Presupus alfabet dacic descifrat într-o carte cu scriere secretă păstrată la Budapesta. Interpretarea a stârnit furtuna în mediul academic din România

Presupus alfabet dacic descifrat într-o carte cu scriere secretă păstrată la Budapesta. Interpretarea a stârnit furtuna în mediul academic din România

Reproducerea facsimilată a originalului şi traducerea au fost realizate de arheologul Viorica Enăchiuc

Una dintre cele mai controversate lucrări apărute în ultimii ani în spaţiul românesc este o traducere/interpretare a Codex-ului Rohonczi, potrivit căreia misteriorul manuscris ar fi fost redactat în secolele XII-XII într-o limbă latină vulgară, cu caractere moştenite de la daci.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cartea cu text într-o scriere necunoscută are 224 foi de 12/10 centimetri, cu 150 de semne diferite, de la dreapta la stânga, dar şi câteva miniaturi destul de primitive. Manuscrisul a apărut public abia în anul 1838, când groful Gusztav Batthyany l-a donat Academiei Ungare de Ştiinţe.

Codex-ul este denumit după orăşelul Rohonc (Rohoncz e grafia maghiară veche; în germană Rechnitz, iar în croată Rohunac), aflat astăzi în provincia Burgenland din estul Austriei. După analiza hârtiei, s-a ajuns la concluzia că a fost fabricată în Italia, în perioada 1530-1540.

Reproducerea facsimilată a originalului, transcrierea Codex-ului Rohonczy cu caractere latine, traducerea românească şi versiunea franceză, o găsim în lucrarea semnată de arheologul Viorica Enăchiuc, „Codex. Descifrare, transcriere şi traducere“ (2003).

Pe lângă note şi comentarii, bibliografie, lucrarea conţine şi hărţi istorice, dar şi un vocabular comparativ.

Alfabet dacic cu 150 de caractere

După o analiză îndelungată, cercetătoarea Viorica Enăchiuc a publicat o teorie potrivit căreia textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romană), cu caractere moştenite de la daci.

„Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului", argumentează Viorica Enachiuc, cercetător în fililogie şi arheologie.

Unul dintre cei care cred că numeroase semne din scriere că au origine carpato-dunăreană, din epoci diferite, dar fără a depăşi perioada presupusei redactări a Codexului, este eseistul Andrei Vartic. În plus, acesta susţine folosirea a trei tipuri de scriere în Codex-ul Rahonczy: fonemică, combinată cu cea silabică şi cu aceea ieroglifică.

Lucrarea Vioricăi Enăchiuc a fost primită, însă, cu o critică virulentă. Cea mai "aspră" voce este a paleografului Dan Ungureanu, care apreciază că „Limba în care e scrisă cartea ar fi latina vulgară din secolele XI-XII – pe atunci se vorbea deja româna comună, stim asta comparând româna şi aromâna, fondul lor comun seamănă bine cu limba care va fi fost vorbită în secolul al XI-lea. Autoarea oferă un îngrijorător «dicţionar latin vulgar-roman» la finele carţii – latina vulgară din secolul XII, care n-are nici un cuvânt comun cu româna din secolul al XV-lea, pe care o cunoaştem“, scrie paleograful Dan Ungureanu în revista „Observator cultural“.

„Făcând o observaţie pertinentă a textului doamnei Viorica Enăchiuc putem constata faptul că pretinsul alfabet dacic este fals, iar limba «inventată» de către domnia sa nu are nicio legătură cu limba latină clasică sau latina vulgară. În secolul al XI-lea limba română era deja structurată ca mod de utilizare şi exprimare, dovedite prin textele româneşti vechi ulterioare“, susţine Cornel Bîrsan, în lucrarea „Istorie Furată. Cronica românească de istorie veche“.

„Şi dacă am admite că cercetătoarea (n.r. - Viorica Enăchiuc), chiar înşelându-se asupra identităţii limbii respective (de ce n-ar fi, la urma urmelor, chiar geto-daca în care stihuise şi Ovidiu?!) sau asupra originii alfabetului aferent (cel mai eteroclit din câte a cunoscut istoria), a găsit totuşi cheia descifrării celor patru «cărţi» ale manuscrisului, rămânem destul de dezamăgiţi de incoherenţa unor segmente întregi, de elementaritatea belicoasă şi de monotonia aproape acefală a textelor «arhivate în cancelaria statului blak»“, scrie Răzvan Cidrescu, scriitor, traducător şi eseist.

Viorica Enachiuc susţine că manuscrisul consemnează şi înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101. „Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord, până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina - cetatea din insula Pacuiul lui Soare", mai notează autoarea.

Cântec de luptă

Tot în lucrarea scrisă de Viorica Enachiuc găsim şi traducerea unui cântec de luptă, numit „Jurământul tinerilor blaki":
O viaţă, tăciunele Şarpelui, puternic veghetor
Înşelator, să nu primeşti a te uni
Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit
Vei fi
Cântecul cetăţii aud îndelung

Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!
Să juri cu maturitate şi cu convingere!
Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!
Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternic!".

„Dacă totul reprezintă o uriaşă mistificare, cu sau fără voie, de ce nu este avertizat publicul larg, măcar cu un minimum de contra-argumente autorizate, punându-se astfel capăt evaziunilor delirante ale fanteziei «protocroniste»? Iar dacă nu este o mistificare şi dacă în toată această ofertă există un sâmbure de adevăr, atunci de ce nu se arată gradul ei de importanţă, fiind la mijloc o miză care priveşte deopotrivă istoria limbii, istoria literaturii şi istoria generală a românilor? Oare distinsele foruri universitare şi academice nu mai au nici o răspundere deontologică şi morală în societatea românească? Întrucât demersul, înainte de a putea fi evaluat istoriografic, stă sau pică sub aspect lingvistic, ce aşteaptă oare pentru a se pronunţa public şi răspicat cei ce au competenţa şi datoria să o facă?“, se întreabă Răzvan Cidrescu.

„De ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris în limba daco-romană, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?”, se întreabă şi profesorul Augustin Deac.

(Text scris de NICU NEAG)

Citiţi şi:

Secretele porţilor Cetăţii Alba Iulia: 300 de ani de istorie în şapte elemente de arhitectură spectaculoase

Secretele bastioanelor Cetăţii Alba Carolina, sistemul de apărare al celei mai mari fortificaţii din Transilvania

Monetăria din Alba Iulia - izvor de bani şi putere. Cum au folosit principii medievali monetăria în Epoca de Aur a Principatului Transilvaniei

 

Moştenirea lui Ceauşescu: proiectele megalomanice din perioada regimului comunist. Secretele coloşilor de piatră, de la Transfăgărăşan la Casa Poporului

Suferinţele ţăranului român din Ardeal, sub biciul maghiar şi jugul austriac. De ce teoria fugii asupriţilor peste Carpaţi este o fantasmă a istoriografiei ungureşti

Zece lucruri puţin ştiute despre Gheorghe Doja, liderul răscoalei ţărăneşti din 1514 care a cutremurat Europa - strategia lui Doja de a dărâma nobilimea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: