Este flirtul o formă de infidelitate? Ce spun experţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Flirtul poate să constituie un subiect de discuţie între parteneri FOTO Arhivă
Flirtul poate să constituie un subiect de discuţie între parteneri FOTO Arhivă

Se spune că oamenii mai întâi acţionează iar apoi se gândesc la ce au făcut. Dacă îţi vezi partenerul cum flirtează cu o altă persoană, poţi considera că ţi-a fost infidel? Află ce spun experţii.

Cea mai des rostită întrebare în „era Facebook“ 

Flirtul este definit ca un comportament care sugerează că o persoană este atrasă sexual de cineva, dar fără a lăsa lucrurile să evolueze prea mult. Poate fi considerată aceasta o formă de infidelitate? Este o întrebare pe care mulţi oameni şi-au pus-o, mai ales de când au apărut reţelele sociale, scrie independent.co.uk.

Ce spun specialiştii 

Conform psihologilor, răspunsul poate fi uşor de stabilit dacă apropierea este făcută în mod corect. „N-aş spune că flirtul este un mod de a înşeala pur şi simplu. Este doar atunci când începi să te gândeşti la infidelitate sau când te ascunzi. Atunci putem vorbi de trădare, care poate fi foarte dăunătoare într-o relaţie. Dacă doar vorbeşti pe chat cu cineva, fără să vă întâlniţi, iar partenerul este de acord cu acest lucru, vă puteţi bucura în continuare de conversaţie“, a explicat Denise Knowles, consilier în relaţii de cuplu, pentru „The Independent“.

Flirturile sau reacţiile la anumite comportamente pot fi privite ca pericol pentru relaţie. Şi, în timp ce flirtul doar prin mesaje sau fotografii pe Snapchat poate părea ceva inofensiv, principiile sunt aceleaşi. „Atunci când flirtezi şi nu îţi impui anumite limite, iar partenerul este nemulţumit de ceea ce faci, poate fi foarte dăunător relaţiei, mai ales dacă încerci să ascunzi o posibilă încercare de infidelitate“, argumentează Knowles.

Dacă o persoană este îngrijorată că partenerul său flirtează cu cineva, nu ar trebui să-l acuze, ci mai degrabă să îşi satisfacă curiozitatea, întrebând ce se întâmplă. Poate acesta chiar nu intenţionează să fie infidel, este de părere terapeutul.

„Aş întreba ce se întâmplă, dacă partenerul se ascunde, sigur este o problem. Nu mai comunicaţi? Nu mai petreceţi timp împreună? Ce îl poate face pe partener să îţi verifice telefonul? Dacă nu te simţi confortabil cu ce se întâmplă în propria relaţie, atunci trebuie să vorbeşti despre asta“, a concluzionat Knowles.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite