Ce mâncăruri să comanzi când mergi în vacanţă, în funcţie de destinaţia aleasă

Ce mâncăruri să comanzi când mergi în vacanţă, în funcţie de destinaţia aleasă

Columbia – arepas

Echipa motorului gratuit de căutare momondo.ro recomandă câteva mâncăruiri tradiţionale populare în destinaţii de vacanţă frecvent alese de turişti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fiecare ţară, regiune şi chiar oraş îşi are propriile mâncăruri tradiţionale, asezonate de cu istoria şi cultura locului. Slabe şanse să ne contrazică cineva când spunem că nu-i manieră mai eficientă de a cunoaşte o destinaţie decât aceea de a-i cunoaşte bucătăria.

Echipa motorului gratuit de căutare momondo.ro recomandă câteva mâncăruiri tradiţionale populare în destinaţii de vacanţă frecvent alese de turişti:

Valencia, Spania – paella

Atunci când te gândeşti la bucătăria spaniolă, nu puţine-s şansele ca paella să apară în minte. La prima vedere, ar putea părea ceva cât se poate de simplu de preparat, dar adevărata paella este, de fapt, o muncă artistică. Deşi există versiuni de paella cu nemiluita pe întinsul Spaniei, paella tradiţională se prepară fierbând orezul cu bob lung în bulion, şofran şi ierburi şi adăugând o varietate de legume, fructe de mare şi/sau carne, în funcţie de preferinţe. Originară din Valencia, „paella valenciană” este reţeta primordială şi una dintre cele mai tipice versiuni, compusă din carne de pui, iepure sau porc. „Paella de marisco” (pe drept vorbind, „altă mâncare de peşte”) este numită şi „paella de fructe de mare” şi conţine, printre altele, midii, creveţi, scoici şi calamari. Pentru cei chitiţi să încerce ceva neobişnuit, „paella neagră” este gătită cu cerneală de calamar, ceea ce îi conferă culoarea neagră şi o savoare unică. Noi, în locul tău, n-am mai aştepta inutil, ci am rezerva degrabă zborul către Valencia. Încă ceva, La Pepica este restaurantul aflat fix pe plaja Malvarrosa, probabil cel mai celebru din oraş, servind cea despre care se zvoneşte că ar fi cea mai bună paella din lume. Este specializat în paella de fructe de mare, dar găseşti fără problemă o delicioasă paella valenciană.

Vietnam – Phở

Pho (pronunţabil „fuh”) este o supă vietnameză, pe bază de carne de vită sau pui în bulion, în care sunt de găsit felii subţiri din respectiva carne, tăieţei de orez şi legume. Garnituri specifice precum ceapa, mugurii de fasole, chili, busuiocul şi picătura de lime nu fac decât să confere farfuriei acel je ne sais quoi cu care îţi rămâne în memorie. Despre acest fel de mâncare se spune că a fost inventat în oraşul nordic Hanoi şi, iniţial, era considerat mic dejun. Pho a devenit una dintre cele mai adoptate mâncăruri la nivel internaţional, în special în ţări precum Franţa, Statele Unite şi Canada. După Războiul din Viernam, refugiaţii vietnamezi au adus supa pho cu ei în nenumărate ţări, iar acum este de găsit în restaurante din întreaga lume.… dar, lesne de înţeles, nu-i loc mai bun de a încerca pentru prima dată faimoasa supă decât însuşi locul în care a apărut. În Cartierul Francez al oraşului Hanoi, Pho Thin este un magazin simplu, deloc scump, o afacere de familie şi un loc care prepară supa de ani de zile. Îl recomandăm pentru aromele de ghimbir, usturoi şi ceapă care învăluie carnea.

Quebec, Canada – poutine

Poutine este felul de mâncare tradiţional din Canada; îl cunoşti deja, probabil, mai ales din serile de tristeţe, plictiseală sau melancolie când ţi-a fost alături ca un vechi şi bun prieten. Această farfurie înţesată de calorii, este alcătuită din cartofi prăjiţi, delicatese de brânză şi sos brun. Sărbătorit drept un simbol al mândriei culturale din Quebec, poutine este atât de îndrăgit de către localnici, încât i se dedică sărbători anuale în oraşe de pe tot întinsul ţării, precum Quebec City, Montreal, Toronto sau Ottawa.Pentru a menţine textura crocantă a cartofilor, sosul fierbinte este turnat peste ei fix înainte de servire, iar brânzeturile aflate la temperatura camerei încep să se topească imediat după adăugarea sosului. Ţi-ar putea suna ca un infarct în farfurie, dar acest festin ar putea potoli orice poftă păcătoase, vindeca orice mahmureală şi umple orice stomac, oricât de încăpător, pentru un preţ de aproximativ 20 de lei. Chez Gaton din Quebec City, un restaurant mic de 12 locuri, aflat în centrul Saint-Roch, serveşte unele dintre cele mai delicioase porţii de poutine. Este recunoscut pentru cantităţile generoase de carne de vită şi brânzeturi cheddar Chaudière, aşa că trageţi degrabă un scaun şi pregăteşte-te să salivezi pe măsură ce urmăreşti prepararea farfuriilor.

Regatul Unit – fish and chips

Cel mai recunoscut fel de mâncare din cultura britanică este, fără doar şi poate, fish and chips. Această mâncare (de obicei de luat la pachet, dar lesne de digerat şi adorat într-un restaurant) conţine bucăţi de peşte prăjit servite cu cartofi pai. Peştele reprezintă mai degrabă carne albă (cod sau eglefin) şi nu rareori se serveşte cu mazăre bătută. Pare-se că a apărut întâia oară în ani 1860 şi a devenit curând cea mai populară mâncare în rândul clasei muncitoare englezeşti. În acele vremuri, fish and chips era învelit în veche hârtie de ziar, obicei la care s-a renunţat din fericire, ziarul fiind înlocuit cu hârtie şi carton la mâna întâi. Unul dintre cele mai bune locuri de unde să comanzi o farfurie de fish and chips în East London este Fish House, aflat în inima Parcului Victoria. Peştele pe care îl vând este incredibil, se topeşte în gură fără cel mai mic efort, iar cartofii reprezintă gustarea de care să te bucuri din tot sufletul în plimbarea ta prin cele 86 de hectare luxuriante din Parcul Victoria. În cealaltă parte de oraş, Bonnie Gull Seafood Shack din Fitzrovia este cunoscut pentru carnea de eglefin din Marea Nordului, bucăţile de aluat extra-crocante, mixul de tempura japoneză, ketchup-ul şi mazărea bătută, preparată în propria bucătărie.

Columbia – arepas 

Arepa este una dintre cele mai populare feluri de mâncare din America de Sud şi aliment de bază la mesele columbiene. Prepararea lor nu implică cine ştie ce filozofie (fiind în esenţă pâine făcută cu făină de porumb, apă şi sare), dar au gust mult mai bun decât sună şi se spune că ar fi mult mai sănătoase decât pâinea. Reprezintă echivalentul pentru mexicana „gordita” sau salvadoriana „pupusa”, se pot prăji sau pune pe grătar şi umple cu delicii precum carne, brânză sau avocado. Oricum, nu există reguli când vine vorba de umplerea arepei, iar posibilităţile sunt nelimitate. Arepele sunt de găsit cam la orice colţ de stradă columbiană, dar dacă te afli în Bogotá, în căutare de experienţe unice, încearcă Gaira Cafe – un restaurant, bar şi sală de concerte într-un singur loc. Aparţine columbianului Carlos Vives, este cunoscut pentru atmosfera plină de viaţă, bucătăria tradiţională şi lista încăpătoare de cocktailuri. Odată ajuns aici, comandă „arepas de choclo con quesito” (prăjitură de porumb cu brânză proaspătă).

Orientul Mijlociu – humus

„Năut” în traducere liberă din limba arabă, humusul este probabil şi una dintre mâncărurile tale preferate. Originară din Orientul Mijlociu, această cremă de năut, tahini, suc de lămâie şi usturoi proaspăt a străbătut mări şi ţări şi a intrat la inima oricui a încercat-o. Se poate servi cu lipie, falafel, pui, vinete şi cam orice legumă ţi-ar trece prin cap. Deşi poţi găsi humus la mai orice supermarket occidental, nu toate humusurile-s la fel.  „Mashaba”, de exemplu, este pregătit cu boabe întregi de năut, ceea ce îi conferă o textură mai subţire şi un aspect mai puţin păstos decât cel cu care eşti obişnuit. „Mashawasha” este un alt sortiment similar, cu diferenţa că boabele sunt sparte înainte de gătire, iar produsul final, decorat cu boabe întregi de năut chiar înainte de servire. Discuţiile privitoare la ţara cu cel mai bun humus din Orientul Mijlociu sunt interminabile şi nu ne-am permite să arătăm cu degetul şi să spunem „acolo îl vei găsi negreşit”. Dar în Israel, în cartierul Florentin din Tel Aviv, Piaţa Levinsky găzduieşte Garger HaZahav (năutul de aur) – un loc ce atrage hipsterii ca un magnet. Nu lăsa cozile să te descurajeze, toate lumea îşi primeşte porţia de humus, conopidă prăjită şi falafel proaspăt, toate udate cu o ceaşcă de ceai sau cafea.

Polonia – pierogi

Pierogi se prepară pe pământul Poloniei încă din secolul 13 şi, deşi există diverse variante pe întinsul Europei Centrale, reprezintă una dintre mâncărurile naţionale oficiale poloneze. Se pregătesc cu prisosinţă în timpul sărbătorilor de Crăciun şi Paşte şi reprezintă găluşte sărate sau dulci, umplute şi prăjite. Posibilităţile de umplere a acestui aluat irezistibil sunt nelimitate şi variază de la carne tocată cu ciuperci şi varză, până la dulceaţă de fructe. Totuşi, probabil sortimentul cel mai popular este „ruskie pierogi”, cu brânză, cartofi şi ceapă. Sortimente de pierogi umpluţi cu fructe de mare găseşti în staţiuni litorale precum Sopot sau Gdynia. Dacă norocul face să te afli cândva în centrul oraşului Cracovia, nu trece cu ochii închişi pe lângă Pierozki u Vincenta, un mic restaurant aflat în vechiul cartier evreiesc. Decorul lui colorat este inspirat din pictura lui Vincent Van Gogh şi este exact ceea ce vrei să vezi în faţa ochilor atunci când comanzi o porţie de pierogi clasică, umplută cu pui, spanac, bacon şi ou.

Campania, Italia – pizza napolitană

Ştim deja că, pentru italieni, prepararea pizzei nu-i cu nimic mai prejos decât lucrul la o operă de artă. Treb’şoareke devin încă şi mai intense dacă vorbim despre pizza napolitană, declarată moştenire culturală intangibilă UNESCO. Complet diferită faţă de versiunea romană (alcătuită dintr-o crustă mai subţire şi mai crocantă), napolitana are un blat gros şi pufos şi are în spate o serie de reguli de preparare. De exemplu, pentru a fi considerată napolitană, pizza trebuie să conţină roşii San Marzano, mozzarella di Bufala Campana şi gătită în cuptor cu lemne. Cel mai bun loc de unde să te năpusteşti peste farfuria mai sus menţionată? Evident… Napoli. Fix în centrul oraşului vei găsi Pizzeria Port’Alba, despre care se aude cum că ar fi şi prima pizzerie din lume. La câteva străzi distanţă, la Sorbillo, una dintre cele mai populare din oraş nu este lucru neobişnuit să aştepţi la coadă puţin mai mult de o oră, aşa că ia cu tine o bere rece şi lasă timpul să treacă aşa cum ştie el mai bine.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările