Cine l-a numit la conducerea puternicei structuri militare de la Iaşi ştia că va da o replică publică imperialilor ce şi azi se plimbă cu trăsura sovietică între Prut şi Nistru.

Cine l-a adus în fruntea creierului oştirii române, avea în vedere opţiunile sale pentru restructurarea Statului Major, într-un moment în care România nu era încă membră a NATO, nu avea trupe trimise în vreun teatru de război, iar dialogul cu SUA era bazat pe celebra sintagmă Mil to Mil Relations.

A avut dezavantajul de a anticipa mai repede unele evenimente viitoare, aspect care i-a atras adversităţi din partea unor camarazi şi ostilităţi în arena politică.

Deşi înţelege utilitatea demersurilor publice politically correct preferă francheţea rostirii unor adevăruri care deranjează şi azi, mărimi politice cu diferite ţinute intelectuale. 

A înlocuit uniforma de general al Armatei României cu straiele albe purtate şi de dacii liberi. 

Rămâne un simbol al rezistenţei individuale la incultura, aroganţa şi prea plinul puterii de ieri şi de azi. 

Mircea Chelaru - născut la 3 iulie 1949, la Rediu, la nord-vest de Iaşi - este generalul cu un dovedit talent de eseist, cu aptitudini pentru sinteze istorice inedite şi cu unele momente de atragere a atenţiei opiniei publice interne ca trecător om politic român, cu fulgerări aparte în filipice justificate în raport cu starea de azi a României. 

Generalul Mircea Chelaru a îndeplinit funcţia de Şef al Marelui Stat Major al Armatei Române din 15 februarie, până la 31 octombrie 2000, o perioadă în care sufletul său a ars, pentru cei ce îl cunosc mai bine, ca o flacără neostoită. 

Viaţă lungă, Domnule General, în folosul României libere de incompetenţă.