2 decembrie: 100 de ani de la nașterea Mariei Callas, „cea mai mare soprană a secolului XX“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 2 decembrie 1804, Napoleon Bonaparte era încoronat împărat al francezilor. În aceeași zi, dar în 1923, venea pe lume soprana Maria Callas, iar în 1935 murea poetul Nicolae Labiș. În 1936 se năștea actorul Mitică Popescu, iar în 1964, muzicianul Leo Iorga.

1804 - Napoleon Bonaparte a fost încoronat Împărat al Francezilor

Încoronarea lui Napoleon Bonaparte ca „Împărat al Francezilor” a avut loc în Catedrala Notre-Dame din Paris și a fost oficiată de către papa Pius al VII-lea

1814 a murit Marchizul de Sade

Donatien Alphonse Francois, numele real al Marchizului de Sade, s-a născut  în 1740, într-o bogată familie franceză, din Parisul sfârşitului de secol al XVIII-lea. Încă din copilărie, el a manifestat o dorinţă maladivă faţă de libertatea dusă la extrem.

 Caricatură reprezentându-l pe Marchizul de Sade. FOTO: cersipamantromanesc.wordpress.ro
Caricatură reprezentându-l pe Marchizul de Sade. FOTO: cersipamantromanesc.wordpress.ro

În adolescenţă, libertinismul lui de Sade s-a transformat în desfrânare. Era obsedat şi dependent de sex, iar tinerele, în mare parte prostituate, care-i cedau avansurilor aveau parte de perversiuni fără margini.

Numele Marchizului de Sade este asociat în permanenţă cu depravarea în cele mai groteşti forme ale sale. Biografia aristocratului francez îl creionează ca pe un personaj obsedat de plăceri interzise. Perversiunile de care era capabil l-au aruncat în temniţă 32 de ani. Multe dintre ele au fost descrise amănunţit în volumele care-i poartă semnătura.

1923 - s-a născut soprană greacă Maria Callas

Cecilia Sophia Anna Maria Kalogeropoulos, pe numele ei la naştere, s-a născut pe 2 decembrie 1923, la New York, într-o familie de imigranţi greci, Gheorghiou Kalogheropoulos şi Evangelia Dimitriades. Când a împlinit vârsta de şase ani, tatăl ei şi-a schimbat numele în Georges Callas şi a deschis o farmacie, în cartierul Manhattan din New York.

Considerată „cea mai mare soprană a secolului XX", Maria Callas şi-a început cariera fulminantă în decembrie 1951, când a inaugurat stagiunea la Scala din Milano. A interpretat apoi rolurile celor mai proeminente figuri ale liricii universale: de la Norma lui Vincenzo Bellini, la Lucia di Lammermoor, Medea, Aida.

Maria Callas și Aristotel Onassis. FOTO Profimedia
Maria Callas și Aristotel Onassis. FOTO Profimedia

În 1957, la o recepţie la Veneţia, l-a întâlnit pe Aristotele Onassis, cel care avea să-i marcheze profund viaţa. Din punct de vedere al carierei, acel an a fost nefast. La Roma, la o serată de gală în prezenţa unor oaspeţi iluştri, în frunte cu preşedintele italian din acea vreme, Giovanni Gronchi, după primul act din Norma, Callas a întrerupt spectacolul, acuzând un rău fizic general, stare care avea să i se accentueze pe parcursul timpului.

Pe 16 septembrie 1977, Maria Callas s-a stins din viaţă în apartamentul său. Oficial, s-a stabilit că decesul a survenit în urma unor complicaţii cardio-vasculare. Ce s-a întâmplat în acea zi rămâne însă învăluit în mister. 

1935 - s-a născut poetul Nicolae Labiș

Dacă ar mai fi trăit, pe 2 decembrie 2023 Nicolae Labiş - unul dintre cei mai iubiţi şi mai incomozi poeţi ai generaţiei sale - ar fi împlinit 87 de ani şi, cel mai probabil, ar fi avut în urmă o bibliografie impresionantă.

Nicolae Labiș. FOTO arhivă
Nicolae Labiș. FOTO arhivă

Poetul s-a stins pe un pat de spital, după mai multe zile de agonie, în 1956, la doar 21 de ani, după ce fusese lovit de un tramvai, în chiar prima zi în care mijlocul de transport în comun funcţiona în Bucureşti.

În cele din urmă zile ale vieţii sale, poetul a scris 15 poeme pe care nu a mai avut timp să le cizeleze. Cea din urmă este din chiar noaptea accidentului şi a fost dictată de poetul ţintuit pe patul Spitalului de Urgenţă lui Aurel Covaci. Este un fel de testament liric: „Pasărea cu clonţ de rubin/ S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat./ Nu mai pot s-o mângâi,/ M-a strivit/ Pasărea cu clonţ de rubin.// Iar mâine,/ Puii păsării cu clonţ de rubin,/ Ciugulind prin ţărână,/ Vor găsi, poate,/ Urmele poetului N L/ Care va rămâne o amintire frumoasă./ Vai! Vai! Vai!" 

La 67 de ani de la tragedie, moartea poetului e, în continuare, un mister nedezlegat .

„Asasinat? S-a sinucis? Accident? Împrejurarea rămâne până azi o enigmă. Am cerut dosarul morții sale la arhiva SRI în urmă cu 30 de ani. Mi s-a dat o pagină, într-un carton gri. Am făcut aceeași încercare prin 2007-8 la CNSAS. Tot fără succes. Cineva mi-a spus o dată că ar fi văzut niște pagini. Ele trebuie să existe – măcar cele ale procesului intentat vatmanului. Miliția a făcut o anchetă și fiind un accident soldat cu victimă, l-a trimis în judecată. Exista depozițiile martorilor, fotografii, probe, măsurători. A fost un proces…Unde este dosarul acesta? A dispărut? Cine era interesat să îl ascundă? E de știut. Securitatea? Numai ea avea puterea să distrugă un dosar“, explica scriitorul Stelian Tănase pe pagina de Facebook.  

1936 - s-a născut actorul Mitică Popescu

Mitică Popescu, unul dintre cei mai iubiţi actori din României, ar fi împlinit pe 2 decembrie 87 de ani.

S-a născut la Bucureşti. În 1967 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I.L. Caragiale'' din Bucureşti. A jucat la Timişoara şi Piatra Neamţ. La Teatrul Mic din Bucureşti a ajuns în 1973. Un an mai târziu a jucat în spectacolul ''Matca'', de Marin Sorescu, în care a interpretat rolul logodnicului, alături de regretata actriţă Leopoldina Bălănuţă, care i-a fost soţie din 1977. A rămas fidel acestui teatru, unde a jucat până în 2010, potrivit Agerpres. Cea mai mare parte a carierei, actorul Mitică Popescu a jucat pe scena Teatrului Mic.

A realizat roluri de excepţie în piesele ''Cititorul de contor'' de Paul Everac (1976, regia Paul Everac), ''Să îmbrăcăm pe cei goi'' de Pirandello (1978, regia Cătălina Buzoianu), ''Maestrul şi Margareta'' de Bulgakov (1980, regia Cătălina Buzoianu), ''Nişte ţărani'' de Dinu Săraru (1981, regia Cătălina Buzoianu), ''O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre spre nord'' de Eduard Radzinski (1986, regia Dragoş Galgoţiu), ''Pescăruşul'' de Cehov (1993, regia Cătălina Buzoianu).

Alte spectacole memorabile sunt ''Cum vă place'' de William Shakespeare (1996, regia Nona Ciobanu), ''Sonata fantomelor'' de August Strindberg (1999, regia Cătălina Buzoianu), ''Şcoala femeilor'' de Moliere (1999, regia Alexandru Dabija), ''Slugă la doi stăpâni'' de Carlo Goldoni (1999, regia Mihai Constantin Ranin), ''Viitorul e maculatură'' de Vlad Zografi (2000, regia Nona Ciobanu), ''Alex şi Morris'' de Michael Elkin (2004, alături de regretatul Ştefan Iordache, regia Gelu Colceag) sau ''Colonia îngerilor'' de Ştefan Caraman (2007, regia Nona Ciobanu).

Mai bine de două decenii a prezentat la TVR 2 una dintre cele mai iubite şi longevive emisiuni din peisajul media românesc, „D’ale lu’ Mitică“: reportajele spumoase din lumea satului, prezentate cu fină ironie şi haz de necaz

Nu s-a considerat niciodată vedetă sau artist şi spunea că rămâne un „simplu actor“, care şi-a iubit meseria până la sacrificiu. „Cea mai mare realizare este că încă sunt în viaţă“, mărturisea actorul într-un interviu pentru Adevărul, vorbind despre inerentele probleme ale vârstei şi despre povara singurătăţii.

Mitică Popescu a murit în ianuarie 2023, la vârsta de 86 de ani. 

1940 - s-a născut compozitorul și cântărețul de muzică ușoară Cornel Fugaru

Unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori de muzică uşoară românească, Cornel Fugaru a fost, totodată, cântăreţ, instrumentist şi liderul formaţiei rock Sincron. Trupa a activat între 1964 şi 1978 şi a acompaniat cântăreţe celebre precum Anda Călugăreanu, Margareta Pâslaru şi Corina Chiriac.

A scris melodii pentru foarte mulţi interpreţi români, printre care Monica Anghel, Angela Similea, Mirabela Dauer şi Carmen Trandafir. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără „Dau viaţa mea pentru o iubire", „Adio, dar rămân mereu cu tine", „Am ales nemărginirea", „De ce-ai plecat din viaţa mea". A colaborat mult cu soţia sa, Mirela Voiculescu Fugaru.

Deşi cei care l-au cunoscut sau admirat şi-l aduc aminte ca pe un om mereu vesel, Cornel Fugaru nu a trăit niciodată fericirea deplin.

Aavut o copilăria nefericită dominată de sărăcie şi de certurile părinţilor care se despărţeau frecvent.

Tristeţea mea vine din viaţa chinuită pe care am avut-o. Am fost sărac lipit în copilărie. M-am născut într-o mahala, între noroaie, în Apărătorii Patriei, spre Giurgiu, într-o casă cu chirpici. În spatele casei începea porumbul”, declara Fugaru într-un interviu acordat Formulei As.

Cornel Fugaru a murit în 2011.

1946 - s-a născut creatorul de modă italian Gianni Versace

Unul dintre cei mai cunoscuţi designeri din lume, Gianni Versace s-a născut pe 2 decembrie 1946 în oraşul Reggio di Calabria. Tătăl său a fost vânzător de produse electrocasnice, iar mama a fost croitoreasă şi lucra pentru cele mai bogate femei din regiune.

Gianni Versace, alături de sora sa, Donatella. FOTO arhivă
Gianni Versace, alături de sora sa, Donatella. FOTO arhivă

În 1977, la 31 de ani, şi-a deschis propriul atelier, iar casa Versace a devenit rapid un nume uriaş în industria modei. Modele celebre precum Naomi Campbell şi Claudia Schiffer au defilat în prezentările lui, iar creaţiile sale l-au transformat în preferatul unor cliente precum prinţesa Diana, Madonna şi Courtney Love.

Gianni Versace era gay, lucru pe care nu l-a ascuns, iar atunci când a fost ucis trăia în Miami şi avea o relaţie cu Antonio D’Amico, partenerul său mai tânăr. Acesta l-a şi descoperit într-o baltă de sânge, în faţa casei.

Versace a murit în1997, împuşcat din cauza unor datorii pe care le avea faţă de mafia italiană. Însă au fost voci care au spus că designerul şi asasinul său s-ar fi cunoscut de mai mulţi ani.

1964 - s-a născut muzicianul Leo Iorga

Simbol al rockului românesc, Leo Iorga se identifică în amintirea fanilor cu piese precum „Să te gândeşti la mine“, „După ani şi ani“, „Singur în noapte“, „Ploaia“, „Toamnă în sufletul meu“, „Trenul pierdut“ şi „Cine eşti tu oare?“.

S-a născut la Arad, în 1964, şi a debutat ca toboşar în trupa Liceului „Ioan Slavici“. Între anii 1984 şi 1985 a fost solist al grupului Pacific, iar din 1985 până în 1988 a fost toboşar şi solist pentru Sui-Generis. Ulterior, el a devenit solistul trupei Cargo, lansând hiturile „Brigadierii“, „Poveştiri din gară“ şi „Erata“.

Din 1988 până în 1996 a fost solist al trupei Compact, iar în 1996 s-a alăturat trupei Schimbul 3.

În ciuda problemelor de sănătate, în 2012, Leo Iorga a format alături de Adrian Ordean, trupa Leo Iorga & Ordean. Li s-au alăturat în această formulă Alex Ardelean (chitară), Cristi Iorga (tobe), Dan Stesco „Polymoog“ (clape) şi Marian „Lacke“ Mihăilescu (bass). Din decembrie 2012, trupa se va numi PACT by Leo Iorga & Adi Ordean. În 2014, grupul a lansat albumul „Numărul unu“, cu piese reorchestrate.

În 2017, Compact B s-a reunit în formula Adrian Ordean, Costi Cămărăşan, Leluţ Vasilescu, Adrian Coco Tinca şi Monel Puia, solist invitat fiind Leo Iorga.

Leo Iorga murit pe 2 noiembrie 2019, după ce, în ultimii opt ani, a suferit mai multe intervenţii chirurgicale şi tratamente dure din cauza cancerului pulmonar, care s-a extins şi la creier.

1968: s-a născut  actrița americană Lucy Liu, 

Actrița devenită faimoasă în „Îngerii lui Charlie“ împlinește 55 de ani.

1971 - Ziua națională a Emiratelor Arabe Unite (independența față de Marea Britanie)

Emiratele Abu Dhabi, Ajmān, Dubai, Fujairah, Sharjah și Umm al-Qaiwain s-au unit la 2 decembrie 1971, dând naștere Emiratelor Arabe Unite.

Emiratelor Arabe Unite sărvbătoresc Ziua națională, marcând independența față de Marea Britanie, dobândită în aceeași zi.

1978 - s-a născut cântăreața canadiană  Nelly Furtado

 Compozitoare, cântăreață, actriță și producătoare  Nelly Furtado împlinește 45 de ani.

1981 - s-a născut cântăreață americană Britney Spears

Britney Spears împlinește pe 2 decembrie 42 de ani.

1988: Cargoul „Sadu” s-a scufundat aproape de capul digului de Nord al Portului Constanța

Naufragiul s-a soldat cu moartea a 22 marinari din cei 28 membri ai echipajului, potrivit Wikipedia

2015 - a avut loc atacul terorist la San Bernardino, California, soldat cu 14 morți

14 persoane au fost împuşcate mortal pe 2 decembrie 2015, în comitatul californian San Bernardino, de două persoane înarmate: Syed Farook şi soţia sa Tashfeen Malik, de origine pakistaneză. Autorităţile americane au stabilit că a fost un atac terorist islamist, suspectând legături ale criminalilor cu reţeaua teroristă Statul Islamic.

Atacul este cel mai grav atentat de pe teritoriul SUA după cel din 11 septembrie 2011.

Istoria zilei



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite