Teoria geamului spart. Cum li se induce oamenilor credinţa că un loc abandonat poate fi distrus

Teoria geamului spart. Cum li se induce oamenilor credinţa că un loc abandonat poate fi distrus

Dacă într-o clădire un geam spart nu este înlocuit imediat, în scurt timp alte geamuri vor ajunge să fie distruse. Aceasta este, pe scurt, teoria ”geamului spart”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mesajul transmis aici este unul foarte clar: nimănui nu îi pasă de acest lucru, locul este abandonat. Deşi existau constatări mai vechi, această teorie a ferestrei sparte a devenit una fundamentată ştiinţific după ce în 1982 doi sociologi americani, James Q. Wilson şi George L. Kelling, au publicat un articol, care a fost apoi urmat de altele scrise de alţi autori în urma unor studii serioase.
 
O clădire veche care are o fereastră spartă, după un timp, va avea alte ferestre sparte, până când totul va fi vandalizat. Idea este că „fereastra spartă” induce în cei care trec pe acolo sentimentul că locul este numai bun de a fi distrus, pentru că pare a fi al nimănui.
 
Deşi iniţial observaţiile au fost făcute de criminalişti şi criminologi, teoria a ajuns să fie una importantă în sociologie, pentru că poate prezice comportamentul maselor de oameni în anumite situaţii. Cercetătorii au aşezat o maşină bună pe o stradă dintr-un cartier rău famat. Iniţial nimeni nu s-a atins de maşină timp de câteva zile, până când cei din partea locului au constatat că nu vine nimeni să ia maşina. După aceea, unul a spart o roată, altul a spart un geam şi totul a fost pornit. Imediat, totul a fost vandalizat.
 
Cercetătorii au reluat experimentul şi au pus o maşină într-un cartier select, locuit de oameni înstăriţi. La fel, nimeni nu s-a atins de maşină, până când cercetătorii au spart ei înşişi un geam. Ulterior, maşina a avut aceeaşi soartă, fiind în cele din urmă dezmembrată în bucăţi.
 
James Q. Wilson şi George L. Kelling au concluzionat că o reducere a “micilor” semne de indiferenţă (inclusiv “mici infracţiuni”) sau delăsare (geamuri sparte, grafitii, etc) vor contribui la reducerea unor infracţiuni mai grave care au loc în cartierele oraşelor şi, pe de altă parte, vor contribui la dezvoltarea unei comunităţi mai responsabile. Potrivit acestora, dacă pe o stradă se află o clădire care are câteva ferestre sparte, în scurt timp tendinţa este ca şi celelalte ferestre să fie sparte, vandalii să intre înăuntru şi să distrugă obiectele, oamenii fără adăpost să intre şi chiar să facă focuri în interior.

La fel, dacă pe un trotuar se adună gunoi, foarte curând, se va acumula şi mai mult, şi în cele din urmă, oamenii vor începe să lase pungi întregi de gunoi pe trotuarul în cauză, şi chiar să spargă maşinile din apropiere. În 1990, teoria a fost validată în practică de primarul New York-ului, Rudy Giuliani. În decurs de câţiva ani schimbările realizate au fost recunoscute că fiind foarte importante. Exemplul a fost preluat de primari din alte oraşe mari ale lumii.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: