Pe Ingrid şcoala nu o interesa foarte tare. Trezitul devreme, statul cuminte în bancă, fixarea atenţiei asupra modului în care se mişcă cozile verbelor în funcţie de timp şi papagalicitul tablei înmulţirii erau doar o parte din lunga ei listă de lucruri pe care nu voia să le facă. În schimb, bucuriile ei gravitau în jurul bibliotecii şi al experienţelor ştiinţifice cu care iscodea lumea atunci când adulţii o scăpau de sub supraveghere. 

Învăţătoarea s-a gândit să îi aşeze în aceeaşi bancă. Sârguinciosul cu Şoarecele de bibliotecă e un aliaj care poate da cu plus pentru amândoi copiii. 

O vreme, amalgamul a funcţionat de minune. O scurtă vreme. Vreo două-trei săptămâni în care Ingrid care a venit voioasă la şcoală şi s-a pus să înveţe gramatică şi să domesticească ciumăfăile de manuale.

 Ce nu ştia învăţătoarea e că Ingrid îl iubea pe Gelu. În secret şi fără simptome, aşa cum doar copiii timizi ştiu să o facă. Odată ajunsă în bancă alături de băieţelul pe care îl iubea, a copt în tăcere fel şi fel de scenarii pentru a-i atrage atenţia. Toate inspirate, din cărţi, toate aiuristice, niciuna realizabilă. În cele din urmă, trosc! revelaţia. I-a înşirat cu scrisul ei deslânat pe mai multe caiete o poezie: „Gelu, purcelul/ Vaca şi viţelul/ Sună clopoţelul.“ A doua zi, mama băiatului s-a dus glonţ la învăţătoare pentru a-i arăta caietele cele cu poezii. 

„De ce ai făcut asta? Nu ţi-e ruşine?" Grele ca pietroaiele, o grămadă de întrebări s-au prăbuşit în capul fetiţei. Ce să răspundă? Nu ştie cum să le spună că îl iubeşte. Aşa că tace.

Povestea se încheie abrupt cu o pedeapsă.

Emoţii fără ghid de utilizare

Emoţiile copilului sunt ca valurile furtunii: imprevizibile, puternice şi imposibil de stăvilit. O singură privire urâtă, un singur cuvânt pot declanşa marele ţunami. Invadat de propriile emoţii, un copil nu ştie să le stăpânească. Încearcă doar prin gesturi stângace să le evacueze. Iar atunci când iubesc, copiii au fel şi fel de idei năstruşnice. Unii aduc ofrande: inocentul desen, bijuteriile şterpelite de la mama sau banii luaţi de la tata. Alţii trag de păr, muşcă, bat şi zgârie, ofensează. 

Din păcate, la şcoală există fel şi fel de manuale, fel şi fel de exerciţii. Toate bune pentru îndopat un creier. Dar nu există manual de controlat emoţii, iar copiii sunt nevoiţi să călărească fără ghid nărăvaşul şi sălbaticul cal al fricilor, al furiei, al tristeţii, al iubirii...

Copiind ceea ce văd în jur la părinţi, dascăli sau colegi, inspirându-se din poveşti sau din desene animate, mulţi copii reuşesc singuri să buchisească repede abecedarul emoţiilor şi să găsească rapid soluţii eficiente şi pozitive. Dar mulţi sunt şi cei care au idei ineficiente sau chiar periculoase. 

Ca dascăli şi părinţi trebuie să veghem asupra modului în care copilul îşi gestionează emoţiile şi să îl ajutăm să folosească metodele şi strategiile pozitive.

Ajută-l pe copil să-şi înţeleagă emoţiile

Primul pas este acela care îi permite copilului să recunoască şi să clasifice emoţiile sale. Să înţeleagă ce este tristeţea, furia, iubirea, frica. Care sunt simptomele şi mai ales care sunt pericolele la care ne expun emoţiile puternice. Cititul unei poveşti şi analizarea emoţiilor diferitelor personaje poate fi un punct de plecare. Filmuleţele fără dialoguri, precum cele din seri «Minuscule» pot fi utilizate ca suport pentru a dezbate împreună cu copilul gesturile şi atitudinile unor personaje şi decriptarea emoţiilor lor.

Jocurile cu marionete sau figurine pot fi, de asemenea, o activitate care îi permite copilului să înţeleagă diferitele emoţii. Exemplele din viaţa lui de zi cu zi pot fi şi ele utilizate pentru a-l ajuta să-şi înţeleagă emoţiile şi să le diferenţieze.

Dă-i copilului modele şi soluţii de evacuare a emoţiilor

Înţelegerea unei emoţii este importantă, dar trebuie acompaniată de o paletă de metode de controlare şi canalizare pozitivă. Prin povestioare, prin jocuri poţi să îl înveţi pe copil ce metode să aplice pentru a-şi controla furia, pentru a-şi învinge frica, pentru a-şi arăta iubirea, pentru a-şi alunga tristeţea. Toţi eroii desenelor animate trec prin momente de răscruce în care emoţiile lor sunt puse la grea încercare. Toţi eroii poveştilor au momente de teamă, de furie, de tristeţe, de disperare, de iubire neînţeleasă. Fiecare devine erou utilizând anumite strategii, anumite metode. Personajele pozitive sunt o sursă inepuizabilă de metode eficiente, iar cele negative un exemplu de metode pe care e bine să nu le utilizezi. 

Arată-i din timp copilului ce metode să adopte pentru a atrage atenţia cuiva şi a-şi arăta iubirea. Arată-i ce să facă atunci când sentimentul nu este reciproc şi ce să facă atunci când este respins.

Învaţă-l să-şi asume greşelile şi să le repare

Viaţa de zi cu zi ne expune la fel şi fel de momente mărunte de răscruce. Copiii nu sunt încă suficient de maturi pentru a le face la toate faţă în mod corespunzător. Inevitabil apar şi greşeli. Atunci când greşeşte învaţă-l cum să-şi asume greşelile şi mai ales cum să repare. Ai tras de păr o fetiţă? Recunoşti şi îţi ceri scuze, iar apoi îi oferi un desen. Ai folosit cuvinte urâte pentru a râde de un băieţel? Recunoşti că ai greşit, îţi ceri scuze, iar apoi îi spui câteva cuvinte frumoase. De exemplu, ceea ce admiri la el.

Pedepseşte-l cu măsură

Indiscutabil, pedeapsa îşi are rolul ei. Ea indică limitele dincolo de care un copil nu are voie să treacă. Pedeapsa e uneori utilă pentru victimă, ea fiind o recunoaştere a nevinovăţiei ei şi a daunelor fizice şi morale pe care le-a suportat.

Dar pedeapsa nu este o metodă de a învăţa. Pedeapsa este doar o metodă de a indica unui copil anumite limite, ce nu poate să facă. 

Nu prin pedepse va învăţa copilul ce trebuie să facă atunci când emoţiile sale sunt prea puternice. Nu prin pedepse va învăţa cum să-şi arate iubirea, nu prin pedepse va învăţa cum să îşi gestioneze furia sau teama.

Învaţă-l ce să facă atunci când se simte lezat

Curtea şcolii e departe de a fi un loc liniştit în care zâne şi prinţişori îşi distribuie candid zâmbete. E un loc în care cuvintele tăioase zbârnâie, unde războaie tacite fac zilnic victime, unde pumnii ies prea des din mănuşă. „Dă şi tu în cel ce te loveşte“ e un îndemn cât se poate de inadaptat. Cine intră în spirala urii şi a agresivităţii nu are cum să iasă de acolo uşor şi nici nepătat. În multe cazuri, pumnul duce la o escaladare a agresiunilor, nicidecum la anularea cauzei conflictului. 

Învaţă-l pe copil ca atunci când este lezat să se adreseze dascălului, să-ţi spună ţie şi mai ales să se ferească de a-şi rezolva problemele cu pumnii.

Nu uita nici o clipă că eroul numărul 1 eşti tu 

În domeniul gestionării emoţiilor, copiii învaţă mult copiind. Copiind dascălul, părinţii, adulţii în care are încredere. Nu copiază atunci când spui tu, ci atunci când te vede reacţionând la o emoţie puternică. Degeaba îi spui că trebuie să vorbească întotdeauna frumos dacă tu înjuri. Degeaba îl muştruluieşti că e agresiv şi îi spui că trebuie să fie calm, dacă tu ca părinte urli prin casă, dacă tu ca dascăl îţi laşi nervii să zburde prin clasă.

Oriunde ai fi, nu uita că în ceea ce priveşte gestionarea emoţiilor, manualul copilului tău eşti tu. Tu în momentele tale de furie, tu în momentele tale de tristeţe, tu în momentele tale de teamă, tu în momentele tale de iubire. Nu poţi controla ceea ce copilul va copia de la tine, dar poţi controla tot ceea ce va vedea la tine. Poţi controla noianul de gesturi şi atitudini pe care le faci astfel încât orice ar alege copilul, să fie un gest pozitiv, o metodă eficientă şi pozitivă.