Ciudăţeniile extreme ale marelui critic literar Garabet Ibrăileanu. Ce făcea cu mâinile după contactul cu alţi oameni

Ciudăţeniile extreme ale marelui critic literar Garabet Ibrăileanu. Ce făcea cu mâinile după contactul cu alţi oameni

Garabet Ibrăileanu FOTO wikipedia.ro

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi critici ai literaturii române a fost un om plin de ciudăţenii. Nu dormea nopţile, avea fobie de foc şi era ipohondru.

Ştiri pe aceeaşi temă

Garabet Ibrăileanu a fost unul dintre cei mai mari critici literari pe care i-a avut literatura română. A predat la universitatea din Iaşi mai bine de douăzeci de ani, fiind unul dintre cei mai apreciaţi profesori. Se spune că la cursurile lui Ibrăileanu, nimeni nu chiulea. Din contră, studenţii se înghesuiau să apuce un loc în amfiteatru pentru a auzi prelegerile apreciatului critic care-şi ţinea lecţiile sub forma unor dialoguri antrenante. A fost principalul redactor al revistei ” Viaţa românescă” a cărei redacţie a amenajat-o, pentru început, în propria-i casă. 
 
Un profesor impecabil, un om de o conduită aleasă şi un intelectual  de necontestat. Aşa a fost considerat criticul autor al celebrului roman ”Adela”. Dincolo de faţa văzută a personalităţii sale, omul Ibrăileanu şi-a dus existenţa terorizat de frici şi temeri. Avea o imensă frică de moarte, era ipohondru, se temea de foc şi a suferit aproape toată viaţa de insomnie cronică. Din cauza ciudăţeniilor, Ibrăileanu a fost privit de mulţi cunoscuţi drept un extravagant „N-au dreptate, sunt un om foarte sociabil, dar într-un cerc foarte restrâns. Cu cine nu pot avea vreo legătură sufletească n-am ce vorbi niciodată şi mă simt încurcat şi jenat, şi am aerul unui idiot” scria criticul.
 
Bolnav de insomnie
 
Ibrăileanu s-a îmbolnăvit de insomnie în 1904. A devenit neurastenic, având o insomnie permanentă. Boala de care suferea a descris-o însuşi criticul într-o scrisoare trimisă în 1921 lui P. Zarifopol. „Sufăr de douăzeci şi cinci de ani de neurastenie gravă”; „O veşnică insomnie, o veşnică oboseală, dese nevralgii şi anxietăţi teribile”, recunoştea Ibrăileanu.  Din cauza bolii, Ibrăileanu lucra noaptea, se culca în zorii zilei  şi dormea  până la ora trei după-amiaza, păzit de soţie, care avea grijă să nu fie deranjat.
 
Fobie de foc
 
Una dintre temerile cu care Ibrăileanu s-a luptat toată viaţa a fost frica de foc. Scrumierele din casa criticului erau întodeauna pline de apă. Ibrăileanu s-a ales cu fobia de foc din cauza unor evenimente nefericite pe care le-a avut de-alungul vieţii. Una dintre casele în care a locuit a fost distrusă de foc. Un incendiu izbucnit la redacţia ” Viaţa românescă” era să-l lase pe critic fără bogata bibliotecă strânsă de-alungul vieţii. Date fiind experienţele nefericite cu incendiile, criticul a trăit terorizat de spaima flăcărilor. 
 
Era ipohondru
 
Frica de moarte l-a transformat pe critic într-un ipohondru. ”Nu întindea mîna pentru salut  decât arareori (pentru a nu se „contamina”), când mergea în vizită, gazda trebuia să lase uşa crăpată, pentru a nu fi silit Ibrăileanu s-o atingă cu mâna, iar dacă era închisă o deschidea cu cotul, claţele uşilor de la casa sa erau învelite în material de pânză îmbibat cu acid fenic etc., etc. Era aşadar un cod de norme pe care mai toţi apropiaţii îl ştiau, dar care aveau grijă să-l transmită şi altora” susţine Lucian Nastasă, în lucrarea ” Intimitatea amfiteatrelor. Ipostaze din viaţa privată a universitarilor literari”.
 
Ibrăileanu se ştergea cu spirt pe mâini după ce dădea mâna cu cunoscuţii, steriliza batistele , clanţele şi ţigările.
Frica de boală şi de moarte se spune că i s-ar fi tras de la îmbolnăvirea gravă a tatălui său de pneumonie, pe vremea când Ibrăileanu era un copil de 11 ani. Tot din cauza acestei experienţe, criticul a avut şi alte probleme în copilărie pe care le-a evocat în scrierile de mai târziu.
”Dar emoţiile cauzate de grava boală a lui tată-meu mi-au produs o curioasă psihopatie: la şcoală nu puteam să încep lecţia. Deveneam mut. Ca să se încredinţeze de adevăr, profesorul mă punea să scriu lecţia pe tablă. O scriam, dar n-o puteam citi. Profesorul m-a sfătuit să fac baie de muştar, la picioare. Am făcut, în zadar.Această infirmitate m-a ţinut multă vreme. Până şi în liceu”, mărturisea criticul în  ”Amintiri din copilărie şi adolescenţă”.


Îşi numea soţia „zarzavagiţa lui Molière”. 
 
Elena Ibrăileanu, soţia criticului, deşi licenţiată în ştiinţe a renunţat la carieră pentru a fi sprijinul soţului. I-a fost lector şi cenzor pe tot parcursul carierei lui. Ibrăileanu o numea ”zarzavagiţa lui Moliere”, iar ea îi spunea ”boierul”. ”Ca să nu-l tulbure în orele lui de lucru sau de somn, Elena circula pe fereastră – în dreptul căreia avea un taburet”, mai aflăm din ” Intimitatea amfiteatrelor. Ipostaze din viaţa privată a universitarilor literari”.
Pentru ca soţul să aibă parte ziua de somnul liniştit pe care nu îl putea avea noaptea, din cauza insomniei, soţia baricadase cu sârmă ghimpată şi cutii spaţiul din faţa geamului de la camera lui Ibrăileanu. 
 
Pasiuni costisitoare
 
Deşi n-a fost un om de lume, s-a ţinut departe de petreceri şi n-a avut o viaţă socială activă,  Ibrăileanu a avut şi el pasiunile lui. A fost fascinat de invenţia numită gramofon şi şi-a cumpărat un astfel de aparat. Obişnuia să cheltuie sume mari pe discuri.  ”Pe de altă parte, Ibrăileanu era însă unul din aceia care îşi permiteau mici extravaganţe materiale, ca în cazul cumpărării unei invenţii relativ noi, la vremea aceea, un gramofon. A apărut cu el într-o zi, pe neanunţate, cumpărat de ocazie de la un coleg de profesorat, inclusiv câteva plăci. A început apoi goana după discuri, Elena protesta pentru cheltuirea iraţională a banilor, dar nu a reuşit să-l potolească. Mai mult chiar, la un moment dat schimbă acel gramofon cu unul mai mare, cu un enorm cornet de alamă”, mai scrie Lucian Nasta.
 
Criticul a murit din cauza unei afecţiuni renale, la doar 65 de ani. De pe patul de spital , ultimul său sfat l-a dat prin intermediul lui Mihail Sevastos, care se afla la căpătâiul lui:  „Mi-am petrecut toată viaţa în bibliotecă, citind, meditând, scriind… N-am fost la petreceri, n-am dansat, nu m-am ţinut de amor. Şi am greşit. Voi, care sunteţi mai tineri, să nu faceţi ca mine. Căci viaţa ne-a fost dată ca să fie trăită”.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: