FOTO Raiul de la Valea Mică, satul din Apuseni unde timpul s-a oprit în loc şi unde se înalţă „Degetul lui Dumnezeu“

În Apuseni, lângă oraşul Zlatna, la un kilometru distanţă de drumul naţional ce face legătura cu Alba Iulia, se află un veritabil „rai”. Un sat cu câteva sute de locuitori îşi trăieşte veşnicia într-un uimitor paradis natural.

La Valea Mică, ce aparţine din punct de vedere administrativ de Zlatna, se ajunge foarte uşor, din drumul naţional 75. Sunt aici circa 120 de case sau ”fumuri” cum spun oamenii locului. Aproape 400 de persoane trăiesc în acest mic paradis natural, care a devenit mult mai accesibil după asfaltarea drumului comunal.

În că de la intrarea în sat, vizitatorul este ”întâmpinat” de cele două pietre uriaşe ce alcătuiesc rezervaţia naturală de interes natural ”Calcarele de la Valea Mică”. Aria naturală reprezintă două blocuri calcaroase (klippe de calcare atribuite perioadei geologice a jurasicului) de dimensiuni şi înălţimi diferite (12 şi 20 metri), ce mărginesc drumul comunal DC67 şi pârâul Valea Mică, afluent al Ampoiului, aflate la contactul părţii central-sudice a Munţilor Metaliferi cu Munţii Vinţului. Pe abruptul stâncilor calcaroase s-au dezvoltat specii ierboase specifice zonei. Dintre cele două calcare, cel mai mult atrage atenţia cel mai înalt numit şi ”Degetul lui Dumnezeu”, denumit astfel pentru că seamănă cu un deget şi care poate fi remarcat din orice zonă a satului. În piatra uriaşă se află câteva mici peşteri, unde, cu mulţi ani în urmă, locuiau pustnici.

Locuitorii de la Valea Mică se ocupă, la fel ca majoritatea oamenilor din Apuseni, cu creşterea animalelor şi cu agricultura. Lucrează de dimineaţa până seara, iar în sărbători merg la biserică. În apropierea satului se află şi Mănăstirea ”Buna Vestire”, unde se află un muzeu foarte apreciat.

Formaţiunile calacaroase din de aici au dat naştere şi la legende, una dintre acestea fiind următoarea: ”Demult, tare demult, pe vremea uriaşilor, o fată pe care o chema Mica stăpânea pe-aici. Ea îşi făcuse un răstoc, adică pusese zid de piatră în calea apei, să se adune un băltoc bun de scăldat. Aşa a închis ea valea şi-şi petrecea zilele zburdându-se în apele reci de aici. Odată, pe când se scălda, a surprins-o un fecior frumos, cu numele de Bulz. Au început a se plăcea. În curând au hotărât să se căsătorească. Dar sora Micăi, Marea, care era mai vârstnică, s-a supărat foc pe soră-sa, că vrea să cosească otava înaintea fânului, adică că vrea să se căsătorească înaintea ei şi a uneltit cu vrăji asupra tinerilor Mica şi Bulz.

Astfel, într-o bună zi, Marea s-a prefăcut într-un val mare de apă şi a curs puhoaie spre răstocul în care se scăldau soră-sa Mica, cu logodnicul ei, Bulz. Cum a venit de după dealurile din faţă, pe neaşteptate, a rupt întâi stavila apei, apoi a încercat să-i înece pe cei doi. În acest timp, însă, a sosit aici împăratul uriaşilor. Nemulţumit de cearta lor, acesta a blestemat-o pe Marea să rămână apă curgătoare fără astâmpăr, fără odihnă şi să nu îngheţe nici iarna. Aşa a rămas Valea Mare până în ziua de astăzi. Pe Bulz l-a blestemat să fie stană de piatră la capătul răstocului, iar pe logodnica lui, Mica, pentru că nu a ştiut din vreme să-şi împace sora, a prefăcut-o în apă curgătoare, care să treacă veşnic pe lângă logodnicul ei, Bulz, dar să nu se poată opri niciodată”.