Mare păcat de situaţia în care se află în prezent staţiunea, fiindcă-n Borsec poţi respira un aer nespus de curat, izvoarele cu apă minerală sunt la tot pasul şi nu lipsesc atracţiile turistice care-i sunt accesibile oricui, indiferent de anotimp.

Borsecul pare a fi un fascinant altoi între o staţiune de pe Valea Prahovei şi una balneo-climaterică vâlceană. Păduri, vârfuri, peşteri, poieni, izvoare minerale, plus, piesa de rezistenţă – mofeta!

De fapt asta e informaţia crucială pe care voiam să ţi-o spun, doar că am avut nevoie de ambalajul mai arătos al unei postări de turism. Ştii ce-i aceea o mofetă? Eu n-aveam habar, până când m-a lămurit un panou bilingv ce şi cum. (Menţiune – excepţionale panourile, indicatoarele, hărţile, marcajele, săgeţile. Totul e simplu şi limpede, n-ai cum să greşeşti, n-ai cum să te rătăceşti, n-ai de ce să te-nţepeneşti în nedumeriri lingvistice cu populaţia majoritară de aici – în Borsec, trei sferturi sunt maghiari).

IMG_3279

Pe scurt, mofeta e o gaură-n pământ de unde, prin cine ştie ce probleme gastrice ale scoarţei terestre, ies gaze. Gaze care au, odată inhalate, efecte terapeutice. Printre cele mai importante-s alea afrodisiace şi de combatere a disfuncţiilor erectile. Numai că tratamentul se face sub atenta supraveghere a unui specialist, fiindcă dacă te apleci sub o anumită limită, gazele sunt letale. Aşa că-i simplu – ori se scoală dumneaei, ori nu te mai scoli tu niciodată.

IMG_3295

Dacă ai trei ore la dispoziţie pentru hoinăreală şi vrei să le petreci mai dinamic decât molfăind un chiurtoş, iată câteva dintre obiectivele turistice pe care le poţi vedea lesne, inclusiv iarna:

1. Poiana Zânelor – se află la capătul aleii principale cu izvoare. Aici e bariera până la care pot urca şi maşinile. Ţi-ai făcut plinul de ape minerale, acum a venit vremea să le faci şi ochilor o bucurie cu priveliştea largă şi albă, despicată de brazi. Zâne n-am văzut, dar la câtă zăpadă e-n jur nu m-ar mira să fi trecut pe-aici Crăiasa Zăpezilor sau Elsa.

IMG_3445

2. Urmând marcajul cu triunghi roşu, ajungi la Grota Urşilor. Singura ursidă de pe-aici e Barni-ul din buzunar, de care ai nevoie ca să-ţi dea niţică energie pentru a traversa un soi de canion în miniatură.

IMG_3325

Atenţie – intrarea în grotă nu e, cum ar părea firesc, cea din capătul canionului, ci se găseşte cu aproximativ 50 de metri înainte, în stânga.

IMG_3333

O despicătură îngustă în stâncă prin care se poate înainta cât te ţin puterile şi curajul de explorator. Interesant aici e că avem de-a face cu una dintre singurele cavităţi naturale în travertin din România. Sectorul uşor accesibil turiştilor de orice fel (e nevoie doar de o sursă bună de lumină) se termină brusc cu o săritoare, pe care n-am îndrăznit s-o trecem. Aş fi avut nevoie de ceva mai mult curaj pentru cocoţ. Dar cum n-am fost în prealabil la mofetă…

3. Peştera de gheaţă
Marcajul care te duce aici e crucea galbenă.

IMG_3379

Peştera în sine nu e mare, noi n-am dat de gheaţă şi pentru a înainta prin meandrele ei e nevoie de un strop din talentul Ginei Gogean la bârnă. Nu se poate merge foarte mult, nu e amenajată, frontala e obligatorie, la fel şi tracţiunea integrală asigurată de toate cele patru membre din dotare. Drumul până la intrarea în peşteră e însă o minunăţie, cu stâncării, balustrade de lemn, trepte, un traseu splendid amenajat, cum nu sunt multe în România.

IMG_3385

4. Cetatea bufniţelor şi Izvorul Pierre Curie
Pentru aceste două obiective, urmează marcajul cruce roşie. De data asta e nevoie de ceva mai mult efort, fiindcă se coboară susţinut până într-o vâlcea unde şade cuibărit izvorul Pierre Curie.

IMG_3391

Alegerea onomastică e motivată de concentraţia mare de radon din apa de-aici. Am gustat, m-am radiat, n-am resimţit nimic nelalocul lui, doar că nu pricep de ce am părul din cap verde, mustaţa mov şi mi s-a cam lăsat buza de jos.

De la izvor, drumul spre Cetatea Bufniţelor urcă susţinut, e amenajat aproape la fel de frumos ca şi poteca spre Peştera de Gheaţă şi se parcurge în vreun sfert de oră. Cetatea Bufniţelor e de fapt o fortificaţie plasată pe un punct de belvedere strategic, care datează din cel de-Al Doilea Război Mondial. Se pot vedea aici urme de gloanţe în piatră şi rastelul unde se odihneau mitralierele.

IMG_3405

Priveliştea spre Valea Bistriţei nu e însă foarte bună, fiindcă vegetaţia a crescut destul de mult în ultima vreme. Bufniţe n-am zărit, însă pe drumul de întoarcere am văzut cum un mic Bambi fugea mâncând pământul de gura maică-sii fiindcă nu şi-a făcut temele la biologie şi-a mâncat te miri ce licheni.

IMG_3428

Întors în staţiune, revezi un tablou eclectic: vile vechi care stau să pice, alei impecabile, izvoare amenajate în foişoare elegante, mobilier stradal ales cu gust, plăcuţe bilingve lămuritoare.

IMG_3281

Bine că nu-s şi-n engleză, fiindcă, la cum arată din păcate multe din clădirile din Borsec, celebrul îndemn ospitalier „Be my guest“ ar putea suna altfel: „Be my ghost“.


Textul a fost „cocoţat“ şi pe călătoriile-jupânului.ro, unde te invit să descoperi România prin vorbe şi imagini atent alese.