Accident cu Mocăniţa Apusenilor în cartierul romilor din Roşia Montană. Trenul a lovit două maşini VIDEO

Accident cu Mocăniţa Apusenilor în cartierul romilor din Roşia Montană. Trenul a lovit două maşini VIDEO

Locomotiva mocăniţei a lovit două autoturisme aflate pe calea ferată. Foto: Facebook/ Doru Nuta

Un accident mai puţin obişnuit a avut loc miecuri la Roşia Montană, în Munţii Apuseni. Trenul turistic Mocăniţa a lovit două maşini în timp ce trecea prin cartierul romilor din Gura Roşiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mocăniţa Apusneilor şi-a reluat cursele turistice între oraşele Câmpeni şi Abrud sâmbătă 19 iunie.

În traseul său, trenul turistic trece prin cartierul romilor din Roşia Montană, unde locuinţele sunt foarte aproape de calea ferată.

De-a lungul anilor au avut loc numeroase incidente în care au fost implicaţi romi din comunitatea care număr câteva sute de persoane. Miercuri, 23 iunie, locomotiva a lovit două autoturisme ce se aflau, probabil, prea aproape sau chiar pe linia ferată.

La faţa locului s-au adunat zeci de romi care au acuzat că trenul poate provoca chiar victime în rândul copiiilor. Romii din Dăroaia sunt împotriva circulaţiei trenului turistic prin cartierul lor şi ameninţă cu proteste. Reprezentanţii IPJ Alba au declarat că în urma incidentului nu au existat victime. Poliţiştii au început un dosar penal in rem pentru distrugere din culpă. Cercetările continuă.

Vedeţi AICI şi AICI video cu momentele de după accident, surprinse de un localnic din Dăroaia

De altfel, turiştii sunt atenţionaţi de către cei care organizează excursiile de agrement că trenul trece prin cartierul de romi.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările