Prădătorul periculos denumit şi „distrugătorul universal”. Cum îşi extinde teritoriul în România

Prădătorul periculos denumit şi „distrugătorul universal”. Cum îşi extinde teritoriul în România

Exemplar de şacal auriu împăiat la Muzeul de Ştiinţe din Aiud

Şacalul auriu tinde să devină o problemă pentru fauna din România. Supranumit şi „distrugătorul universal”, animalul sălbatic este foarte periculos atât pentru fondurile de vânătoare, cât şi pentru gospodăriile oamenilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şacalul ucide aproape tot ce întâlneşte în cale, animale sălbatice sau domestice. Evoluţia exemplarelor este spectaculoasă. Dacă în 2007 erau menţionate ceva mai mult de 1.600 de exemplare pe teritoriul României, în 2018 numărul acestora a ajuns la peste 12.000. Statistica Ministerului Mediului arată că în 2020 existau circa 16.000 de şacali.
 
Singurul duşmani natural de pe teritoriul României ar fi lupul. Judeţele cu efectivele de şacal cele mai mari sunt Tulcea, Dolj, Constanţa, Vaslui, Călăraşi şi Olt, unde exemplarele de lup sunt foarte reduse sau chiar lipsesc cu desăvârşire, în cazul judeţelor Tulcea şi Constanţa efectivele de şacal depăşindu-le pe cele de vulpe. 
 
În ultimii ani, prezenţa acestuia se face simţită şi în Transilvania. Se bănuieşte că, cel mai probabil, şacalii au apărut în Ardeal venind pe Mureş, din Ungaria. În judeţul Alba au fost semnalete de mai multe ori atacuri ale acestui animal soldate cu uciderea unor animale domestic. În luna mai a acestui an un şacal a atacat şase oi de la un staul din zona Ocna Mureş, trei dintre ele fiind omorâte. Atacul a avut loc pe timp de noapte. Identificarea animalului s-a făcut pe baza urmelor lăsate pe sol şi observate a doua zi şi, de asemenea, pe modalitatea de atac, respectiv pe sfâşierea ovinelor.
 
Şacalul auriu, în mediul său natural. Foto Pixabay

Primul şacal a cărui vânare este consemnată, în mod oficial, pe teritoriul României a fost doborât în octombrie 1929, pe un ostrov de pe Dunăre, aflat în dreptul comunei Ghidici (Dolj). Prezenţa şacalului la noi în ţară este pusă de specialişti pe seama schimbărilor climatice accentuate din ultimii ani. Cele mai multe exemplare trăiesc în zona de răsărit a câmpiei Bărăganului, unde au întâlnit condiţii prielnice pentru a înlocui populaţiile de lupi, dispărute din zona de câmpie.
 
„Este ca prezenţa ciorilor la oraş - par inofensive, dar în număr mare pot produce necazuri. Este o specie care provine din Orientul Apropiat, o specie sudică. Nu putem şti de ce s-a răspândit, dar supoziţiile există: are multă hrană, şoareci, păsări, reptile, vremea s-a încălzit foarte puternic, nu are un duşman natural pentru că lupul a fost exterminat, mai ales din pădurile din altitudinile joase“, afirmă biologul Ion Constantin din Iaşi. Studiile din mai multe zone din Europa au arătat că în zonele în care coexistă lupul, şacalul şi vulpea, lupii domină şacalul auriu, iar şacalul auriu domină vulpea. Astfel şacalii nuvor ocupa zone cu densităţi mari de lupi, iar zonele cu un număr ridicat de şacali vor diminua populaţia de vulpi.
 
Şacal fotografiat pe un domeniu de vânătoare din Alba
 
Şacalul european - Canis aureus moreoticus este o subspecie a şacalului auriu (Canis aureus), întâlnită în Europa, dar şi în Caucaz şi Anatolia. Descris iniţial în partea de SE a Europei, arealul său de răspândire s-a extins treptat în nordul continentului. O teorie care explică răspândirea rapidă a speciei este că populaţiile de lupi cenuşii sunt mai puţin abundente decât în trecut. Subspecia europeană este cea mai mare dintre şacalii aurii, măsurând 120-125 cm lungime şi 10-13 kg greutate corporală.
 
Sunt specii omnivore, vânează în principal animale mici (păsări, şoareci sau alte rozătoare) dar consumă şi hoituri şi multe vegetale, în funcţie de sezon şi habitatul pe care îl ocupă (stomacul unui exemplar împuşcat în zona Teleac, Alba, în august 2011, conţinea peste 98% porumb). Când sunt în număr mare, pot ataca şi mamifere mici, oi, miei, căprioare. Îşi construiesc bârloguri în locuri ascunse, singuratice, văgăuni cu mărăcinişuri, scobituri în pământ. Trăiesc în haite, îşi marchează teritoriul şi comunică prin sunete caracteristice perioadei de împerechere, de ”salut”, apărare, avertizarea intruşilor, avertizare pentru ceilalţi membri de prezenţa unor carnivore mari, cum ar fi lupii.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările