Ceauşescu şi teribilul Articol 200 de stârpire a homosexualilor: torturile la care erau supuşi cei care se iubeau împotriva sistemului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În baza articolului 200, sute de homosexuali români au fost abuzaţi de autorităţi (sursă foto: Shutterstock)
În baza articolului 200, sute de homosexuali români au fost abuzaţi de autorităţi (sursă foto: Shutterstock)

Vreme de zeci de ani, în România, homosexualii au fost persecutaţi şi abuzaţi de autorităţi, iar homosexualitatea a fost considerată infracţiune penală. A fi minoritate sexuală a fost sinonim cu a fi infractor vreme de câteva decenii bune, încă din timpurile în care termenul de LGBT (Lesbian Gay Transexual Bisexual) nu se inventase, iar cuvântul ”homosexual” nu exista în dicţionarul limbii române.

Minorităţi sexuale, oameni ”altfel”, au existat în România dintotdeauna. Nu se ştie cum şi-au privit dacii practicanţii de ”inversiune sexuală”, dar se ştie că în vremea lui Matei Basarab, relaţiile  intime între persoane de acelaşi sex aveau parte de aceeaşi pedeapsă ca şi în cazul zoofiliei. Ambele erau pedepsite cu moartea, însă nu orice fel de moarte. „Sodomleanii nu se ceartă numai cu moarte, ci şi după moarte trupurile lor se ard în foc”, stabilea Pravila lui Matei Basarb din 1652.

Homosexualitatea a ajuns subiect de dezbatere în Parlamentul României, pentru prima dată în istorie, în 1936. ”Inversiune sexuală” a fost prima  denumire dată de legea românească  pentru relaţiile intime între persoane de acelaşi sex. Articolul 431 din Codul Penal revizuit în 1936 incrimina "actele de inversiune sexuală savârşite între barbati sau între femei, dacă provoacă scandal public, cu închisoarea de la şase luni la doi ani”.  

Termenul de ”scandal public” , considerat incert, a iscat dezbateri aprinse în Parlamentul României din 1936.  Se considera homosexualitatea din odăile private ale minorităţilor sexuale infracţiune sau pedeapsa intervenea numai în situaţia în care relaţia homosexuală era una publică? Lămurirea a venit câţiva ani mai târziu.

O decizie judecatoreasca din 1940 a sugerat că odată adusă la cunoştinţa publicului, adică depistată sau cunoscută, "inversiunea sexuala" devenea incriminabilă. Sub ameninţarea legii, într-o societatea în care oricine putea reclama la poliţie o suspiciune legată de relaţii homosexuale, vânate de autorităţi care nu doreau naşterea unei comunităţi homosexuale în ţară, minorităţile sexuale au continuat să se ascundă. Cei prinşi erau consideraţi automat făptaşi ai scandalului public şi erau pedepsiţi cu închisoare de la şase luni la doi ani.

Apariţia articolului 200

Codul Penal din 1936 a fost revizuit în 1968 de Marea Adunare Naţională a Republicii Socialiste România. Noua lege avea să lovească dur minorităţile sexuale, considerate de regimul ceauşist ”infractori de drept împotriva persoanei”.

În noul Cod Penal a apărut un capitol întreg referitor la ”infracţiunile privitoare la viaţa sexuală”. Trei noi infracţiuni, neexistente până atunci, au fost introduse în acest capitol: articolul 202 referitor la "coruptia sexuală" a minorilor, articolul 201,urmarea fostului articolul 431 din codul anterior, care pedepsea "săvârşirea actelor de perversiune sexuală care au produs scandal  public" cu închisoarea de la unu la cinci ani  şi articolul 200, care avea să devină celebru. Ultimul viza homosexualii pe care Ceauşescu i-a dorit de la bun început stârpiţi .

"Relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex se pedepsesc cu închisoare de la unu la cinci ani". Articolul 200 a fost prima lege românească prin care homosexualitatea a fost recunoscută în mod direct, însă în acelaşi timp interzisă cu desăvârşire. ” În orânduirea comunista homosexualii nu puteau fi decat devianţi, nu corespundeau moralei oficiale. Nu puteam fi decât agenţi ai capitalismului putred, cum să fii comunist şi homosexual? Ţăran şi homosexual? Nu se putea asta în ruptul capului, dădea peste cap socotelile si alcătuirea ideologiei de partid si de stat”, explică Florin Buhuceanu, membru Accept.

Duşmani de clasă în comunism

Începând cu anul 1698, articolul 200 a devenit instrumentul de teroare şi abuz pentru minorităţile sexuale din România. Mai mult decât o pedeapsă, articolul 200 a fost un instrument prin care regimul lui Ceauşescu şi-a întărit controlul social. Orice persoană dubioasă, neloială statului, putea fi pusă sub incidenţa articolului 200 pentru a fi pedepsită de regim, chiar dacă persoana în cauză nici măcar nu era minoritate sexuală. 

Pentru Securitatea lui Nicolae Ceauşescu, articolul 200 a fost un instrument de şantaj. Zeci de homosexuali ajunşi în mâinile miliţiei erau obligaţi să devină turnători. Cei care refuzau sfârşeau închişi şi abuzaţi în închisori. ”Securitatea româneasca de atunci nu  putea gandi tocmai diferit, homosexualul român era o specie ce trebuie ajutată să dispară.

Cum era uşor de fabricat aşa-zise probe, homosexualitatea putea fi o acuză care risca să te desfiinţeze social si să te trimită la reeducare în sistemul penitenciar. Cine are curiozitatea sa studieze rapoartele pe care Siguranta si apoi Securitatea le facea personalizat pe seama diferitelor personalitati ecleziastice, de pildă, va întelege obsesia acestor instituţii pentru documentare cât mai extinsă: şantajul era iminent şi functiona infailibil. Cine ar fi sărit în apărarea unui homosexual în acei ani? Tulburătoare însă mi s-a părut racolarea unor adolescenti gay sau foarte tineri studenţi pentru a smulge note informative despre aşa –zisele cercuri de homosexuali”, mai spune Florin Buhuceanu, membru Accept.

Şi cei care acceptau, obligaţi, să servească drept informatori pentru Securitate şi să ”toarne” persoanele de acelaşi sex cu care întreţinuseră relaţii sexuale, sfârşeau, în final, tot în puşcărie.

Parcurile şi gările, locurile de întâlnire ale homosexualilor în vremea lui Ceauşescu

În lipsa barurilor sau a altor locuri de întâlnire, de frica vecinilor în rândul cărora oricine putea fi informator la Securitate, comunitatea gay din regimul comunist n-avea alternativă decât întâlnirile în parcuri sau gări. Aproape în fiecare oras  exista un parc sau o gara cunoscuta neoficial ca loc de întalnire. Riscul de a aduce un partener acasă era uriaş .

Cei prinşi, în urma reclamaţiilor sau filărilor Securităţii, sfârşeau închişi în puşcării, bătuţi şi abuzaţi. O relaţie de-o noapte costa patru ani de puşcărie . ”În 1983 am fost arestat pentru prima oara. Adusesem cu mine acasă un bărbat cu care ma culcasem. Nu ştiu cine ne-a turnat, dar au lucrat repede. Dimineaţa, după ce celalalt bărbat plecase, patru poliţisti au intrat în casa cu forţa si m-au luat pe sus. Am fost condamnat la patru ani” este mărturia unui homosexual care apare într-un raport elaborat de Humans Right Watch pe tema abuzurilor împotriva homosexualilor din România.

Nu există o statistică a homosexualilor pedepsiţi în baza articolului 200 în vremea regimului comunist. Se ştie însă că dintre sutele de gay care au ajuns în închisori, au fost cazuri care nu au suportat umilirea şi abuzurile şi au sfârşit punându-şi capăt zilelor.

Scandaluri

Pe criticul Ion Negoiţescu, asumarea homosexualităţii era să-l coste viaţa. După ce a supărat regimul scriindu-i o scrisoare lui Paul Goma, Securitatea l-a arestat sub acuzaţia încălcării articolului 200. Un tânăr  scriitor Petru Romoşanu, cu care Negoiţescu ar fi avut relaţii homosexuale, a fost forţat de Securitate să-l denunţe ca homosexual pe Negoiţescu şi pe alţi scriitori. Negoiţescu a încercat să se sinucidă cu o doză de medicamente, dar a scăpat cu viaţă. 

negoitescu

Dumitru Trixy Checais  dansator şi coregraf al Teatrului Muzical din Galaţi, o celebritate a vremii, a fost arestat în 1950 la 36 de ani şi condamnat la muncă silnică la Canal, pe motiv că ar fi homosexual. A fost eliberat după mai bine de zece ani de detenţie .

Abuzuri după Revoluţie

Căderea regimului comunist în 1989 nu a însemnat şi dispariţia articolului 200. Homosexualii români au continuat să fie hărţuiţi şi abuzaţi chiar şi după decembrie 1989 în baza aceleiaşi legi prin care Ceauşescu a vrut să stârpească ”duşmanii poporului”.

În 1993, poliţia din Sibiu a început să aresteze persoane suspectate a fi homosexuali. Cinci tineri au fost aruncaţi în închisoare în baza articolului 200. Ovidiu Banu, păpuşar la Teatrul din Sibiu a fost unul dintre cei arestaţi. ”Am ajuns acasă de la servici şi taică meu mi-a spus că un poliţist a fost la noi acasă întrebând unde eram. Fără a intra în detalii şi fără să dea explicaţii mai multe, poliţistul a lăsat vorbă că e mai bine să mă duc eu la sediul Poliţiei pentru a răspunde la nişte întrebări. Nimic mai simplu. Peste vreo două zile m-am prezentat la poliţie unde m-a pus într-o cameră de interogaţii. Dupa câteva ore de interogaţie si tot felul de insulte la persoana mea, m-au dus jos la subsol,  m-au dezbrăcat complet în pielea goală m-au controlat din cap până în picioare, mi-au ras  părul de pe cap, m-a pus în cătuşe şi după aceea m-am pus într-un microbuz de poliţie şi m-au dus la un judecător.  În tot acest timp am fost încătuşat.

Judecatorul  a dat ordin să fiu întemniţat imediat in baza articolului 200”, povesteşte Ovidiu Banu, astăzi stabilit în SUA. A stat o lună în închisoare în baza articolului 200. ”Plecarea mea din ţară are legătură directă cu ceea ce s-a întâmplat.Cu norocul unor prieteni din Bucureşti, Statele Unite ale Americii şi cu Amnesty International, am fost pus în libertate după o lună de zile. Am întâlnit o persoană care m-a ajutat direct să plec din ţară, doi ani mai târziu, în 1995”, mai spune românul stabilit în America.

Din 1995, Ovidiu Banu a revenit în ţară o singură dată, în 2014. ”Am vizitat România în 2014 pentru prima oară de când am părăsit ţara. Mi s-a părut frumos, foarte multe schimbări. Sibiul de unde sunt eu, s-a schimbat enorm în apropae 20 de ani . Am observat însă ca aceeaşi gândire arhaica, din păcate,  încă mai există. Gândirea veche îşi are rădăcini adânci. O sa mai treacă multă apă pe râu până România şi comunitatea Gay vor fi "fraţi." Deocamdata sunt doar "vecini.”, mai spune Ovidiu.

America, ţara în care s-a stabilit, îi permite să-şi manifeste liber orientarea sexuală : ”Aici am inceput de la zero, ca  oricare alt imigrant. Imediat am putut sa îmi iau green-cardul si dupa alţi cinci ani am devenit cetăţean american. Am urmat universitatea din Chicago cu o mulţime de job-uri intre timp. Acum trăiesc foarte liniştit, cu un partener de aproape 8 ani, lucrez si duc o viata liniştita, deschisă, fără teama sa spun ca sunt gay”, mărturiseşte românul din Sibiu.

Ultima condamnare

Ultimul caz de condamnare pentru relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex a fost al Marianei Cetiner. În 1993, ea a fost arestată pentru că ar fi încercat să convingă o altă femeie să întreţină raporturi sexuale cu ea. A petrecut trei ani în închisoare. Preşedintele Emil Constantinescu a graţiat-o la insistenţele „Amnesty International“.

Sfârşitul articolului 200

Istoria celebrului articol 200 s-a încheiat abia în 2001. La presiunile şi insistenţele organizaţiilor internaţionale, Guvernul României a  adotat o ordonanţă de urgenţă care a abrogat articolul 200 din Codul Penal pentru a elimina orice discriminare pe motiv de orientare sexuala.

Florin Buhuceanu, membru al organizaţiei Accept, primul organism apărut în România în 1996 cu scopul de a apăra  drepturile homosexualilor, susţine că de vină pentru întârzierea abrogării articolului au fost nu doar prejudecăţile, dar şi politicienii :” În cazul românesc,  rolul politicienilor întărâtaţi constant şi sistematic de Biserica Ortodoxa Română pentru a ţine în viaţă acea legislaţie de tip represiv este unul uitat. Încă îmi rasuna în urechi urletele celor care erau cu mana pe Biblie si cu valorile romanismului declamate de la tribuna Parlamentului, ameninţând cu extincţia sau cu sodomizarea neamului românesc de intram în Europa prin renunţare la acest articol de lege. Ce şi cum să discuti cu această specie de politicieni pentru care, la finele anilor 90, violul era preferabil homosexualităţii din raţiuni procreative? ”

Florin Buhuceanu FOTO Dorin Constanda

Homosexual în România anului 2016

În România anului 2016, homosexualii nu mai riscă închisoarea ca pedeapsă pentru orientarea sexuală. Apărătorii drepturilor comunităţii LGTB susţin însă că legea este departe de a fi egală. ”E legea egală pentru cetăţenii români LGBT? Nu. Întrebaţi o persoană transgender prin ce trebuie sa treacă pentru a deveni ea însăşi, pentru a fi recunoscută legal, astăzi. Întrebaţi un adolescent LGBT de ce tratament se bucură pe durata anilor de liceu daca devine out. Întrebaţi-i pe cei care trăiesc în relaţii de familie cum sunt protejaţi de lege.Legea nu e croită pentru societatea secolului 21, pentru a nu aduce aici în discuţie cum e aplicată. Conteaza însă că mentalităţile se schimb, cota de intoleranţă  scade gradual, importă că suntem parte dintr-un spatiu de civilizaţie definit de normele Uniunii Europene”, spune Florin Buhuceanu , membru Accept.

”Biserica nu poate fi homofobă”

”Biserica condamnă păcatul în sine, dar nu pe cel păcătos, dorind îndreptarea lui. De aceea, Biserica nu poate fi homofobă” este părerea preotului  Eugen Tănăsescu. În opinia acestuia, invocarea Bisericii de către politicienii postdecembrişti poate avea legătură cu morala spaţiului public. ”Legea nu poate ofensa morala publică, morala majorităţii. Nici în sensul instituirii unei inchiziţii, care să îndrepte forţat, darnici relativizând morala, ceea ce duce la libertinaj public. Aşa că orientarea sexuală nu o poţi închide sau amenda, dar nici nu o poţi prezenta drept model”, mai spune părintele Tănăsescu.

Eugen Tănăsescu preot FOTO Eduard Enea

În ceea ce priveşte posibila legiferare între căsătoriile homosexualilor, în opinia unui reprezentant al bisericii, acest lucru ar însemna o ofensă adusă modelului familiei. ”În Ortodoxie, ca şi în marea majoritate a cultelor creştine, nu există conceptul de „familie între persoanele de acelaşi sex.

În cazul în care autorităţile ar legifera aşa ceva, n-ar face decât să ofenseze public modelul familiei creştine şi, implicit, majoritatea creştină a acestei ţări. Prin asta, parlamentarii şi-ar încălca mandatul. În democraţie, aleşii ţin cont de morala poporului. Poate de aceea se şi duc campanii de„schimbarea mentalităţilor”, mai spune părintele Eugen Tănăsescu.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite