48 de ore în Bucureşti. Impresiile de călătorie ale unui american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un corespondent „Reuters“ prezintă câteva impresii despre capitala României şi le oferă turiştilor străini informaţii despre obiectivele cele mai interesante, pe care le pot vizita în numai 48 de ore în cel mai progresiv centru urban de la începutul secolului XX, dar care încă poartă cicatricile comunismului.

Paul Casciato, corespondentul american al „Reuters“ pentru Europa de Est, îşi începe vizita cu Lipscani, zonă comercială care, spune el, a scăpat atenţiei dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu, spre deosebire de împrejurimile lui. „Zona, complet abandonată în urmă cu câţiva ani, este acum o reţea densă de străduţe aglomerate şi de clădiri istorice, aflate în diverse faze de recondiţionare şi reprezintă scena principală a vieţii de noapte a capitalei europene“, notează Casciato.

Nu trebuie ratată Mănăstirea Stavropoleos, construită în 1724, un exemplu al stilului arhitectural brâncovenesc, un amestec bogat de motive bizantine şi baroce. După preumblarea prin cafenele, baruri şi mici magazine de antichităţi, Casciato s-a oprit în Curtea Veche, reşedinţa din secolul XV a lui Vlad Ţepeş şi, apoi, la Hanul lui Manuc, pentru a lua un aperitiv.

Hanul lui Manuc

Hanul lui Manuc FOTO adevărul

Nu uitaţi să fiţi atenţi la câinii maidanezi, o mare problemă a acestui oraş, deşi au devenit un fel de atracţie ciudată pentru unii turişti. În centrul oraşului nu prea sunt probleme, deoarece câinii sunt singuri sau în grupuri foarte mici şi nu sunt fioroşi“, avertizează reporterul.

Pentru cină, opţiunile sunt nelimitate. În zona Lipscani, Casciato spune că se găsesc de toate, inclusiv mâncare cu specific franţuzesc, turcesc, italienesc sau unguresc. „Caru' cu Bere“ este o berărie din secolul XIX, care serveşte feluri tradiţionale româneşti, cum ar fi sarmale şi mămăligă. După cină, americanul s-a plimbat prin Pasajul Villacrosse.

Pasajul Villacrosse Shutterstock

Pasajul Villacrosse FOTO Shutterstock

„Din Centrul Vechi se poate continua cu o plimbare pe Calea Victoriei, cea mai faimoasă stradă a oraşului, care vă va conduce pe lângă Cercul Militar în stil Beaux Arts şi Palatul Telefoanelor în stil Art Deco şi veţi ajunge la clubul «Control». Lângă el este «Panic!» şi barul cu muzica jazz «Green Hours»“, recomandă reporterul „Reuters“.

A doua zi Paul Casciato şi-a petrecut-o luând metroul spre Piaţa Romană, de unde s-a plimbat pe jos până în Piaţa Revoluţiei, unde a admirat clădirile istorice, printre care şi fostul Palat Regal, acum Muzeul Naţional de Artă. 

Piaţa Revoluţiei este punctul central al Revoluţiei din 1989, iar faţă-n faţă cu Palatul Regal este fostul sediu al comuniştilor, de unde Ceauşescu a scăpat de mulţime cu ajutorul elicopterului, dar mai târziu, a fost prins şi executat. În mijlocul pieţei este un monument închinat victimelor Revoluţiei, despre care localnicii spun că arată ca un cartof înfipt într-un băţ“, adaugă Casciato.

Monumentul Revolutiei din 1989 Cartoful Shutterstock

Monumentul Revoluţiei FOTO Shutterstock

Nu trebuie ratată, din punctul de vedere al reporterului, biserica din cărămizi roşii, Creţulescu, şi sala de concerte Ateneu, care este denumită cea mai frumoasă construcţie a Bucureştiului şi binecunoscută de toţi datorită Festivalului de Muzică Clasică „George Enescu“. „Puteţi să vă opriţi la hotelul Athenee Palace Hilton pentru o cafea sau un prânz timpuriu“, continuă corespondentul.

image

Ateneul Român FOTO Shutterstock

„Hotelul, construit la începutul secolului XX, a fost cunoscut pentru întâlnirile dintre spionii anilor '30. Se spune că în timpul comunismului camerele erau pline de microfoane şi că mare parte din personal era pe ştatul de plată al Securităţii“, spune Casciato despre Athenee Palace.

După prânz, americanul şi-a continuat plimbarea pe la Muzeul Ţăranului Român, a trecut pe bulevardul Aviatorilor printre ambasadele găzduite în vile somptuoase datorită cărora Bucureştiul şi-a câştigat numele de „Micul Paris“, la începutul secolului XX. 

Pentru ceva diferit, suiţi-vă în tramvaiul 1 care înconjoară oraşul. Călătoria de aproape două ore vă va purta prin zone rezidenţiale şi comerciale, pe lângă centrul Capitalei şi peste noul pod Pasajul Basarab“, spune Casciato.

Ultima zi în Bucureşti Casciato şi-a petrecut-o plimbându-se prin parcul Grădina Icoanei şi pe bulevardul Dacia şi vizitând Casa Poporului, „clădirea monstruoasă“ construită de Ceauşescu la sfârşitul anilor '70. „Nu mergeţi pe jos la Casa Poporului, luaţi un taxi, deoarece aveţi nevoie de energie pentru a străbate holurile cavernoase şi coridoarele care par fără sfârşit“. 

Paul Casciato şi-a încheiat vizita în Bucureşti după doar 48 de ore, dar a reuşit să vadă multe obiective turistice din oraş şi să dea sfaturi pertinente turiştilor care au de gând să ne viziteze. „Moştenirea comunistă a Bucureştiului este uşor, uşor transformată, pe măsură ce blocurile sunt recondiţionate într-un stil mai luminos“, conchide Casciato pentru „Reuters“.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite