Memoriile unei amante celebre din istoria României: „Care femeie nu ar fi făcut asta în locul meu, atunci când iubeşte un bărbat cu toată pasiunea?“

Magda Lupescu, Elena, femeia cu părul roşu, Duduia sau „chipul păcatului încoronat în şuviţe roşii”, aşa cum a numit-o Regina Maria pe iubita lui Carol al II-lea, este cea mai cunoscută amantă din istoria românilor.

Istoria o aminteşte pe Magda/Elena Lupescu ca fiind femeia pentru care principele Carol al doilea a renunţat la tron şi la titlu, preferând să trăiască în exil sub numele de Carol Caraiman şi femeia care a condus, din umbră, Camarila regală, după restauraţia carlistă. Despre Carol s-a spus că ar fi fost bolnav de priapism, o boală foarte rară din cauza căreai avea un apetit sexual ieşit din comun.  Despre amanta Elena s-a spus că ar fi fost singura care a putut potoli poftele carnale ale principelui, fiind ea însăşi o femeie de moravuri uşoare. Elena Lupescu şi-a povestit varianta ei despre cel mai celebru scandal din familia monarhică în memoriile scrise în exilul din Franţa, alături de Carol. Povestea a fost vândură de amanta principelui ziarelor americane şi, mai apoi, tradusă şi în România, în 1928, în volumul ”Aventura de dragoste cu fostul principe moştenitor Carol- dezvăluiri senzaţionale”, 

”Este foarte adevărat că m-am ţinut strâns legată de el, dar oare care femeie nu ar fi făcut asta în locul meu, atunci când iubeşte un bărbat cu toată pasiunea, cu tot focul?”, se justifică Elena în memorii.  Iubirea pătimaşă şi controversată care a făcut istorie i-a legat pe cei doi amorezi mai bine de trei decenii, în ciuda tuturor împotrivirilor şi a problemelor întâmpinate. Despre începuturile relaţiei, Elena a povestit în memoriile scrise în exilul de la Paris.

S-au întâlnit prima dată când Elena avea 9 ani

Când s-au întâlnit pentru prima dată ea avea 9 ani, iar el 19.

”Pe vremea aceea eu aveam 9 ani, iar Prinţul Carol 19. Cum a intrat valetul cu bomboanele, Prinţul Carol i-a luat cutia din mână şi întinzându-mi-o mi-a zis: Ai un păr foarte frumos. Voiam de mult să te cunosc. Brusca intervenţie ca şi complimentul copilăresc erau caracteristice principelui. Complimentul său mi-a plăcut foarte mult, căci una dintre marile mele vanităţi a fost părul. Mi-a spus «mănâncă» atât de brusc şi cu atâta energie, încât fără să mai spun ceva am luat o bomboană. Nu am apucat însă să mănânc bomboana şi Prinţul Carol mi-a oferit o alta. De data aceasta am şovăit însă. Atunci Prinţul Carol apucă o bomboană cu degetele sale şi mi-o puse în gură”, a povestit Elena în memorii.

Aceasta a fost prima întâlnire dintre Elena Lupescu şi Principele Carol. El şi-a continuat seria aventurilor amoroase, cel mai notabil scandal fiind căsătoria de la Odesa cu Zizi Lambrino . S-a căsătorit, într-un final, cu principesa Elena. Roşcata Lupescu s-a măritat la 16 ani, cu un ofiţer, fără să bănuiască că povestea ei cu Carol va continua. Elena nu a avut parte de copii. Primul copil i-a murit la naştere, iar al doilea la vârsta de un an.  Drumurile celor doi aveau să se reunească în 1925. 

”Poate că nici nu ne-am fi întâlnit, dacă nu s-ar fi întâmplat să luăm parte, atât eu, cât şi prinţul, la o recepţie în casa unui ataşat. Cum m-a văzut, prinţul s-a apropiat de mine spunându-mi: «Aş dori mult să reluăm vechea noastră prietenie». L-am privit lung şi văzându-l cât era de deprimat şi cât părea de obosit, m-am înduioşat şi nu i-am putut rezista. Şi fără niciun gând, fără să-mi treacă prin minte că mi-l voi face prieten, i-am răspuns din tot sufletul: «Te aştept mâine în apartamentul meu». Şi aşa a început să de dezvolte în sufltul meu de femeie sentimente noi pentru băiatul sfios care la prima noastră întâlnire căuta să mă hrănească cu bomboane”, scrie Elena.

”Pentru Regina Maria, probabil, nu sunt decât o femeie pătimaşă care i-a atras copilul în păcat”

După revederea din 1925, cei doi îndrăgostiţi nu s-au mai despărţit. Au fugit la Veneţia şi Carol a renunţat la tron. Principele  a cerut „să fie şters din registrul familiei regale şi să i se acorde dreptul de a trăi sub un alt nume”. ”Sunt tânăr. Nu mi-a fost niciodată teamă să muncesc, aşa că voi reuşi să-mi fac o viaţă proprie”, îi transmite îndrăgostitul Carol mamei sale, Regina Maria, într-o scrisoare trimisă de la Veneţia. În exil, Elena scria despre Regina Maria .

”Pentru Regina Maria, probabil, nu sunt decât o femeie pătimaşă care i-a atras copilul în păcat. Pentru mama lui, ca şi pentru tot anturajul reginei, nu sunt decât femeia care a izbutit graţie farmecelor ei a-l ispiti pe Carol mai presus de toate puterile sale de împotrivire, gândindu-i prin tot felul de mijloace caracterul. O, de s-ar şti cât imi este de scumpă feriricrea lui Carol, de s-ar şti cu câtă dragoste sinceră îl înconjur şi că mă străduiesc să-l fac să uite mâhnirile sale”, povestea Elena. 

 Carol al II-lea a devenit  Carol Caraiman în februarie 1926, când tatăl, regele Ferdinand a hotărât ca fostului principe să i se elibereze un paşaport diplomatic cu acest nume. După ce s-au ascuns prin Milano, Nizza, Monte Carlo, Cannes, Biaritz Carol şi Elena s-au stabilit la Paris. ”Ardeam de dorinţa de a ne izola, să fim departe de toată omenirea, să nu vedem pe nimeni şi să nu fim văzuţi de nimeni. Dorinţă legitimă de altfel la doi inşi ce se iubesc cu adevărat” , nota Elena în memorii. Cei doi şi-au trăit la Paris o adevărată lună prelungită de miere. 

”Uneori mă văd silită să-l tratez ca pe un copil ”

”Trecătorii prin faţa vilei noastre îşi închipuiesc că aceste ziduri ascund pe o femeie rea, pe o desfrânată care a reuşit să pună mâna şi să ţină în ghiarele sale un prinţ de viţă domnească, făcând din el o victimă a dragostei sale. Cât este departe adevărul de toate aceste presupuneri”, scria Elena în 1926 din exil. În vila modestă cu trei servitori şi o bucătăreasă adusă din România, cei doi amorezi au trăit ca un cuplu normal. ”Măturăm, ştergem praful, gătim, punem masa, spălăm vase. Este drept că şi prinţul mă ajută de bună voie, dându-şi contribuţia lui la muncă(...) Ce dulce-ţi pare viaţa, atunci când iubeşti şi eşti iubit. Nimic nu ţi s-ar părea prea greu pentru gospodăria care ascunde în intimitatea ei atâta dragoste, cât ascunde căsnicia noastră”, spune Elena în memoriile scrise la Paris.  

După cele povestite în memorii, Elena a încercat să-l facă pe principe fericit.”Cei care nu-l cunosc şi-l cred pe Carol rece, sfidător şi încăpăţânat ar trebui să-l vadă serile în casa lui ce fericit se simte. Ceea ce cu adevărat îi lipseşte lui Carol este mama sa iubită. Uneori mă văd silită să-l tratez ca pe un copil. În astfel de momente mă cred într-adevăr mama sa şi încerc să-i îndrept gândul spre lucruri care să nu-l îndurereze” mai scria Elena.

Suferinţele Elenei 

”Sunt momente în care mă simt cea mai nefericită femeie din lume. Sunt o alungată, sunt expatriată, sunt exilată de ţara mea pe care o iubesc”, scria Elena din exil. Dorul de părinţi şi incertitudinea viitorului o chinuiau şi pe amantă în exil, nu numai pe principe.

Părinţii Elenei nu a fost lăsaţi să plece din ţară pentru a o vizita şi, la doi ani de la părăsirea României, amanta scria cu amărăciune: ”Sărmanii mei părinţi, cine ştie dacă-mi va mai fi dat să vă văd. Tot ce am mai sfânt pe lume, toată fericirea mea este Carol. Da, el şi numai el,numai el. Îmi va fi dat oare ca într-o zi să-l pierd şi pe dânsul?”, se întreba Elena în memorii.

Elena şi-a încheiat însemnările în caietul de memorii în perioada în care în ţară apele deveniseră şi mai tulburi. Regele Ferdinand se îmbolnăvise şi moartea sa devenea un scenariu posibil care nu fusese luat în calcul. Viitorul amorezilor părea incert: ” Privitor la mine? Eu sunt Elena Lupescu, femeia al cărei trecut în ţara sa este definitiv înmormântat. Prezentul ? ESte cu străjnicie legat de soarta Prinţului exilat, de soarta nefericită a lui Carol. Viitorul ? Vai, nu pot pătrunde în el. Eu sunt femeia cu părul roşu care-l iubeşte cu patimă pe Carol”

Duduia

În 1930, Carol s-a întors în România. Şi-a înlăturat fiul, pe regele Mihai, şi s-a proclamat rege. Pe Elena Lupescu a lăsat-o la Paris, părăsirea ei fiind condiţia impusă lui Carol pentru revenirea pe tron. Lui Carol i s-a mai cerut să refacă căsătoria cu soţia sa pricipesa Elena, mama lui Mihai, de care se despărţise în 1928. Se spune că hotărârea lui Carol de a reveni în ţară a adus-o la disperare pe amanta lăsată în exil.

”Dacă m-ai iubi, nu ai face asta. Fii cuminte. Nu mă înşela!”, îi scria Elena lui Carol după întoarcerea acestuia în ţară.  Carol nu şi-a ţinut promisiunea şi după ce s-a intalat rege a adus-o pe Elena în ţară. I-a cumpărat o casă în cea mai selectă zonă a Capitalei, vilă despre care s-a spus că a devenit centrul intrigilor din România, în timpul domniei lui Carol. ”Duduia”, aşa cum au numit-o contemporanii pe Elena a avut cea mai mare influenţă asupra regelui în cei zece ani de domnie. S-a spus că focoasa roşcată a profitat de iubirea regelui pentru ea şi l-a manipulat pe acesta să numească sau să demită miniştri, să-şi aranjeze rudele pe care le-a instalat în funcţii înalte. 

Nevasta lui Carol, după 24 de ani de aşteptare 

Când Carol a pierdut tronul, Elena a rămas lângă el. Au părăsit ţara într-un tren cu 12 vagoane, pline cu tablouri şi bogăţii. Cuplul s-a  stabilit în Estoril, Portugalia, şi după şapte ani s-au căsătorit civil în Brazilia şi religios în Franţa. Elena era grav bolnavă la data căsătoriei şi Carol ar fi iniţiat oficializarea relaţiei pentru a îi îndeplini eterna ei dorinţă, aceea de a îi deveni soţie. Amanta cu părul roşu, Elena şi-a văzut visul cu ochii la vârsta de 50 de ani devenind soţia lui Carol la 24 de ani de la debutul furtunoasei poveşti de iubire. Elena Lupescu a primit titlul de Principesă de Hohenzollern şi a devenit moştenitoarea averii lui Carol al II-lea. Carol a mai trăit pînă în data de 3 aprilie 1953.

La moartea lui, ultima declaraţie de dragoste a Elenei a fost „Adieu, amour de ma vie!“.  Amanta i-a supravieţuit lui Carol încă două decenii în care a refuzat să-şi refacă viaţa. La 82 de ani, s-a stins din viaţă în Portugalia şi şi-a dorit ca cenuşa să-i fie îngropată la picioarele soţului ei. Rămăsiţele pământeşti ale lui Carol şi ale Elena Lupescu au fost aduse în ţară în 2003. Au fost înmormântaţi chiar în ziua de 14 februarie, amintită în memoriile lui Carol ca fiind ziua ”împreunării”, ziua în care s-au cunoscut. Au fost îngropaţi în morminte diferite, la o distanţă de 450 de metri, în curtea mănăstirii Curtea de Argeş, deşi ultima dorinţă a Elenei a fost să-şi doarmă somnul de veci la picioarele celui pe care l-a iubit toată viaţa.