S-au reluat lucrările la Transalpina de Apuseni. 1.200 de tone de asfalt turnat în două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Până şa sfârşitul anului se doreşte asfaltarea a aproape jumătate din drum. Foto Facebook
Până şa sfârşitul anului se doreşte asfaltarea a aproape jumătate din drum. Foto Facebook

Constructorul Transalpinei de Apuseni, drumul judeţean care traversează munţii de la este spre vest pe o distanţă de 80 de kilometri, a reluat lucrările de modernizare într-un ritm alert.

”S-au reluat asfaltările pe Transalpina de Apuseni. Cea mai mare investiţie din România pe un drum judeţean va revitaliza comunităţile izolate şi va dezvolta potenţialul turistic natural al uneia dintre cele mai pitoreşti zone din România.

În condiţii climatice favorabile, suntem încrezători că în acest an vom ajunge cu covorul asfaltic până în dreptul primăriei Râmeţ. Vineri şi sâmbătă 1200 tone de asfalt puse în practică”, a anunţat sâmbătă vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Marius Haţegan.

Drumul de aproape 80 de kilometri este modernizat printr-un proiect al Consiliului Judeţean Alba, în valoare de circa 40 de milioane de euro, finanţat din fonduri europene. 

În ultima perioadă, operatorul Asocierea Societatea de Construcţii Napoca – Operes SRL (Italia) – Cosedil SPA (Italia) a mai lucrat doar la terasamente, în aşteptarea actualizării valorii facturilor cu creşterea preţurilor la materialele de construcţie.

transalpina apuseni

”Costul total pentru Consiliul Judeţean ar fi de circa 4 milioane de euro în plus faţă de ce a fost licitat. Nu este o problemă pentru că avem aceşti bani. Avem şi o linie de credit care poate fi utilizată”, a spus, anterior, Marius Heţegan. Stadiul fizic al lucrării este de peste 30%, termenul final fiind anul 2023. 

”Transalpina de Apuseni” face legătura între DN74 şi DJ 107M prin Munţii Metaliferi şi Munţii Trascău, la altitudini de peste 1000 de metri, pe o lungime de 78,43 de kilometri. Proiectul mai prevede amenajarea a 6,7 kilometri de piste de biciclete, 21 de staţii de autobuz, 12.610 metri pătraţi de trotuare, 14 poduri noi şi aproximativ 200 de podeţe. De asemenea, lucrarea presupune peste 23 de kilometri de fundaţii adâncite, ziduri de sprijin şi peste 73 de kilometri de şanţuri de beton.

Vă mai recomandăm:

 

Penalităţi uriaşe pentru italienii de la Pizzarotti. CNAIR reclamă întârzieri la lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda

 

Poliţistul care a primit timp de 11 ani spor ilegal la salariu pe baza diplomei de la o universitate „fantomă”

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite