Record mondial: Cel mai lung traseu parcurs cu un vehicul electric într-o singură ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
renault zoe record mondial

Un traseu de 26.845 km? Într-o ţară cu o reţea de drumuri publice care însuma anul trecut 86.099 km, să parcurgi un traseu care să reprezinte aproape o treime din totalul numărului de kilometri... este o performanţă. Un traseu care este dublul diametrului planetei pe care trăim.

Călătoria germanului Christian Gernemann la bordul unui Renault ZOE a început la Timişoara, în data de 8 octombrie 2018 şi s-a încheiat în acelaşi oraş, în data de 3 aprilie 2019, după ce a parcurs 26.856 km. Recordul vizat – de 24.000 km a fost atins încă din luna martie, dar Christian a ales să parcurgă în plus aproape 3.000 km, pentru a vedea toate localităţile pe care îşi propusese sa le viziteze în Romania. Traseul a inclus 4.739 de oraşe şi comune – din Ardeal până în Moldova, Delta Dunării, zone pitoreşti din centrul ţării, oraşe reşedinţă de judeţ, dar şi sate uitate de lume. Maşina a parcurs în medie 241 km pe zi. Încărcarea vehiculului 100% electric s-a făcut în cele 150 de staţii disponibile pe traseul său, aflate în diverse locaţii – de la pensiuni şi hoteluri, la cele disponibile în parcările publice din oraşele mari, în centre comerciale sau benzinării. De asemenea, datorită cablului special de tip Cameleon, vehiculul a putut fi încărcat şi la priza domestică, în locaţii care nu dispun încă de staţii omologate.

Lansat de Restart Energy din Timişoara, proiectul şi-a propus să stabilească un nou record mondial, pentru cel mai lung traseu parcurs cu un vehicul electric într-o singură ţară, dar şi să contribuie la conştientizarea responsabilităţii pe care ar trebui să ne-o asumăm cu toţii pentru a avea un mediu mai curat.

renault zoe record mondial

Am dorit să concepem un proiect care să unească oamenii din întreaga ţară şi să-i convingă de beneficiile pe care energia verde le poate aduce României. Consider că am adus un mesaj puternic, de impact societăţii româneşti, care cred că a înţeles modul în care percepem România şi resursele ei naturale. Decizia prin care ne putem facem viaţa mai bună este în mâinile noastre. Atât pentru noi, cât şi pentru cei din jur” a declarat Armand Doru Domuţa – fondator şi CEO Restart Energy.

renault zoe record mondial

„Am intrat în acest proiect pentru că aveam un obiectiv comun -  cu toţii ne dorim un mediu mai curat, mai sustenabil şi doream să demonstrăm că se poate acum şi aici. Nimic nu te împiedica să faci deja 300 km cu ZOE, fără stresul autonomiei. Cu ajutorul lui Christian am demonstrat că poţi pleca la drum mult mai lung, la fel de relaxat. Că până la urmă găseşti locuri unde să îţi încarci maşina, trebuie doar să te informezi, că poţi avea provocări interesante, din care poţi învăţa, că oamenii sunt curioşi şi te ajută  şi cu ocazia aceasta poţi descoperi locuri inedite şi iţi poţi face prieteni noi. Şi toate acestea la pachet cu sentimentul că tu însuţi contribui la o viaţă mai bună.” a declarat Elena Apostol – Head of Communication Renault, Renault Commercial Roumanie.

renault zoe record mondial

La Timişoara ne-am întâlnit cu Christian Gernemann, şi pentru că deja suntem convinşi de atuurile lui Renault Zoe, am dorit să aflăm şi alte detalii ale acestui record.

De când conduci un vehicul electric?

Nu de foarte multă vreme, mai precis, înaintea acestei aventuri am efectuat două – trei teste cu Zoe, în total 3-4 ore de condus. Aşa că acest traseu a fost cam prima experienţă adevărată la volanul unui vehicul electric.

Chiar dacă la prima vedere un vehicul electric se conduce la fel ca unul convenţional echipat cu motor termic şi cutie automată, totuşi anumite particularităţi fac experienţa la volan uşor diferită într-un EV. Comparativ cu Germania, cât de mult este penalizată experienţa la volanul unui model electric în România de lipsa de civilizaţie din trafic, de agresivitatea şoferilor?

 Un vehicul electric îţi impune un stil de condus anticipativ, unul în care să încerci să profiţi cât mai mult de funcţia de regenerare pe perioada de frânare. Nu doar din perspectiva condusului unui model electric, din perspectiva condusului în general, România este o ţară periculoasă. Şoferii îţi întorc maşina în faţă pe linie continuă, drumul nu are nicio vină. Din această perspectivă nu cred că mai putem vorbi de cât eşti penalizat la volanul unui model electric, cât mai mult este o chestie de supravieţuire. Din fericire, în trecut am fost şi curier, aşa că am văzut destul de multe la volan pentru a nu fi luat prin surprindere.

renault zoe record mondial

Aproape 27.000 km? Câte amenzi?

Una singură, şi aia pentru viteză. Da, se întâmplă şi la volanul unui model electric. Am fost pe punctul de a mai încasa una, dar echipajul m-a iertat. Plus alte câteva opriri de rutină pentru a-mi fi testată alcoolemia. Aş vrea să menţionez că toate echipajele de Poliţie care m-au oprit au fost extrem de politicoase, au vorbit în engleză cu mine, o surpriză plăcută.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite