Un bărbat din Constanţa a cumpărat 430 de miei din Alba şi a ”uitat” să îi mai plătească. Urmarea: percheziţie la domiciliu şi reţinere pentru 24 de ore

Un bărbat din Constanţa a cumpărat 430 de miei din Alba şi a ”uitat” să îi mai plătească. Urmarea: percheziţie la domiciliu şi reţinere pentru 24 de ore

Poliţiştii din Aiud au documentat activitatea infracţională a unui bărbat din judeţul Constanţa bănuit de comiterea unor fapte de înşelăciune, prin care a cauzat un prejudiciu de peste 50.000 lei.

Ştiri pe aceeaşi temă

La data de 16 februarie 2018, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud, a reuşit să documenteze activitatea infracţională a unui bărbat de 47 de ani, din Hîrşova, judeţul Constanţa, bănuit de înşelăciune. Potrivit IPJ Alba, în luna iunie 2016, bărbatul ar fi indus în eroare două persoane, din Aiud şi Lopadea Nouă, cu privire la faptul că ar fi reprezentantul unei societăţi ce achiziţionează animale, obţinând, în acest fel, 430 de miei, contra unei promisiuni de a achita contravalea acestora, (51.090 lei), în cel mai scurt timp. 
 
Pentru obţinerea de probe, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din IPJ Constanţa, au efectuat, joi, 15 februarie a.c., o percheziţie la domiciliul persoanei bănuite de înşelăciune, ocazie cu care au identificat mai multe înscrisuri, formulare şi documente specifice în achiziţiile de animale.
 
Totodată, în cauză a fost dispusă şi aplicată măsura asiguratorie de imobilizare, prin instituirea sechestrului, faţă de două autoturisme şi un imobil aparţinând persoanei cercetate. Bărbatul a fost reţinut, iar ulterior a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, urmând să fie cercetat sub control judiciar. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: