6 februarie: Masacrul de la Lunca Prutului. Sute de români care încercau să ajungă în ţară peste râul îngheţat au fost uciși de grănicerii ruşi
0La 6 februarie 1941, sute de români bucovineri au fost ucişi de grănicerii ruşi, în încercarea lor de a fugi în România peste Prutul îngheţat. Tot într-o zi de 6 februarie a murit şi cunoscutul dramaturg Carlo Goldoni, cel care a revoluţionat teatrul italian.

1793: A murit dramaturgul italian Carlo Goldoni
Carlo Goldoni (25 februarie 1707 – 6 februarie 1793) este un cunoscut dramaturg şi libretist italian din Veneţia, opera lui fiind adesea cu cea a lui Luigi Pirandello ca amploare.

În secolul al XVIII-lea, calitatea teatrului italian era slabă, căci actorii repetau constant aceleaşi piese. Carlo Goldoni a reformat comedia, înlăturând miraculosul, declamaţia, măştile tradiţionale şi punând accentul pe personaje, pe explorarea caracterelor acestora şi a psihologicului. Teatrul său se remarcă prin forţa evocărilor, dinamism, vervă satirică, umor şi optimism robust.
Este cel care le-a dat actorilor jos măştile purtate în commedia dell'arte şi a creat personaje reale, cu întâmplări reale. Datorită lui Goldoni, avem astăzi descrieri detaliate ale vieţilor celor din clasa mijlocie a Veneţiei, din piese precum „La locandiera”.
1908: S-a născut scriitorul Geo Bogza
Pe 6 februarie 1908 se naște la Blejoi Gheorghe Bogza, viitorul scriitor, jurnalist, poet, publicist şi teoretician al avangardei Geo Bogza.

A debutat editorial în 1928, cu poezia Mea culpa, în primul număr al revistei Câmpina, iar un an mai târziu îi apare primul volum de versuri, Jurnal de sex.
În 1929 începe colaborarea cu mai multe reviste culturale, printre care se numără și revistele Unu și Bilete de papagal, în care se semnează cu numele de George Bogza și Andre Far.
În 1933 îi apare Poemul invectiva, care face ca un an mai târziu, în 1934, să fie condamnat pentru „pornografie” și închis la Văcărești. A doua condamnare o primește în 1937, de această dată pentru volumul de poezii Ioana Maria, plângerea fiind făcută de Academia Română.
Geo Bogza rămâne, însă, cunoscut în literatură mai ales datorită reportajelor sale: Cartea Oltului (1945), Țări de piatră, de foc, de pământ (1939), Țara de piatră (1946), Oameni și cărbuni în Valea Jiului (1947), Veneam la vale (1942).
Geo Bogza se stinge din viață pe 14 septembrie 1993, la Spitalul Elias din București.
1911 - S-a născut Ronald Reagan, preşedinte al SUA şi întruchiparea visului american
Ronald Reagan a fost unul dintre cei mai importanţi preşedinţi americani şi un simbol al SUA. Mai mult, el a fost chiar întruchiparea visului american: băiatul sărac din Illinois, care a cucerit mai întâi Hollywoodul, apoi a ajuns preşedinte, la 69 de ani.

Grație politicii sale intransigente în confruntarea cu Uniunea Sovietică în perioada războiului rece, Ronald Reagan, cel de-al 40-lea președinte al SUA (1981-1989), a avut o contribuție hotărâtoare la prăbușirea comunismului din răsăritul Europei și la afirmarea Statelor Unite ale Americii ca singura super-putere pentru următoarele decenii, potrivit Wikipedia.
A murit în 2004, la 93 de ani.
1912: S-a născut Eva Braun, iubita și mai apoi soția lui Adolf Hitler
Eva Anna Paula Hitler, născută Braun (n. 6 februarie1912, München — d. 30 aprilie 1945, Berlin) a fost timp de 14 ani amanta lui Hitler, care mult timp a refuzat să oficializeze relaţia, afirmând că soţia lui este Germania. S-au căsătorit însă în ultimele 36 de ore de viaţă, înainte de a se sinucide împreună.

Deşi i-a fost alături atâţia ani, foarte puţini oameni au văzut-o sau i-au cunoscut numele, deoarece dictatorul german a ţinut-o tot timpul departe de ochii publicului. Atât de departe, încât până şi apropiaţii lui se întrebau care este statului exact al Evei Braun, din moment ce el evita să fie surprins în ipostaze de intimitate cu ea
Pe 29 aprilie 1945, în cadrul unei ceremonii restrânse, asistaţi de Joseph Goebbels şi Martin Bormann, Eva Braun şi Adolf Hitler s-au căsătorit chiar în buncărul în care aveau să se sinucidă o zi mai târziu, pe 30 aprilie.
1927: S-a născut fotbalistul român Alexandru Apolzan
„Piţi” Apolzan a început fotbalul ca atacant la Şoimii Sibiu, înainte de a pleca în capitală pentru a se angaja ca „băiat bun la toate” la uzinele Rogifer (cunoscute ulterior sub numele de Malaxa, respectiv „23 August”).
Juca în timpul liber şi la echipa fabricii, iar după fiecare zi de muncă rămânea câte două-trei ore la „antrenamente”, la lumina felinarelor, încercând să trmită mingea numai într-un pătrat desenat cu creta pe un perete din uzină.
În 1946, Alexandru Apolzan s-a transferat la CFR Bucureşti, iar în 1949 a ajuns la CCA, unde a evoluat, fără întrerupere, până în 1962, când s-a retras de pe gazon.
Cel mai multe amintiri ale oamenilor din sport şi colegilor săi sunt legate de viteza pe care o avea, reuşind să parcurgă 100 de metri în 10 secunde.
Regretatul Ilie Savu, care i-a fost atât coleg, cât şi antrenor, povestea că Alexandru Apolzan s-a luat o dată la întrecere cu celebrul Ion Moina, multiplul campion balcanic la 100 de metri, iar atletul n-a reuşit să-l depăşească decât în apropierea liniei de finiş.
„Piţi”, care putea să dea acelaşi randament pe orice post din defensivă, s-a remarcat nu doar datorită fizicului său de atlet, ci şi faptului că lovea mingea perfect cu ambele picioare. La CCA a devenit, rapid, căpitanul echipei, cucerind şase titluri de campion şi tot atâtea Cupe ale României. Tot la CCA i s-a pus şi porecla „Apollozan", cu trimitere la Apollo, Zeul Soare din mitologia greacă.
1941: Masacrul de la Lunca Prutului, când sute de români bucovineni au fost uciși de grănicerii sovietici
La 6 februarie 1941, sute de români bucovineni au fost uciși de grănicerii sovietici când încercau să ajungă în România traversând Prutul pe gheață.
În toate teritoriile româneşti ocupate de sovietici, au început din vara anului 1940 arestări, jafuri, violuri, torturi, execuţii şi deportări în gulagurile din Siberia, ţintiţi fiind în special elitele intelectuale. Doar în perioada 1940-1941 în această zonă au fost omorâte circa 27.000 de persoane, iar 150.000 au fost deportate în stepele din Rusia, conform Lecției de istorie.
Pentru a scăpa de teroare, mii români din Bucovina au luat calea României, lăsându-şi toată agosineala în urmă şi riscându-şi libertatea sau chiar viaţa, pentru că, dacă erau prinşi, fie erau împuşcaţi pe loc, fie arestaţi şi trimişi înapoi, unde îi aştepta condamnarea la moarte sau deportarea.
Mai întâi, la mijlocul lunii ianuarie 1941 aproximativ 150 de localnici din satul Mahala, care parcurseseră pe jos circa 30 kilometri până în apropiere de noua graniţă româno-sovietică, au fost executaţi pe loc depatrulele sovietice.
În noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, avea să fie un masacru şi mai mare, atunci când un grup compact de 400 de români din nordul Bucovinei, din satele Coteni, Boian, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala a încercat să treacă granița pe râul Prut înghețat.
Când s-au apropiat de graniță, cu intenţia de a trece peste Prutul îngheţat, majoritatea au fost uciși de mitralierele grănicerilor sovietici și aruncați în gropi comune aflate în apropierea râului.
Doar 57 au reușit să scape și să treacă granița în România și au povestit atrocitățile. Alți 44 de fugari au fost prinși de trupele sovietice, iar 23 dintre ei au fost condamnați la moarte, ceilalți fiind condamnați la diferite pedepse cu închisoarea și trimiși în Siberia.
1945: S-a născut Bob Marley, celebru cântăreţ de muzică reggae
Născut la 6 februarie 1945 în Jamaica, Bob Marley a fost un cantautor jamaican, muzician și chitarist care a dobândit faimă și recunoștință internațională, combinând în mare parte reggae, ska și rocksteady în compozițiile sale.
Bob Marley este considerat unul dintre cei mai influenți muzicieni din toate timpurile și creditat cu popularizarea muzicii reggae în întreaga lume, fiind și un simbol al culturii și identității jamaicane. Marley a evoluat de asemenea într-un simbol global, care a fost comercializat la nesfârșit printr-o varietate de medii.
Diagnosticat cu un tip de melanom malign în 1977, Marley a murit pe 11 mai 1981, în Miami, la vârsta de 36 de ani.
1955: A murit omul politic Constantin Argetoianu
Constantin Argetoianu (n. 3/15 martie 1871, Craiova, România – d. 6 februarie 1955, Sighetu Marmației, România) a fost un om politic român, care a deținut funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al României (între 28 septembrie 1939 și 23 noiembrie 1939).

Unic descendent al unei înstărite familii boierești din Oltenia, Constantin Argetoianu a dobândit o licență în drept și un doctorat în medicină la Paris, însă a urmat o carieră în diplomație, unde a activat până în 1913, când a intrat în politica română. S-a alăturat inițial Partidului Conservator, însă a trecut de-a lungul carierei sale politice prin multe partide, deținând portofoliul ministerial în diferite guverne.
În prezent este cunoscut pentru scrierile sale memorialistice, care reprezintă prin bogăția de informație și prin calitatea literară una dintre cele mai importante fresce a vieții politice și sociale din timpul său.
1958: Opt fotbaliști ai clubului Manchester United sunt victime ale accidentului aviatic de la München
La 6 februarie 1958, un avion al companiei BEA (British European Airways), care venea de la Belgrad s-a prăbușit pe o pistă a aeroportului Riem al orașului München, după două tentative de decolare, nereușite din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
Avionul transporta echipa de fotbal a clubului Manchester United, care se întorcea de la meciul cu Steaua Roșie Belgrad, încheiat cu scorul 3-3, rezultat care îi calificase pe britanici în semifinala Cupei Campionilor Europeni.
23 din cei 44 pasageri au murit, printre ei opt dintre fotbaliștii clubului din Manchester.
1962: S-a născut Axl Rose, vocalistul trupei Guns N' Roses
Un „zeu al rockului” (cum s-a autointitulat), în colanţi albi, cămaşă cadrilată şi cu o bandană roşie pe cap, alergând dintr-un capăt în altul al scenei şi „turnând” octave în microfon, Axl Rose este astăzi o imagine iconică în lumea muzicii.
Pe numele său adevărat William Bruce Rose, Axl Rose s-a născut pe 6 februarie 1962, în oraşul Lafayette, Indiana (SUA). Când avea doi ani, a fost părăsit de tată, iar mama lui s-a căsătorit. Până la 17 ani, Rose a crezut că tatăl adoptiv era părintele său real.
După ce a aflat adevărul despre familia sa, Axl Rose a devenit un delincvent juvenil, a fost arestat de peste 20 de ori şi a făcut trei luni de închisoare. Un psihiatru a remarcat însă că Axl Rose avea un IQ mai mare de cât media şi a concluzionat că adolescentul suferea de psihoză, din cauza evenimentelor din viaţa lui. În 1982, atunci când autorităţile au ameninţat că-l vor trata ca pe un infractor periculos, Rose s-a mutat la Los Angeles.
După câteva încercări cu diferite formaţii, tânărul muzician a înfiinţat în 1985 trupa Guns N'Roses, din componenţa căreia mai făceau parte Slash, Izzy Stradlin, Duff McKagan şi Steven Adler. De aici şi până la succesul internaţional n-a fost decât un pas...
1979: S-a născut Dan Bălan, autorul hitului „Dragostea din tei”
Între anii 2004-2005 ,,Dragostea din tei” a devenit un fenomen, fiind inclusă de revista Rolling Stone în top 50 cele mai vândute piese din toate timpurile, alături de nume legendare precum The Beatles, Queen, Michael Jackson și Nirvana. Melodia a ocupat locul întâi în clasamentele din 32 de țări timp de 16 săptămâni, un succes rar întâlnit în istoria muzicii pop.
În Franța, de exemplu, chart-ul Billboard a listat simultan cinci versiuni ale piesei „Dragostea din tei” compuse de Dan Bălan în top 20, evidențiind un fenomen fără precedent în industria muzicală mondială.
Melodia a fost selectată pentru coloana sonoră a mai multor producții de la Hollywood, inclusiv în filme precum „Happy Feet” și „Chicken Little”.
2023: Cutremurele din Turcia și Siria
La 6 februarie 2023, un cutremur puternic, cu o magnitudine de cel puțin 7,8 Mw, a lovit sudul și centrul Turciei și vestul Siriei.
A fost cel mai mortal și mai puternic cutremur din Turcia de la cutremurul de la Erzincan din 1939, de aceeași magnitudine, împreună cu care este al doilea cel mai puternic din istoria țării, după cutremurul din 1668 din Anatolia.
A fost, de asemenea, cel mai mortal cutremur care a afectat Siria de la cutremurul din 1822 din Alep, unul dintre cele mai puternice cutremure înregistrate vreodată în Levant, și cel mai mortal cutremur la nivel mondial de la cutremurul din 2010 din Haiti. A fost resimțit și a provocat pagube structurale până în Israel, Liban, Cipru și pe coasta turcească a Mării Negre.
Cutremurul a avut peste 1.000 de replici, inclusiv o replică neobișnuit de puternică de 7,7 Mw la nouă ore după cutremurul principal
2023: A murit Răzvan Theodorescu, istoric de artă

Născut la 22 mai 1939, la București, Răzvan Theodorescu a fost istoric de artă, doctor în ştiinţe istorice, preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române, secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene, profesor la Universitatea de Arte, Membru titular al Academiei Române din 2000 (corespondent - 1993). A fost şi directorul general al Televiziunii Române în perioada 1990-1992 şi ministru al Culturii, între anii 2000-2004.
Ziua internaţională de toleranţă zero faţă de mutilarea genitală a femeilor
În 6 februarie este marcată Ziua internaţională de toleranţă zero faţă de mutilarea genitală a femeilor. Mutilarea genitală a femeilor (FGM – Female Genital Mutilation) cuprinde o serie de proceduri lipsite de motive medicale, fiind catalogată la nivel internaţional o încălcare a drepturilor tinerelor şi femeilor.