la data arestării.

La data de 25 septembrie 1958, a fost ridicat şi dus la Ministerul de Interne (Uranus) din Bucureşti, şi supus unei foarte severe şi nedrepte anchete, transportat la Cluj, judecat în secret şi, pe baza unor mărturii nejustificate, împreună cu alţi şase preoţi din Arad, condamnat, la data de 14 martie 1959, de Tribunalul Militar Cluj la 20 de ani de muncă silnică şi 8 ani degradare civică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinei sociale” şi 20 de ani de temniţă grea pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”.

Detenţia a făcut-o la Penitenciarul din Gherla, apoi la cel din Aiud, unde a încetat din viaţă la 18 septembrie 1961.

Preoţii arădeni spun că a înmormântat fără cruce, într-un loc necunoscut, în cimitirul deţinuţilor din Aiud. Preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi Neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, de unde a provenit. 

Părintele a murit din cauza unui cancer galopant la colon, combinat cu insuficienţă cardio-respiratorie. Documentele medicale arată că se ştia foarte bine starea gravă de sănătate a părintelui, însă nu s-a făcut nimic. În certificatul de deces se pretinde că, în ziua morţii, când pacientul era în ultima fază, Ilarion Felea a fost supus unei operaţii de urgenţă, sucombând în timpul acesteia. Din păcate, există numeroase mărturii care arată că adesea aceste certificate erau contrafăcute, deci e foarte posibil ca operaţia să nu fi existat. 

A primit titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului” 

Despre părintele Ilarion Felea se spune că a cărat cot la cot cu credincioşii materiale pentru zidirea bisericii Sega I din Arad. El ducea o viaţă în sfinţenie, ajuta săracii, nu lua bani la inmormântări.

În data de 17 februarie 2014 la Aiud,  la iniţiativa cotidianului „Gazeta de Maramureş”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Aiud şi cu Schitul „Înălţarea Sfintei Cruci” Aiud, s-au decernat titlurile de “Cetăţean de onoare al oraşului” preotului  Justin Pârvu, filozofului Mircea Vulcănescu şi preotului Ilarion Felea.

Ceremonia a debutat cu un parastas în memoria celor trei, oficiat de către Înalt Prea Sfinţitul Irineu - Arhiepiscop de Alba Iulia, care le-a evocat martiriul, după care primarul Aiudului Horaţiu Josan a înmânat titlurile urmaşilor celor trei mari personalităţi. La acest eveniment a asistat şi Bianca Felea – Darian, nepoata lui Ilarion Felea, care era fratele bunicului ei dinspre tată.

Părintele Ilarion Felea a fost căsătorit şi a avut doi fii: Florin (care a murit la o vârstă fragedă) şi Ioan, cel căruia i-a fost înmânat titlul de „Cetăţean de onoare al Aiudului” acordat post-mortem tatălui său.

Despre părintele Ilarion Felea se spune mereu că este cu adevărat un geniu liturgic al teologiei ortodoxe, al Bisericii Ortodoxe. Sibiul şi Ardealul au dat, într-adevăr, oameni de înaltă spiritualitate creştină. Opera «Spre Tabor» este a doua, după acest tezaur al ortodoxiei, care se cheamă Filocalia, fiind o desăvârşită tâlcuire a Filocaliei”. În deschiderea lucrării Spre Tabor - carte publicată cu osârdia obştii Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ - este menţionată mărturia preotului Moise Velescu despre părintele profesor Ilarion Felea: “Parcă o aud, şi mă-nfior, clara şi hotărâta sa voce « Frate Moise, ştiu urmările şi ştiu ce mă aşteaptă, dar eu sunt preot, un slujitor al lui Hristos, sunt un trimis al Lui cu o misiune precisă şi clară: să trăiesc ca El şi despre El le vorbesc oamenilor şi eu de la El vreau să ascult! Fie voia Lui! » ”.

O şcoală din Arad şi o stradă poartă numele mărturisitorului Ilarion Felea. Este vorba despre Şcoala Gimnazială „Ilarion Felea” Arad una dintre cele mai vechi şcoli din municipiul Arad, unde au învăţat de-a lungul anilor multe generaţii de elevi.  Şcoala  este situată în cartierul Şega.

Printre proţii din Arad care au avut de suferit în vremea comunismului se numără: Tudor Demian, Ioan Ageu, Ilarion Felea; Ioan Hornea; Gheorghe Bej, Alexandru Pop, Gheorghe Gogan.

Sursă (Pr. Tudor Demian - Din temniţe spre sinaxare, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008).

 

Vă mai recomandăm: ARHIVELE COMUNISMULUI Preoţi basarabeni arestaţi în anul 1940

FOTO Octav Bjoza a fost medaliat pentru suferinţele din temniţele comuniste. A fost deportat de 14 ori şi condamnat la 15 ani de muncă silnică

 

 

 

citeste totul despre: