Video 6 noiembrie: Ziua în care s-a născut Luminița Huțupan-Dinu, cel mai bun portar din istoria handbalului feminin

0
Publicat:

La 6 noiembrie 1860, Abraham Lincoln a fost ales al 16-lea președinte al Statelor Unite, fiind primul președinte dat de Partidul Republican. Tot pe 6 noiembrie, s-a născut James Naismith, inventatorul baschetului.

Luminiţa Huţupan-Dinu Foto: Arhivă
Luminiţa Huţupan-Dinu Foto: Arhivă

Ziua internaţională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor şi conflictelor armate

În data de 5 noiembrie 20001, Adunarea Generală a ONU a declarat marcarea Zilei internaţionale pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor şi conflictelor armate în data de 6 noiembrie a fiecărui an.

Potrivit ONU, chiar dacă omenirea şi-a identificat întotdeauna victimele de război în numărul soldaţilor şi civililor morţi şi răniţi, a oraşelor distruse şi a mijloacelor de trai împuţinate, mediul a fost întotdeauna victima neştiută a războiului. Sursele de apă au fost poluate, culturile au fost incendiate, pădurile tăiate, solurile otrăvite şi animalele ucise pentru a obţine un avantaj militar.

Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) a constatat că, în ultimii 60 de ani, cel puţin 40% din toate conflictele interne au fost legate de exploatarea resurselor naturale, indiferent dacă sunt resurse de mare valoare, cum ar fi cherestea, diamante, aur şi petrol sau resurse limitate, cum ar fi pământul fertil şi apa, iar conflictele care implică resurse naturale s-au dovedit a fi de două ori mai susceptibile de recidivă.

6 noiembrie 1835: S-a născut celebrul criminalist Cesare Lombroso

Ezechia Marco Lombroso, cunoscut drept Cesare Lombroso, a fost un criminolog și medic italian. A fost fondator al Școlii Italiene Pozitiviste de Criminologie.

Cesare Lombroso Foto: Arhivă
Cesare Lombroso Foto: Arhivă

Experiența sa în tratamentul și observarea pacienților cu tulburări mintale și comportament deviant l-a determinat să se intereseze de cauzele și caracteristicile criminalității. În 1876, Lombroso a primit titlul de profesor de medicină legală și igienă publică la Universitatea din Torino și în același an a scris cea mai importantă și influentă lucrare a sa, L’Uomo delinquente (Omul criminal).

Contribuțiile sale în domeniul criminologiei au fost semnificative și au deschis calea pentru dezvoltarea ulterioară a acestui domeniu. El a fost unul dintre primii criminologi care au încercat să identifice cauzele și caracteristicile criminalității și să le studieze științific.

Lombroso susținea că există anumite caracteristici fizice și psihologice care pot fi identificate la criminali și care îi diferențiază de restul populației. El considera criminalul ca având înnăscută tendința spre infracțiune, care poate fi observabilă în cadrul trăsăturilor fizice ale feței. Ulterior, această teorie avea să fie contestată, fiind infirmată de rezultatele științifice.  Chiar dacă teoria sa a fost respinsă în mare măsură, Lombroso a deschis calea pentru cercetări ulterioare și a contribuit la dezvoltarea unei discipline care încearcă să înțeleagă și să prevină criminalitatea. La moartea sa, survenită pe 19 octombrie 1909, Lombroso și-a donat corpul științei. Unul dintre apropiații săi a avut datoria, delegată prin testament de către savant, de a-i aplica măsurătorile antropometrice corespondente teoriilor sale. 

6 noiembrie 1860 - Abraham Lincoln este ales al 16-lea președinte al Statelor Unite

Născut la data de 12 februarie 1809, Abraham Lincoln, a fost al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, funcție pe care a exercitat-o începând cu luna martie 1861 și până la asasinarea sa, în 15 aprilie 1865.

Abraham Lincoln Foto: Shutterstock
Abraham Lincoln Foto: Shutterstock

La 6 noiembrie 1860, Lincoln a fost ales al 16-lea președinte al Statelor Unite, învingându-i pe democratul Stephen A. Douglas, pe John C. Breckinridge care candida din partea democraților din Sud, și pe John Bell de la noul Partid Uniunea Constituțională⁠. A fost primul președinte dat de Partidul Republican. Lincoln a condus Statele Unite în timpul Războiului Civil, cel mai sângeros conflict al său, dar și cea mai mare criză morală, constituțională și politică. Prin aceasta, el a conservat Uniunea, a abolit sclavia, a întărit guvernul federal și a modernizat economia.

6 noiembrie 1861: S-a născut James Naismith, inventatorul baschetului

James Naismith a fost un pedagog, medic, preot prezbiterian și antrenor canadian. A fost inventatorul jocului de baschet, primul care a introdus casca de protecție în fotbalul American și primul antrenor care a ansamblat și condus o echipă de baschet formată din 5 jucători.

James Naismith, inventatorul baschetului, cu soția sa în 1928. Foto: The New York Times
James Naismith, inventatorul baschetului, cu soția sa în 1928. Foto: The New York Times

Acesta a creat jocul în 1891, cu numai 13 reguli, la cererea șefului Departamentului de Educație Fizică al Springfield College din statutul american Massachusetts. În 21 decembrie 1891, în Springfield, Massachusetts, s-a jucat primul meci de baschet. La început mingea era cea folosită pentru jocul de fotbal. Abia în 1893, s-a folosit o minge de dimensiuni mai mari, precum si modelul de coș folosit azi, confecționat dintr-un inel de fier pe care era prinsa o plasă.

Naismith a terminat Medicina în 1898, dar, în ciuda numeroaselor calificări, a rămas fidel meseriei de profesor de sport. S-a folosit însă și de studiile teologice fiind și capelan la Universitatea Kansas. 

Numele lui Naismith a fost inclus in 1959 în Basketball Hall of Fame. Acesta a murit în ziua de 28 noiembrie 1939.

6 noiembrie 1931: S-a născut regizorul american Mike Nichols

Născut la Berlin, Mike Nichols a fost unul dintre cei 18 artiști care au câștigat de-a lungul anilor toate cele patru trofee importante din industria americană de divertisment: Emmy, Grammy, Oscar și Tony. 

În anul 1968, a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor pentru filmul „The Graduate/Absolventul”. A devenit cunoscut datorită următoarelor producții: „Who's Afraid of Virginia Woolf?/ Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, „Carnal Knowledge/Cunoaștere carnală”, „Silkwood”, „Working Girl/ O femeie face carieră” și „Closer/ Ispita”. 

Amintim și câteva dintre filmele pe care le-a regizat: „The Day of the Dolphin/ Ziua delfinului”, „Heartburn/ Dragoste frântă” și „What Planet Are You From?/ Un mascul extraterestru”.  Mike Nichols a murit la 19 noiembrie 2014. 

6 noiembrie 1971: S-a născut Luminița Huțupan-Dinu, cea mai bună portăriță din toate timpurile

Luminița Huțupan-Dinu este un nume sinonim cu marile performanțe ale naționalei feminine de handbal. A debutat în echipa naţională în 1998, alături de care a obţinut titlul de vicecampioană la Campionatul Mondial din 2005, din Rusia.

Născută la Piatra-Neamț, aceasta a început să joace handbal de la vârsta de zece ani. A evoluat de-a lungul carierei la Relonul Săvineşti (1987-1998), Oltchim Râmnicu Vâlcea (1998-2000; 2006-2009), Krim Ljubljana (2001-2002; 2003-2006), Kometal Skopje (2002).

Luminiţa Huţupan-Dinu Foto: Arhivă
Luminiţa Huţupan-Dinu Foto: Arhivă

Luminiţa Huţupan-Dinu deţine un palmares impresionant. A fost câştigătoare a Ligii Campionilor, în două rânduri cu Krim Ljubljana (2001 şi 2003) şi o dată cu Kometal Skopje (2002). Este dublă finalistă a Ligii Campionilor cu Krim Ljubljana (2004 şi 2006), dublă câştigătoare a Supercupei Europei, cu Krim Ljubljana (2004 - desemnată cel mai bun portar) şi cu Oltchim Râmnicu Vâlcea (2007), câştigătoare a Cupei Cupelor, cu Oltchim (2007). A fost campioană a României cu Oltchim (1998, 1999 şi 2000) şi are şi cinci titluri de campioană a Sloveniei cu Krim Ljubljana (2001, 2002, 2003, 2004 şi 2005). A mai obţinut Cupa României cu Oltchim în 1998, 1999 şi 2000 şi Cupa Sloveniei cu Krim în 2001, 2002, 2003, 2004 şi 2005.

În 2010 a fost aleasă cel mai bun portar din toate timpurile, în urma sondajului derulat timp de o lună pe site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale de Handbal, obţinând 94 la sută din voturi.

6 noiembrie 1976: A murit politicianul și juristul Ilie Lazăr

Născut la 12 decembrie 1895, la Giulești, județul Maramureș, Ilie Lazăr a fost cel mai tânăr semnatar al Actului Unirii de la 1918 și garda de corp a politicianului Iuliu Maniu. Când a izbucnit Primul Război Mondial, Ilie Lazăr, care se afla pe băncile Facultății de Drept de la Cluj, a fost concentrat în armata austro-ungară. 

În timpul Austro-Ungariei, Ilie Lazăr a făcut parte din Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania, iar în anul 1928 a obținut fotoliul de deputat din partea Partidului Național Țărănesc. 

Ilie Lazăr şi nepotul său Ion Andrei Gherasim
Ilie Lazăr şi nepotul său, Ion Andrei Gherasim Foto: Arhivă

Ilie Lazăr a fost închis șapte luni de către autoritățile comuniste, fiind acuzat de trădare. În anul 1947, el a fost implicat în înscenarea de la Tămădău. Ulterior, în luna noiembrie a aceluiași an, a fost condamnat la 12 ani de închisoare și la plata sumei de 50.000 de lei cheltuieli de judecată.   

6 noiembrie 2005: A murit omul politic, scenaristul și scriitorul Petre Sălcudeanu  

Născut la 8 septembrie 1930, Petre Sălcudeanu a ocupat funcția de ministru al Culturii din 28 august până la 5 noiembrie 1993 și a fost membru fondator al Uniunii Scriitorilor din România. 

A urmat cursurile Facultății de Critică și Literatură din Moscova și a Facultății de Filosofie din Capitală. El este creatorul personajului „Bunicul”, protagonist al unei serii de romane polițiste pe teme criminalistice: „Un biet bunic și o biată crimă”, „Bunicul și păcatele lumii” și „Bunicul și lacrima din carburator”. 

Din filmografia sa amintim: „Partea ta de vină...”, „Răscoala”, „Moartea lui Joe Indianul”, „Ultimul cartuș”, „Toamna Bobocilor”, „Întoarcerea din iad” și „Lovind o pasăre de pradă”. 

6 noiembrie 2020: A murit Ken Spears, creatorul serialului „Scooby-Doo”

Născut la 12 martie 1938, în California, Ken Spears a crescut în New York și Los Angeles. În timp ce se afla în California, Spears s-a împrietenit cu fiul producătorului de animații William Hanna. 

În anul 1959, el a fost angajat la Hanna-Barbera Productions ca editor de sunet. Tot aici l-a cunoscut și pe Joe Ruby, cu care a început o colaborare. Cei doi au creat „Scooby Doo” și celelalte personaje principale ale serialului.  

„Scooby-Doo, Where Are You!” a debutat în luna septembrie a anului 1969 la CBS. 

Spears și Ruby au mai creat și „Dynomutt, Dog Wonder”, „Captain Caveman and the Teen Angels” și „Jabberjaw”. 

6 noiembrie 2021: A murit interpretul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian

Născut la 18 septembrie 1960, Petrică Mîțu Stoian a fost un îndrăgit interpret de muzică populară. Din anul 1995 și până în 2005 a fost angajat al Ansamblului artistic „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu. Ulterior, până în anul 2021, a fost angajat al Ansamblului „Maria Tănase” din Craiova. 

După ce şi-a făcut debutul la cunoscuta emisiune „Tezaur Folcloric”, fiind descoperit de renumita Marioara Murărescu, Petrică Mîţu Stoian a participat la numeroase festivaluri de folclor câştigând multe premii şi distincţii. 

A fost unul dintre cei mai apreciaţi şi respectaţi cântăreţi de muzică populară. Dintre melodiile sale amintim: „Plecai pe-o potecă mică”, „Mândra mea floare de munte”, „Lina, Lina, Niculina”, „Mândruliţa de la Gorj”, „Cine-a fost mai vinovat”, „Dulce şi-e guriţa”, „Şi moşu’o fost băiat”, „Hai să bem un păhărel”, „De la luna pân’la soare”, „Bea, omule, şi petrece” etc.

În noiembrie 2021, Petrică Mîțu Stoian, care era spitalizat la Clinica Nera pentru recuperare post-Covid, a început să se simtă rău. Cadrele medicale au solicitat o ambulanță și l-au transferat, de urgență, la Spitalul Județean Reșița. Medicii din Reșita l-au preluat la Unitatea de Primiri Urgență, ulterior l-au internat pe Secția ATI, unde a fost intubat.  Pe 6 noiembrie 2021, interpretul de muzică populară a murit. Petrică Mîţu Stoian avea doar 61 de ani.

Istoria zilei



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite