FOTO Premierul Finlandei a stârnit controverse după ce a pozat fără sutien. Ce i-au reproşat cetăţenii

FOTO Premierul Finlandei a stârnit controverse după ce a pozat fără sutien. Ce i-au reproşat cetăţenii

Prim-ministrul finlandez Sanna Marin FOTO Instagram

O fotografie a prim-ministrului finlandez Sanna Marin, în vârstă de 34 de ani, pentru o revistă de modă a stârnit controverse în mediul online şi a pornit dezbateri despre profesionalism.

Ştiri pe aceeaşi temă

Criticii afirmă că poza, care o arată pe politiciană purtând un blazer cu un decolteu adânc şi bijuterii, este prea revelatoare, neprofesionistă şi nepotrivită pentru o femeie în poziţia ei.

Comentariile au fost imediat urmate de mesaje în lanţ de sprijin de la utilizatori pe social media, atât bărbaţi, cât şi femei postând poze cu ei înşişi purtând ţinute similare.

Susţinătorii lui Sanna Marin au acuzat că femeile sunt judecate după aspectul lor mult mai des decât bărbaţii, menţionând imagini topless ale preşedintelui rus Vladimir Putin şi altor bărbaţi politicieni care nu fuseseră catalogate ca neprofesioniste.

Prim-ministrul finlandez Sanna Marin în fotografia buclucaşă FOTO Instagram 

Fotografia cu Sanna Marin, în vârstă de 34 de ani, a fost publicată la sfârşitul săptămânii trecute pe pagina de Instagram a revistei de modă Trendi, potrivit Agerpres.

Poza a apărut pe coperta ediţiei din octombrie, cu titlul: "Prim-ministrul Sanna Marin are o poziţie de lider, un rol model, de schimbare de lucruri şi influencer".

În interviul publicat de revistă şi citat de website-ul nine.com.au, Marin vorbeşte despre "presiunea" şi "epuizarea" pe care le-a trăit în timpul unui an tumultuos, dezvăluind că "aceasta nu este o slujbă obişnuită sau o viaţă normală, dar grea în multe privinţe".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările