Singurătatea ne poate ajuta, însă însingurarea ne poate dăuna. Cum ne găsim echilibrul

Singurătatea ne poate ajuta, însă însingurarea ne poate dăuna. Cum ne găsim echilibrul

Pentru fiecare dintre noi, singurătatea are o însemnătate şi o nuanţă foarte personale, venite din experienţe anterioare. Pentru unii, ea este resimţită ca un gol datorat lipsei de acces la ceilalţi, lipsei unui contact autentic cu cei din jur şi a unor relaţionări semnificative. Pentru alţii, singurătatea apare ca o nevoie de a petrece mai mult timp cu sine, fiind nu doar mai bine tolerată, ci şi căutată.

Suntem fiinţe sociale, relaţiile cu cei din jur fiind extrem de importante şi necesare. Există însă şi situaţii în care prezenţa celorlalţi nu ne scuteşte de sentimentul însingurării.
 
Încă de la începutul vieţii noastre aflăm cât de importantă este relaţionarea sănătoasă. Vitalitatea noastră, starea noastră de bine, evoluţia şi dezvoltarea ne depind în mod direct de relaţia pe care atunci o avem cu mama, încă din mediul intrauterin. Ne trezim la viaţă aflaţi într-o relaţie simbiotică, ne trăim primii ani depinzând de cei care ne îngrijesc, iar mai apoi creştem şi ne dezvoltăm treptat autonomia, învăţând să avem grijă de propria persoană şi să punem limite sănătoase în relaţiile cu ceilalţi.
 
De-a lungul timpului avem totuşi parte de multe provocări relaţionale, iar concluziile pe care le tragem adeseori în urma unor experienţe dificile ajung să ne ghideze o mare parte din alegerile ulterioare. Fiecare persoană se descurcă aşa cum ştie şi cum poate mai bine, iar pentru asta îşi dezvoltă o serie de strategii pentru gestionarea propriilor emoţii.
 
Dacă suntem răniţi de persoanele în care avem încredere sau, cu atât mai mult, dacă suntem răniţi în mod repetat chiar de persoanele care ne-au crescut ori ne-au îngrijit, apare singurătatea ca mecanism de protecţie, cu rolul unei pauze de la agresiune sau de la dezamăgire.
 
În aceste situaţii, singurătatea apare ca o soluţie protectivă şi poate fi mai degrabă preferată în locul contactului social. Totodată, tiparul acesta relaţional îl putem repeta şi în viaţa adultă, când vom găsi parteneri indisponibili nevoilor noastre, şi vom trăi mai acut sentimentul însingurării chiar şi în prezenţa altora.
 
În acelaşi fel, dacă găsim confort în persoanele apropiate şi în îngrijitori, vom trăi separarea într-un mod dificil şi dureros, iar singurătatea rămâne confortabilă o perioadă mai scurtă de timp. Solitudinea, în această situaţie, poate apărea odată nevoia de a avea grijă de sine.
 
Nevoia de a fi centrat pe sine, singur, în contact cu propriile emoţii şi gânduri, este esenţială pentru dezvoltarea individuală, în definirea propriilor obiective, în îngrijirea propriilor emoţii şi în dobândirea autonomiei.
Efectele sănătoase ale acestui tip de singurătate sunt simţite prin mai multă vitalitate, mai multă claritate şi direcţie în propriile gânduri, spre deosebire de lentoarea, durerea, dezamăgirea sau golul emoţional care intră îl rol în însingurarea apărută ca mecanism de apărare. 
 

Singurătatea şi însingurarea din zilele noastre

 
În zilele noastre se vorbeşte din ce în ce mai des despre o „epidemie” a singurătăţii, nesusţinută însă de concluziile care au cercetat acest aspect. În ciuda faptului că pare că suntem la fel de solitari ca predecesorii noştri, persoanele afectate au curajul de a verbaliza efectele singurătăţii, poate mai mult decât în anii anteriori.
 
Nevoia de contact este o nevoie de bază pentru orice fiinţă vie, iar însingurarea şi singurătatea, pe termen lung, conduc spre efecte psiho-fiziologice complexe. Din păcate, pentru aceste efecte apar modalităţi de adaptare şi gestionare psihologice sau chimice, care nu ajută în adresarea cauzei singurătăţii, ci doar în gestionarea efectelor acesteia.
 
Persoanele învaţă să îşi tolereze singurătatea, spre exemplu, devenind foarte abile în întreţinerea relaţiilor la distanţă şi îşi împlinesc într-un mod pe care îl consideră mai sigur o nevoie de contact, însă astfel nu primesc în totalitate ceea ce au nevoie. Zona aceasta de siguranţă, în care păstrăm o distanţă în contactul cu ceilalţi este interpretată ca o protecţie şi vine din teama de a relaţiona, de a fi vulnerabili.
 
Practic, cu cât ne obişnuim mai mult cu singurătatea, cu cât devenim mai creativi în a ne ocoli emoţiile şi în a ne păcăli nevoile esenţial umane, cu atât vom rămâne mai singuri şi chiar indisponibili pentru cei care ar dori să intre în viaţă noastră.
 
În acelaşi mod, cât timp păstrăm vii în memorie lipsurile emoţionale din perioada copilăriei şi menţinem mecanismele de protecţie cu care ne-am obişnuit, cât timp nu vindecăm tiparele relaţionale care nu ne sunt sănătoase, ne vom angaja mai puternic în sentimentul de însingurare.
 

Situaţii în care resimţim mai mult singurătatea şi însingurarea

 
Atât în momentele foarte fericite, cât şi în momentele încărcate, solicitante, pentru care nu suntem anterior pregătiţi, avem de cele mai multe ori nevoie să fim împreună cu cineva. Putem avea nevoie de o persoană care să fie alaturi fizic cu noi, de cineva alături de care să găsim soluţii sau cu care să ne împărtăşim trăirile şi perspectivele, sau de cineva care să se bucure alături de noi. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările