O spune asta competiţia cu alte destinaţii turistice (pe produsele menţionate) din care nu ieşim neapărat câştigători, o spun şi consultanţii străini care ne-au croşetat brandul turistic.

Nu suntem nici Bulgaria, nici Austria, nici Turcia, nici Grecia, suntem România şi putem dezvolta produse turistice pentru turiştii cu discernământ, care să ne aleagă ca destinaţie turistică pentru alte considerente, nu pentru preţul cel mai mic.

Mie îmi convine să nu încercăm să devenim o destinaţie turistică de masă, chiar dacă asta ar însemna într-o primă fază volume mai mici de turişti şi produse nu neaparat ieftine.

Îmi convine pentru că putem crea proiecte frumoase de promovare a turismului exploatând ceea ce avem deja, dar nu ştim să ambalăm, păstrându-ne autenticitatea şi neîncercând să copiem fără succes modele de promovare şi chiar de business de la competitori.

Un astfel de proiect frumos ar putea fi dezvoltarea turismului Slow Cities sau Oraşe Lente în România.

Mişcarea Slow pentru turism în lume

Slow Food - la început a fost mâncarea

Înca de prin 1950, când viaţa începuse să gonească tot mai tare prin lumea larga, oamenii au început saă aplice şi alimentaţiei un ritm alert.

În 1954 a fost prezentată pentru prima dată la TV o cină formată în totalitate din produse semipreparate, în 1970 se celebra apariţia cuptorului cu microunde.

SUA au fost pionierele hranei rapide, iar Europa a încercat să reziste cât mai mult posibil.

Din fericire, pe măsură ce s-au înmulţit rândurile adepţilor hranei rapide şi a crescut cifra brand-urilor de restaurante fast-food, n-au stat degeaba nici cei care au remarcat dezavantajele mâncatului în ritm alert.

Aşa s-a conturat mişcarea Slow Food, în 1986, în Italia, naţiunea care iubeşte mâncarea şi tot ceea ce este legat de ea: poveştile din jurul mesei, atmosfera relaxata, siesta.

Se pare că punctul de pornire a mişcării a fost momentul în care McDonald's a deschis un restaurant în apropierea celebrei Piazza di Spagna din Roma, moment recepţionat de italieni ca fiind sinonim cu un atac fast food asupra oraşului şi a culturii lor gastronomice.

Pentru a se împotrivi curentului de nutriţie rapidă, tot mai popularizat în lume şi cu viteză foarte mare de extindere, italianul Carlo Petrini, autor de cărţi culinare, a lansat mişcarea Slow Food.

Despre ce este Slow Food?
Despre hrană proaspată în pas cu anotimpul şi cu locul în care ne aflăm, despre reţete transmise din generaţie în generaţie, despre mese pe îndelete împreună cu familia şi cu prietenii.

Mişcarea a strâns aproape 80.000 de adepţi din 50 de ţări (dintre care 8.000 chiar în SUA J). Slow Food vrea biodiversitate,  dar nu vrea goana, lupta împotriva culturii care vrea să răstoarne totul în cale ca un uragan, nu vrea industrializare.

Surprinzător, nu este împotriva globalizarii, pentru că visează ca fermieri din Japonia să-şi distribuie produsele în Europa de Est, de exemplu.

Slow cities – apoi au urmat locurile în care ne mişcăm.

Inspirate de mişcarea Slow Food, câteva oraşe din Italia au semnat în 1999 un document prin care deveneau, din oraşe nebune, supuse agitaţiei moderne – adevărate oaze de relaxare.

Practic, fiecare aspect al vieţii urbane a fost rescris pe baza unor principii de bun-simţ: omul înaintea sistemului, plăcerea înaintea profitului, ritm lent în defavoarea vitezei.

Aşa s-a nascut mişcarea Citta Slow sau Slow City , care în prezent are o reţea de 42 de oraşe în toată lumea: Italia, Anglia, Spania, Portugalia, Austria, Polonia, Norvegia, Japonia, Canada etc.

Despre ce este Slow Cities?
Evident, nu orice oraş care are maximum 50.000 de locuitori poate adera la această mişcare. Există o serie de criterii/angajamente care trebuie îndeplinite: reducerea traficului, reducerea zgomotului, creşterea spaţiilor pietonale şi a zonelor verzi.

Plus: susţinerea business-urilor locale de dimensiuni mici (fermieri) şi a pieţelor/magazinelor/restaurantelor care distribuie sau utiliează produsele acestora, păstrarea tradiţiilor culinare, promovarea tehnologiilor care protejează mediul.

Citta Slow militează pentru înlăturarea obsesiei timpului, pentru recâştigarea dreptului cetăţenilor acestor oraşe de a se bucura de fiecare moment, de a se relaxa, de a gândi, de a aprecia compania celorlalţi. Citta Slow este despre un nou, dar vechi mod de viaţă J.

Un oraş lent nu înseamnă un oraş amorţit, cu locuitori tehnofobi, unde activitatea este îngheţată, iar fast-food-urile spânzurate. Oraş lent înseamnă echilibru între nou şi vechi, înseamnă un spaţiu unde este promovată filozofia „buon vivere”.

Înseamnă o comunitate care câştigă de pe urma modului de viaţă pe care îl are şi care devine o atracţie pentru turiştii de pretutindeni.

Câteva oraşe lente: Orvieto, Bra (Italia), Sokndal, Levanger (Norvegia), Ludlow (Anglia), Hersbruck (Germania), mişcarea s-a extins chiar şi în Canada, Japonia şi Coreea de Sud.

Slow Cities în România

Există fundamentul dezvoltării unui astfel de proiect şi în România, prin:

1. Conservarea culturii gastronomice şi diversitatea culinară în functie de zone (cu amprenta balcanică de rigoare) şi

2. Existenţa unor mici business-uri locale de acest tip (ferme sau mici întreprinzători pentru producerea brânzeturilor, dulceţurilor, produselor din carne etc.)

Un proiect Slow Cities în România ar promova cultura gastronomică şi specificul local şi ar încuraja micile afaceri locale, pentru câştigul întregii comunităţi.

Mi se pare un proiect bun pentru un primar boem, dar deschis la minte şi de acţiune, care vrea să iasă cu oraşul lui în ţară şi în lume şi nu aşteaptă iniţiative centralizate.

Mi se pare un proiect bun şi pentru o autoritate de turism (MDRT în speţă) care-şi doreşte în România „turişti cu discernământ”.

Mi se pare un proiect realist şi viabil. Un proiect de turism responsabil care ar sprijini dezvoltarea comunităţilor locale prin turism, încurajând turiştii să se bucure de autenticul românesc.

 

Unele pasaje din acest text au fost publicate şi pe Turism Market