De acest lucru mecanic avem nevoie pentru mobilitatea terestră şi navală şi pentru instalaţii staţionare – generatoare de current electric, compresoare, pompe.

Abia a doua alternativă de hrană a motoarelor termice este constituită din combustibilii obţinuţi din resturi de plante sau din trestie de zahăr: alcool (metanol, etanol), dimetileter, uleiuri (răpită, cocos, palmier) care, dată fiind fotosinteza în timpul creşterii plantelor respective, duce la reciclarea aproape totală între absorbţia şi emisia dioxidului de carbon (Stan, Cornel: Alternative Propulsion for Automobiles, Springer Internaţional Publishing Switzerland, 2017, ISBN 978-3-319-31929-2).

Combustibilii din petrol (motorină, benzină) sau din gaz natural ar trebui să rămână, de acum înainte, că ultima opţiune.

De ce această ierarhizare severă? Pentru că ţara arde şi baba se piaptănă!

Germania, ţara cu cea mai dezvoltată economie, respectiv industrie, din Europa deţine şi recordul celor mai mari emisii de dioxid de carbon de pe continent, care au ajuns în anul trecut la 800 de milioane de tone. Dintre acestea 300 de milioane se datorează sectorului energetic, iar 133 de milioane încălzirii clădirilor mai mari sau mai mici.

Două surse de emisie a dioxidului de carbon în Germania sunt absolut comparabile:160 de milioane de tone provin din industrie şi tot 160 de milioane din transportul terestru (camioane şi automobile)!

De aici rezultă prioritatea: transportul trebuie să înghită, în primul rând, în loc de combustibili fosili, chiar emisiile de dioxid de carbon cauzate de industrie! Bineînţeles că bilanţul nu poate fi contabilizat ca în registrul de intrări şi ieşiri, date fiind creşterile de entropie calculate ca randamente din catena de generare a metanolului din dioxid de carbon, dar şi randamentele ciclurilor termice ale motoarelor care îl consumă (Stan, Cornel: Termodinamica Automobilului, Editura Matrixrom, Bucureşti, 2017, ISBN 978-606-25-0354-3). Dar rezultatele sunt absolut convingătoare. Abia după ce acest tip de hrană a motoarelor devine insuficient ar trebui să fie utilizaţi combustibilii regenerativi menţionaţi şi doar în ultimă instanţă cei din petrol sau gaz natural.

Sună a scenariu ştiinţifico-fantastic? Nicidecum! În timp ce mulţi visează sau perorează, alţii lucrează!

Să rămânem în Germania. Concernul Thyssen Krupp produce în oţelăria din Duisburg 15 milioane de tone de oţel, cu o emisie de 8 milioane de tone de dioxid de carbon pe an, ceea ce înseamnă 1% din emisia anuală totală în Germania. În septembrie 2018, concernul a lansat, împreună cu alţi 17 parteneri şi cu sprijinul guvernului federal, un program de captare a dioxidului de carbon emis de oţelărie şi de transformarea acestuia în metanol şi, în proporţii mai scăzute, în alte produse chimice. Programul, denumit Carbon2Chem, are ca ţel captarea şi transformarea a 20 de milioane de tone de dioxid de carbon anual. După cum am menţionat în articolul Diesel, salvatorul climei terestre I, pentru obţinerea metanolului în acest mod este necesar şi un flux corespunzător de hidrogen, generabil prin electroliză. Dar pentru electroliză este nevoie de energie electrică, aceasta fiind asigurată, în cadrul proiectului menţionat, de generatoare eoliene şi staţii fotovoltaice.


Conceptul Carbon2Chem: metanol obţinut din dioxid de carbon şi hidrogen

Aceste două forme de producţie a energiei electrice, în special cea fotovoltaică, sunt complet diferite faţă de generarea în centrale nucleare sau pe bază de cărbune sau gaz – datorită puternicei lor fluctuaţii în timp, începând de la ciclurile zilnice. Mai ales energia fotovoltaică este concentrată puternic spre miezul zilei, neputând fi nici înmagazinată, nici transmisă în reţele electrice în forme eficiente.

Producţia discontinuă de metanol nu constituie o problemă, acesta putând fi stocat în stare lichidă la presiune şi temperatură ambientă!


Producţia de energie electrică de-a lungul zilei de 16 septembrie 2019, în Germania

Până acum am comparat două surse de emisie a dioxidului de carbon care se pot “neutraliza” reciproc: emisia din industrie poate fi transferată motoarelor termice care asigură mobilitatea, evitând astfel arderea altor hidrocarburi, cu emisiile aferente, care s-ar cumula în atmosferă cu cele industriale. Şi ce se întâmplă cu restul emisiilor dintr-o ţară? În special cu cele 300 de milioane de tone din sectorul energetic, în exemplul raportat la Germania?

Bineînţeles, şi lângă centralele termice/electrice cu cărbune sau gaz se pot construi sisteme de captare a dioxidului de carbon, de electroliză curată a hidrogenului şi de producţie de metanol. În plus, ar mai fi de acoperit şi emisia de 130 de milioane de tone de dioxid de carbon provenite din încălzirea clădirilor. Am ajunge însă la o problemă de investiţii greu de asigurat.

Captarea emisiilor trebuie să fie, aşadar, aplicată în proporţie realistă, fiind combinată cu alta, care nu elimină nici arderea, nici emisia de dioxid de carbon, dar rezolvă o altă mare problemă a oamenilor: gunoiul!

Ce are Diesel cu gunoiul? Are! Facem, măcar parţial, combustibil din gunoiul pe care altfel, îl aruncăm pe cine ştie unde!


Morman de gunoi

Fiecare locuitor al Europei produce, în medie, 475 kilograme de gunoi pe an, adică 1,3 kg pe zi. Condiţia de bază pentru a face combustibil din gunoi se impune în casa fiecăruia - sortarea gunoiului! O pubelă pentru resturi menajere alimentare/organice, una pentru deşeuri de plastic, alta pentru cartoane şi hârtii, ultima pentru sticle goale. Trăind de 42 de ani în Germania, mi se pare firesc, le am şi eu în curte, este adevărat însă că şi logistica gunoierilor cu uniforme colorate şi curate este impecabilă, funcţionând după un plan computerizat.


Aşa sortez şi eu gunoiul acasă: pubela verde pentru hârtie, roşie pentru sticle, galbenă pentru plastic şi cutii de tablă, albastră pentru resturi menajere – culorile pot diferi pe regiuni

Deşeurile menajere alimentare/organice ajung în cuptoarele centralelor termic-electrice. De exemplu, una din cele două mari centrale din München este alimentată, într-un prim modul, cu 800.000 de tone de cărbune anual şi, în alte două module, cu 650.000 de tone de deşeuri menajere. Prin arderea acestor combustibili sunt generate 900 Megawatt de căldură şi 411 Megawatt electricitate.


Centrala termică din Viena, modelată şi pictată de celebrul Hundertwasser, în care sunt arse deşeuri menajere alimentare/organice pentru generarea de căldură şi electricitate

Tirolul de Sud/Italia este una din regiunile cu cele mai stricte standarde ecologice din Europa, de la colectarea până la utilizarea deşeurilor. În Tirolul de Sud se colectează 270.000 de tone de deşeuri pe an. 52% din acest gunoi se reciclează, 44% se ard, numai 4% sunt depozitate.

La Bozen (Bolzano) funcţionează una dintre cele mai moderne centrale energetice din lume, pe baza arderii deşeurilor.


Centrala termică/electrică de la Bolzano, cu ardere de deşeuri menajere alimentare/organice – schema de funcţionare

Centrala consumă 130.000 de tone de deşeuri combustibile pe an (deci mai vin şi de la vecini!), producând 32 Megawatt de căldură şi 15 Megawatt electricitate. Multă lume îşi pune problema emisiilor unei asemenea centrale de ardere a gunoaielor.

În Tirolul de Sud italian puteţi dormi liniştiţi, respirând aer curat de munte şi visând la Alpii dimprejur: emisiile de dioxină ale centralei descrise sunt abia de 1% din norma legală, cele de azot de 15% din limita impusă, iar particulele de 8%. Ce iese pe coş? Dioxid de carbon şi vapori de apă. Şi de aici scenariul vi se pare acum cunoscut, cred: dioxidul de carbon se poate filtra şi capta, hidrogenul poate fi produs cu energia electrică oferită de grupul turbina-generator, spijinit de unităţi fotovoltaice (ferească Dumnezeu să mutileze cineva acel peisaj magnific cu mori de vânt, chiar dacă vântul bate bine pe acolo). Şi iar ajungem la metanol, bun la încălzire, bun pentru maşini. Plasarea unei staţii de biogaz lângă o asemenea centrală oferă avantajul unei surse suplimentare de metanol, obţinut prin sinteză din biometanul produs şi dirijat spre un rezervor comun.  

Trăiesc cu speranţa să văd asemenea minunăţii şi prin văile semeţilor noştri Carpaţi!