Primul mesaj al senatorului Daniel Breaz după demisia din PSD: atacă fostul partid, critică USR PLUS şi laudă PNL

Primul mesaj al senatorului Daniel Breaz după demisia din PSD: atacă fostul partid, critică USR PLUS şi laudă PNL

Daniel Breaz a fost ministru al Culturii în Guvernul condus de Viorica Dăncilă

Senatorul Daniel Breaz, demisionar din PSD, a transmis luni dimineaţă, 7 septembrie, primul mesaj după ce şi-a anunţat decizia de a părăsi partidul care l-a propulsat în parlament. Breaz atacă PSD, critică USR PLUS şi laudă candidaţii PNL de la Alba Iulia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Daniel Breaz, rector al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, confirmă prin mesajul transmis apropierea acestuia de PNL. Liberalii i-ar fi promis un loc eligibil la alegerile parlamentare dacă va părăsi PSD şi, implicit, nu va vota moţiunea de cenzură.
 
Printr-un mesaj lung, senatorul de Alba atacă PSD Alba despre care susţine că ”şi-a pierdut busola, a eşuat lamentabil, excelând, cu mari performanţe, la satisfacerea intereselor personale”. Breaz îşi susţine acuzaţiile prin afirmaţia că organziaţia din care a făcut parte nu a fost capabilă să propună candidaţi în toate UAT-urile din judeţ.
 
Despre USR PLUS, Daniel Breaz afirmă că ”se prezintă cu măştile de oameni noi în politică, buimaci de la atâtea peripluri prin partide şi cu multe frustrări acumulate din cauza respingerilor succesive, încearcă să lovească în orice proiect constructiv doar pentru că nu a fost ideea lor”. 
 
Cum era de aşteptat, rectorul are cuvinte de laudă la adresa candidaţilor PNL din reşedinţa judeţului, cei care conduc destinele oraşului şi ale jdueţului de peste 15 ani: ”Alba Iulia a dat dovadă că a avut lideri care privesc în viitor şi nu gândesc în paradigma celor 4 săptămâni de campanie, ci strict în cea de 4 ani, când trebuie să faci tot ce poţi pentru a îndeplini programul promis. Iar încrederea pe care o au albaiulienii în demnitarii aleşi reprezintă exemple clare că atunci când respecţi ce promiţi, când livrezi tot ce ai gândit în planurile de dezvoltare şi îţi pasă de cetăţeni, poţi avea o imagine impecabilă în ochii cetăţenilor şi implicit, susţinerea lor”.
 
Principalele afirmaţii ale senatorului Daniel Breaz:
”(...) în prezent, PSD Alba şi-a pierdut busola, a eşuat lamentabil la acest capitol, excelând, cu mari performanţe, la satisfacerea intereselor personale, la generarea unor conflicte nu în jurul marilor idei, a proiectelor de dezvoltare, ci pentru accederea în diverse funcţii. Pentru a dobândi putere cu scopul de a-şi îndeplini propriile agende ascunse atât de îndepărtate de cele ale societăţii, ale cetăţeanului de rând. PSD Alba nu mai are, în prezent, niciun filtru de selecţie, de recrutare a oamenilor care pot aduce plus-valoare în societate. Astfel că nu au avut nici măcar capacitatea de a promova candidaţi în toate UAT-urile din judeţ. Ori, cu astfel de organizaţii lipsite de viziune, fără contact cu realitatea, cu nevoile cetăţeanului de rând, nu ai cum să construieşti şi să aduci bunăstare în societate.
 
Convingerea mea personală este că cea mai bună cale către promovarea politicilor publice este prin intermediul dialogului civilizat, al bunelor relaţii. Prin parteneriate care au drept scop binele cetăţii. De-a lungul celor nouă ani, de când sunt Rector al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, am promovat cultura dialogului şi am crezut / cred, cu tărie, că liantul tuturor celor participă la viaţa urbei este bunăstarea cetăţeanului şi dezvoltarea armonioasă a oraşelor, comunelor, satelor. Însă, de foarte multe ori am observat cum unii politicieni folosesc limbajul agresiv pentru a se impune în faţa celui pe care îl consideră duşman (pentru că reprezintă altă formaţiune politică), nu partener de dialog. Alţii, foşti colegi de partid au încercat prin diverse mijloace şi căi să pună piedici doar pentru că se aflau în goană după poziţii călduţe, funcţii sau diverse alte interese personale şi respingeau orice idee care are legătură cu bunăstarea oraşului şi a cetăţenilor. Cei de la USR Alba, care se prezintă cu măştile de oameni noi în politică, buimaci de la atâtea peripluri prin partide şi cu multe frustrări acumulate din cauza respingerilor succesive, încearcă să lovească în orice proiect constructiv doar pentru că nu a fost ideea lor. Aceeaşi strategie pe care au adoptat-o şi în cadrul partidelor din care au făcut parte înainte, chiar dacă acum încearcă să se vopsească în USR Plus.
   
(...) Oamenii politici şi, în special, cei care îşi asumă conducerea unui oraş, trebuie să aibă o viziune pe termen lung. Prea mult timp România a fost condusă cu proiecte făcute pe genunchi, de la o zi la alta. Alba Iulia a dat dovadă că a avut lideri care privesc în viitor şi nu gândesc în paradigma celor 4 săptămâni de campanie, ci strict în cea de 4 ani, când trebuie să faci tot ce poţi pentru a îndeplini programul promis. Iar încrederea pe care o au albaiulienii în demnitarii aleşi reprezintă exemple clare că atunci când respecţi ce promiţi, când livrezi tot ce ai gândit în planurile de dezvoltare şi îţi pasă de cetăţeni, poţi avea o imagine impecabilă în ochii cetăţenilor şi implicit, susţinerea lor.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările