30 aprilie, ziua în care Adolf Hitler și soția sa se sinucid. Astfel se încheie cel de-Al Doilea Război Mondial

30 aprilie este ziua în care, în 1945, Adolf Hitler, împreună cu soţia lui, Eva Braun, se sinucid la Führerbunker după ce au fost căsătoriţi cu o zi înainte. La aceeași dată, în 1988, La Dublin, Irlanda, Céline Dion câştigă a 33-a ediţie a concursului Eurovision pentru Elveţia.

În 1993, jucătoarea iugoslavă de tenis de câmp, Monica Seles, numărul 1 mondial, este înjunghiată de un fervent suporter al lui Steffi Graf.

1945: Adolf Hitler împreună cu soţia lui, Eva Braun, se sinucid la Führerbunker după ce au fost căsătoriţi cu o zi înainte.

Adolf Hitler, cel mai detestat om FOTO Shutterstock

În aceeaşi zi, Armata Roşie arborează drapelului sovietic pe clădirea Reichstagului din Berlin.  Pe 30 aprilie 1945, în urmă cu 77 de ani, Adolf Hitler se sinucidea alături de Eva Braun în buncărul din Berlin în care se aflau încă din luna ianuarie a acelui an. Trupele sovietice ajunseseră în Berlin, Germania era la un pas de înfrângere, iar Hitler nu voia să fie luat prizonier.

Adolf Hitler s-a împușcat, iar Eva Braun a luat o capsulă de cianură. Trupurile lor au fost scoase pe ieșirea de urgență a buncărului și arse grădina Cancelariei Reich-ului. Vestea morții lui Hitler a apărut pe prima pagină din majoritatea ziarelor vremii.

La două zile de la sinuciderea lui Hitler, ultimele trupe germane care apărau Berlinul s-au predat, iar în data de 8 mai liderii Germaniei naziste au semnat capitularea. În Moscova trecuse de miezul nopții, de aceea Stalin a decis ca sovieticii să serbeze victoria în 9 mai. Adolf Hitler rămâne unul dintre cei mai detestați oameni din istorie. Politica sa agresivă este considerată principala cauză a izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, soldat cu pierderi omenești și financiare colosale. De numele său sunt legate numeroase crime împotriva umanității, printre care punerea în aplicare a unui plan de exterminare în masă a evreilor și altor „indezirabili”.

1988: La Dublin, Irlanda, Céline Dion câştigă a 33-a ediţie a concursului  Eurovision pentru Elveţia cu piesa "Ne partez pas sans moi".  

Cântăreaţa originară din micul oraş canadian Charlemagne este, la ora actuală, una dintre cele mai îndrăgite interprete ale muzicii pop.

Celine Dion, diva cu voce de aur FOTO Profimedia

Céline Marie Claudette Dion a atras admiraţia şi dragostea a milioane de fani prin vocea ei deosebită, câştigând numeroase premii de-a lungul timpului. „Zeiţa cu voce de aur“ s-a născut în urmă cu 45 de ani, într-un orăşel canadian, fiind cea mai mică dintre cei 14 copii ai familiei Dion.

A copilărit la periferia Montrea­lu­­­lui, ducând o viaţă modestă, şi a început să-şi manifeste talentul la vârsta de 12 ani, cântând o melodie compusă de părinţii ei,  „Ce N’etait Qu’un Rêve“. Viaţa tinerei Celine s-a schimbat radical după ce familia a trimis o înregistrare cu vocea ei unui cunoscut impresar canadian, Rene Angelil, care a îndrăgit-o imediat.

În anul 1981, Celine şi Rene compun şi lansează împreună piesa „La Voix Du Bon Dieu“, care o transformă pe tânăra cântăreaţă  într-un star local. După vizionarea unui concert al regretatului rege pop Michael Jackson, Celine a avut certitudinea că îşi doreşte o carieră în domeniul muzical.

A învăţat limba engleză, şi-a schimbat stilul, pentru a fi pe placul tuturor şi a reuşit, la o vârstă fragedă, să devină una dintre cele mai iubite interprete pop. În 1990, Celine a lansat albumul „Unison“, care i-a adus popularitatea în America de Nord şi în alte ţări anglofone. Convins de talentul lui Celine, Rene Angelil o susţine în viitoarea carieră muzicală de succes, pe cea care urma să-i devină soţie.

Ascensiunea pe culmile succesuluiPiesa de pe coloana sonoră a filmului de animaţie „Beauty and the Beast“ îi va aduce, în anul 1992, un premiu Grammy şi un premiu Oscar, pentru cea mai bună coloană sonoră.După multe albume premiate la festivaluri importante, Celine se punea numi, la nivel internaţional o stea a muzicii pop. Dar, în anul 1999 se retrage pentru a fi alături  de soţul ei, în lupta cu necruţătoarea boală, cancerul. Revine în anul 2002, în urma unui contract ce prevedea cinci spectacole pe săptămână, susţinute la Caesars Palace, Las Vegas. 

1993: Jucătoarea iugoslavă de tenis de câmp, Monica Seles, numărul 1 mondial, este înjunghiată de un fervent suporter al lui Steffi Graf.  

Monica Seles a fost înjunghiată pe teren în 1993 FOTO Digi 24

  La 30 aprilie 1993, Monica Seleş a fost înjunghiată de un spectator german în timpul sfertului de finală de la Hamburg cu Magdalena Maleeva, într-un moment în care jucătoarea, care reprezenta la acel moment Iugoslavia, domina tenisul feminin. Acel incident nefericit i-a schimbat complet cariera și viața.

Gestul incredibil al agresorului a venit ca urmare a faptului că Monica Seleş, care avea doar 19 ani la acel moment, îi întrerupsese supremaţia lui Steffi Graf, iar agresorul era obsedat de aceasta. De etnie maghiară, născută la Novi Sad (Iugoslavia, actualmente Serbia), Monica Seles câştigase Roland Garros-ul în 1990, la numai 16 ani, record încă în vigoare (atunci a învins-o în finală pe Steffi Graf).

Avea deja opt trofee de Grand Slam înainte de a împlini 20 de ani (trei la Australian Open, trei la Roland Garros şi două la US Open), scrie digisport.ro. Agresiunea care a şocat lumea sportului s-a consemnat la scorul de 6-4, 4-3 în favoarea lui Seleş în meciul cu Magdalena Maleeva (Bulgaria), într-un an în care jucătoarea din Iugoslavia cucerise deja Australian Open şi turneul de la Chicago şi ajunsese în finală la Paris.

Agresiunea a șocat lumea sportului

Agresiunea care a şocat lumea sportului s-a consemnat la scorul de 6-4, 4-3 în favoarea lui Seleş în meciul cu Magdalena Maleeva (Bulgaria), într-un an în care jucătoarea din Iugoslavia cucerise deja Australian Open şi turneul de la Chicago şi ajunsese în finală la Paris.

Incidentul a scos-o din circuit doi ani pe Monica Seleş, până în 1995, când a revenit în forţă la Montreal, unde a cucerit trofeul fără set pierdut şi cu doar 14 game-uri cedate în cinci meciuri. La US Open, Seleş a fost învinsă în finală chiar de marea sa rivală de la începutul anilor '90, Steffi Graf. Seleş a primit cetățenia americană în 1994 și cea a Ungariei în 2007, iar în ultima parte a carierei a concurat pentru SUA în FedCup. A revenit însă pe teren cu un surplus de greutate cu 15 kilograme şi n-a mai fost niciodată jucătoarea de dinainte de incident: a mai cucerit un singur trofeu de Grand Slam, Australian Open, în 1996, şi a mai pierdut trei finale.

Ultimul meci l-a jucat în 2003 la Roland Garros, dar oficial, din tenis s-a retras în februarie 2008. De la incident, jucătoarea a refuzat să mai joace la turnee de tenis din Germania.

1994: Marele actor român de teatru şi film, George Constantin, se stinge din viață(n.1933)   

Un monstru sacru al teatrului românesc, cu o carieră de peste 40 de ani. Acesta a fost George Constantin, dar lui nu-i plăcea să i se spună aşa. Timid, aşa cum se descria, şi discret, respingea etichetele de genul "maestru" şi "monstru sacru".

Marele actor George Constantin s-a stins din viață la doar 60 de ani FOTO wikipedia.org

"În comparaţie cu marii actori din lume (ce i-am văzut doar în filme) sau cu ruşii stanislavskieni, văzuţi în tinereţe, precum Cerkasov, răspunsul este nu", spunea George Constantin într-un interviu, întrebat dacă se consideră un actor mare.

"În comparaţie cu ce se întâmplă la noi, sunt doar un actor bun. Acum, la noi toţi sunt actori mari, mari personalităţi, maeştri. S-a pierdut noţiunea de valoare". Născut în 1933, în Bucureşti, într-o familie cu posibilităţi financiare modeste, viitorul actor a fost nevoit să muncească foarte devreme ca ucenic la un patron pentru a-şi întreţine familia - mama lui era casnică, iar tată lui, care lucrase ca şofer la Fabrica de Ţigarete din Regie, s-a stins din viaţă la câţiva ani după venirea lui pe lume.

La 15 ani, s-a înscris la o şcoală profesională de pe lângă Întreprinderea de Construcţii de Avioane din Bucureşti, acolo unde viitorul lui nu părea deloc ceea ce avea să fie. Dar chiar anul următor, o profesoară de la Şcoala pedagogică din Bucureşti a venit în instituţia unde învăţa el pentru a selecta elevi pentru o piesă de teatru - iar George Constantin a fost ales pentru rolul lui Ştefan Tipătescu din O scrisoare pierdută. Acela a fost momentul de cotitură în viaţa lui, când şi-a dat seama că vrea să se îndrepte spre actorie.

După terminarea facultății a fost repartizat la Teatrul Nottara. Dar nu a renunţat la cinematografie, având roluri în filme ca "Reconstituirea", "Cu mâinile curate", "Ultimul cartuş" sau "Cel mai iubit dintre pământeni". În anii '60 s-a căsătorit cu mezzosoprana Iulia Buciuceanu, sora actriţei Tamara Buciuceanu - iar fiul lor, Mihai Constantin, născut în 1964, a devenit la rândul lui un actor de succes în teatru. Mulţi îl ştiu şi graţie rolului lui Ionică din "Liceeni" .

2021: Se stinge din viață Ioan Pop de Popa, medicul care a efectuat prima operaţie pe cord deschis din România la 5 aprilie 1973, la Târgu-Mureş(n.1927)

Ioan Pop de Popa, un medic strălucit FOTO fobac.ro

Născut în 1927 la Oradea, profesorul Ioan Pop de Popa a marcat profund medicina românească şi mondială. A realizat, în aprilie 1973, prima operaţie pe cord deschis din România, fiind considerat fondatorul şcolii moderne de chirurgie cardiovasculară de la noi din ţară.

O minte sclipitoare, profesorul Ioan Pop de Popa este autorul a zeci de invenţii, multe aflate în pas sau înaintea timpului istoric pe care l-a trăit (valvele de porc mistreţ, arterele artificiale, preocuparea timpurie pentru genetica medicală). Profesorul Ioan Pop de Popa a înfiinţat, în anii '70, Centrul Naţional de Boli Cardiovasculare Fundeni, punând apoi bazele unei reţele naţionale de centre de chirurgie cardiovasculară, în oraşele universitare.  Activitatea lui Ioan Pop de Popa Ioan Pop de Popa, profesor doctor docent, medic cardiolog, specialist în chirurgie cardiovasculară, considerat fondatorul şcolii moderne româneşti de chirurgie cardiovasculară, s-a născut la 6 octombrie 1927 la Oradea. Profesorul a efectuat prima operaţie pe cord deschis din România, la 5 aprilie 1973, la Târgu-Mureş.

A realizat prima inimă artificială şi primul plămân artificial din România,

A urmat, la Oradea, şcoala primară, în perioada 1934-1938, apoi cursurile Liceului ''Emanoil Gojdu'' (clasele I-II), în perioada 1938-1940. Între anii 1940-1944, când familia sa s-a refugiat din Ardealul de Nord la Beiuş, a urmat clasele III-VII la liceul ''Samuil Vulcan'' de aici, conform site-ului Fundaţiei "Pop de Popa" pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afecţiuni Cardiovasculare, http://fobac.ro/. A participat voluntar, în 1944, ca elev de liceu sanitar în spitalul de campanie pe frontul de eliberare din Apuseni. După eliberarea Ardealului, şi-a continuat studiile - clasa a VIII-a - la liceul ''Emanoil Gojdu'' din Oradea (1945-1946). A urmat apoi, între anii 1946-1952, cursurile Facultăţii de Medicină Generală din Cluj, pe care a absolvit-o cu diploma de merit ''Magna cum laude''.

În perioada 1949-1954 a fost numit preparator la Institutul de Anatomie umană şi chirurgie operatorie a IMF din Cluj, apoi extern la Clinica de chirurgie generală nr. 1 a profesorului Aurel Nana. În perioada 1953-1954 a realizat prima inimă artificială şi primul plămân artificial din România, atunci printre primele patru din lume. A efectuat primele circulaţii extracorporale experimentale din România, inclusiv primele hemodiluţii în CEC, începând, totodată, primele transplanturi experimentale de organe, de rinichi şi pancreas. A realizat experimental, în 1958, primele transplanturi cord-plămân. În anii 1952-1962 a fost asistent universitar la Clinica de chirurgie generală nr. 1 a profesorului Aurel Nana, la IMF Cluj. A obţinut prin examen, în 1957, titlul de medic specialist chirurg în chirurgia generală, iar în anul 1960 s-a specializat în chirurgia cardiovasculară la Spitalul Fundeni din Bucureşti, sub conducerea profesorului Voinea Marinescu.