Director din Primăria Sebeş, condamnat definitiv la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Primăriei Sebeş
Sediul Primăriei Sebeş

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa definitivă într-un dosar de evaziune fiscală în care a fost judecat directorul Serviciului public de administrare a patrimoniului local din Primaria Sebeş.

O. Dorin a fost condamnat, în 11 iunie 2020, la pedeapsa de 8 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 2 ani. În perioada de supraveghere, acesta trebuie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, la Primăria Sebeş sau la Primăria comunei Sugag.

Faptele pentru care a fost judecat, au fost săvârşite înainte că acesta să ajungă în postul public de conducere din Primăria Sebeş. Bărbatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, a plătit prejudiciul provocat bugetului de stat, în valoare de 33.586 de lei, dar tot nu a scăpat de o condamnare penală.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2014-2015, inculpatul a achiziţionat de la persoane necunoscute un număr de 27 facturi fictive şi chitanţe aferente, ce nu au avut la baza operaţiuni comerciale reale, pe care ulterior a decis să le înregistreze în evidenţă contabila a societăţii la care era administrator şi asociat în scopul scăderii valorii sumelor pe care trebuia să le achite la bugetul de stat.

Prejudiciul total a fost calculat la suma de 33.586 lei, din care 7.784 lei reprezintă impozit pe profit, iar 25.802 lei reprezintă TVA. Cele 27 de facturi false reprezintă achiziţii fictive de mărfuri în cuantum total de 103.544 lei (83.502 lei baza şi TVA în cuantum de 20.042 lei) emise în numele a nouă furnizori, care nu au confirmat relaţiile comerciale prin declaraţiile informative depuse la organele fiscale.

Curtea de Apel a mai hotărât că bărbatul să plătească şi accesoriile aferente prejudiciului, solicitate de ANAF, dar neacordate de instanţa de fond, Tribunalul Alba. În condiţiile în care instanţa i-a interzis acestuia să mai oucpe o funcţie publică timp de doi ani, directorul din Primăria Sebeş ar trebui demis din funcţie.

Citiţi şi:

 

FOTO Casa cu „pivniţă cu jomp” din Roşia Montană, monument istoric, restaurată de Institutul Naţional al Patrimoniului

 

PNL şi-a desemnat candidatul la Primăria Alba Iulia: „Săracu' Paul”, susţinut de Mircea Hava, votat în Biroul Politic

 

Cea mai scumpă carte din toate timpurile. Pentru ce a plătit Bill Gates aproape 31 de milioane de dolari

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite