Ce sunt turbăriile şi ce informaţii preţioase conţin. Podul de 900 de metri care ne duce într-o lume uimitoare

Ce sunt turbăriile şi ce informaţii preţioase conţin. Podul de 900 de metri care ne duce într-o lume uimitoare

Cea mai mare turbărie din România este Tinovul Mare din Poiana Stampei. Foto: poianastampei.ro

Un fenomen natural care oferă informaţii importante despre evoluţia naturii este prezent în aproape 500 de locuri în România. Turbăriile sunt un fel de mlaştini mocirloase formate în depresiuni, unde apa stagnează de sute sau chiar mii de ani. Turbăriile din ţara noastră au fost studiate de biologul Emil Pop, care a reuşit să arate istoria vegetaţiei din zona acestora.

Ştiri pe aceeaşi temă

Turbăriile sunt răspândite în România în zonele umede, mai ales în zona montană şi deluroasă a Carpaţilor. Suprafaţa pe care o ocupă diferă, în raport cu condiţiile locale, de la câteva hectare până la zeci sau sute de hectare. Suprafaţa mlaştinilor cu turbă ocupa aproximativ 7.000 de hectare, răspândite în circa 480 de puncte. Straturile de turbă au, în medie, o grosime de 2-3 metri, rareori ating 10 metri. La noi în ţară, de multe ori grosimea este chiar sub 1 metru.
 
Din punct de vedere ştiinţific, turbăria este un biotop caracterizat printr-un teren umed mlăştinos, un loc mocirlos (acoperit cu vegetaţie), un ochi de apă pe un teren mlăştinos. Turbăria (mlaştina) se formează într-o depresiune de teren, fără scurgere, pe care se adună şi stagnează apa într-un strat subţire, deseori nepermanent.
 
Cea mai mare rezervaţie naturală de turbă din România este Tinvoul Mare din Poiana Stampei, judeţul Suceava, cu o suprafaţă de 681,80 ha. A fost declarată monument al naturii încă din anul 1955 şi este situată sub pasul Tihuţa, la 20 de kilometri de Vatra Dornei.  Tinovul Poiana Stampei s-a format pe depozitele aluviale ale terasei pârâului Dornişoara. Rezervaţia reprezintă o zonă umedă ce adăposteşte o mare varietate de vegetaţie higrofilă specifică mlaştinilor. Peisajul prezintă fâneţe şi păduri, iar în zona mlăştinoasă apare vegetaţie de turbărie, reprezentată de specii de muşchi care creează un strat gros ce musteşte pe apă. Fiind situată la o altitudine medie de 880 metri, mlaştina poate fi vizitată traversând un pod de lemn lung de 900 metri. Podul este singura cale de acces întrucât stratul de muşchi higroscopici musteşte continuu.
 
 
Tinovul Mare Poiana Stampei face parte din categoria rezervaţiilor ştiinţifice al căror scop este protecţia şi conservarea unor habitate naturale terestre şi/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes ştiinţific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de altă natură. Managementul rezervaţiilor ştiinţifice asigură un regim strict de protecţie, prin care habitatele sunt păstrate într-o stare pe cât posibil neperturbată. De aceea, în aceste zone, se interzice desfăşurarea oricăror activităţi umane, cu excepţia celor de cercetare, educaţie şi ecoturism, cu limitările impuse şi acordul forumului ştiinţific competent şi al administratorului rezervaţiei.
 

Biologul Emil Pop şi rolul său în studiul turbăriilor

 
Savantul care a studiat cel mai mult malştinile de turbă din România a fost biologul Emil Pop. Acesta a şi publicat o monografiei intitulată „Mlaştinile de turbă din România” (1960). Folosind datele cunoscute anterior, la care a adăugat rezultatele propriilor sale cercetări, profesorul Emil Pop a descris toate turbăriile ţării noastre. De altfel, din cele 480 de turbării existente în ţară, cele mai multe au fost descoperite de el şi au fost grupate în mod ştiinţific, după modul lor de formare. Astfel au fost identificate peste 170 de turbării eutrofe (bogate în materii prime), cu o suprafaţă totală de peste 5.700 ha, şi un număr de peste 260 de turbării oligotrofe (sărace în materii nutritive), cu o suprafaţă de peste 1.300 ha.
 
Profesorul Emil Pop a analizat polenul fosil, putând astfel să reconstituie istoria vegetaţiei ţinuturilor din vecinătatea turbăriilor. Aşa de exemplu, el a ajuns la concluzia că în jurul turbăriilor din sudul Transilvaniei au fost perioade interglaciare cu păduri de molid, urmate de păduri de fag, după care au urmat din nou păduri de molid şi de brad. Clima este ceva mai călduroasă în timpul extinderii pădurilor de fag şi mai rece când s-au extins pădurile de conifere. La sfârşitul ultimei perioade glaciare pădurea a constat mai mult din pinete, cu apariţia sporadică de molid. În perioada postglaciară a existat o fază de păduri cu pin şi molid, o fază de pin cu stejar şi alun şi o fază cu fag, care dăinuie şi azi, mai ales, în Carpaţii Orientali.

 
Biologul născut la Alba Iulia s-a ocupat şi de posibilităţile folosirii turbăriilor pentru combustibil, îngrăşăminte chimice şi tratarea unor boli. La propunerea sa, mai multe turbării care conţin relicte glaciare au fost declarate monumente ale naturii. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: