Cum influenţează forma feţei sexualitatea şi ce caracteristici faciale au cele mai infidele persoane: explicaţia oamenilor de ştiinţă

Cum influenţează forma feţei sexualitatea şi ce caracteristici faciale au cele mai infidele persoane: explicaţia oamenilor de ştiinţă

Bărbaţii şi femeile cu feţe pătrate sunt mai active din punct de vedere sexual FOTO Getty Images

Un studiu care cercetează rolul pe care îl joacă diferite caracteristici faciale în relaţiile sexuale şi selecţia partenerilor arată care sunt persoanele care tind să aibă o sexualitate mai puternică decât altele.

Bărbaţii şi femeile cu feţe mai scurte şi mai late tind să fie mai motivaţi sexual şi să aibă o forţă sexuală mai puternică decât cei cu feţe de alte dimensiuni, potrivit unui studiu condus de Steven Arnocky de la Universitatea Nipissing din Canada. 
 
Cercetarea investighează rolul pe care îl joacă caracteristicile faciale în selecţia partenerilor şi a relaţiilor sexuale, relatează publicaţia EurekAlert.
 
De-a lungul timpului, au existat mai multe cercetări care au arătat că anumite trăsături psihologice şi comportamentale sunt asociate cu rapoarte speciale de lăţime-înălţime facială (cunoscute sub denumirea de FWHR). Bărbaţii care au feţe pătrate (care au, prin urmare, un FWHR înalt) tind să fie percepuţi ca fiind mai agresivi, mai dominanţi, să aibă un comportament mai puţin etic, dar sunt consideraţi şi mai atractivi ca parteneri sexuali pe termen scurt decât omologii lor cu feţe mai subţiri şi mai lungi.
 
Cercetatorii spun că aceste diferenţe de proporţii faciale se datorează variaţiilor nivelurilor de testosteron din timpul perioadelor de dezvoltare specifice, cum ar fi pubertatea. Acest hormon joacă un rol important în formarea atitudinilor şi dorinţelor sexuale adulte, conform specialiştilor.
 
Bărbaţii şi femeile cu feţe pătrate şi late au raportat o energie sexuală mai mare
 
În această lucrare, Arnocky şi colegii săi raportează concluziile a două studii separate, realizate în rândul studenţilor.  În primul, au fost analizate răspunsurile a 145 de studenţi care se aflau în relaţii romantice la momentul completării chestionarelor despre comportamentul lor interpersonal şi sexual. Cercetatorii au folosit, de asemenea, fotografii ale participanţilor pentru a determina raportul lăţime-înălţime facială. 
 
Cel de-al doilea studiu a implicat 314 studenţi şi a fost o versiune extinsă a primului studiu, care cuprindea întrebări privind orientarea sexuală a participanţilor, infidelitatea şi orientarea socio-sexuală. 
Acesta din urmă este o măsurătoare al nivelului de confortabilitate al participanţilor la conceptul de „sex ocazional“,  care nu include dragostea sau angajamentul.
 
Bărbaţii cu feţe pătrate sunt mai infideli în relaţiile de lungă durată
 
Potrivit lui Arnocky, constatările lor sugerează că forma feţei poate fi folosită pentru a prezice o măsurătoare a sexualităţii la ambele sexe. Bărbaţii şi femeile cu feţe pătrate şi largi au raportat o energie sexuală mai mare decât altele.
 
„Împreună, aceste constatări sugerează că aceste caracteristici faciale ar putea transmite informaţii importante despre motivaţiile sexuale umane“, explică Arnocky.
 
S-a constatat, de asemenea, că bărbaţii cu feţe mai pătrate şi mai largi, pe lângă energia sexuală mai mare, sunt mai deschişi la relaţiile ce implică sexul ocazional, fără sentimente de dragoste şi sunt, de asemenea, mai predispuşi la a fi infideli în relaţii pe termen lung. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările