Un tânăr care s-a prăbuşit cu maşina într-o prăpastie şi a provocat decesul unui pasager, trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Un tânăr care s-a prăbuşit cu maşina într-o prăpastie şi a provocat decesul unui pasager, trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Un tânăr în vârstă de 29 de ani din oraşul Câmpeni a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă. B. Vasile Traian este acuzat că, în decembrie 2017, a provocat un accident rutier în urma căruia un pasager cu care se afla în autoturism a decedat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bărbatul conducea un autoturism cu care s-a răsturnat, într-o prăpastie adâncă de 60-70 de metri. După accident a părăsit locul faptei, fiind identificat a doua zi, de către oamenii legii.
 
”Poliţiştii au stabilit că B.V.T., în timp ce conducea maşina, a pierdut controlul volanului iar maşina a căzut în râpă, de la circa 60-70 de metri, într-o zonă împădurită. În urma accidentului, un tânăr de 23 de ani, pasager în autoturism, a fost rănit grav şi a decedat, iar doi tineri, ambii de 26 de ani, au fost răniţi uşor. Potrivit declaraţiilor celor doi tineri răniţi uşor, după producerea accidentului, şoferul ar fi părăsit locul faptei. A fost căutat pe parcursul nopţii, dar nu a fost găsit.
 
Căutările au fost reluate dimineaţa iar şoferul a fost găsit de o patrulă formată din politişti şi jandarmi, în timp ce se deplasa pe un drum în zona Valea Bistrei. A fost transportat la spitalul din Câmpeni, întrucât acuza dureri”, au precizat poliţiştii la momentul respectiv.
 
În aceeaşi zi, şoferul a fost reţinut de poliţişti, fiind cercetat, ulterior, sub control judiciar. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Câmpeni, joi, 11 iulie 2019.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: