18 mai: ziua în care a fost publicat la Londra romanul Dracula, al lui Bram Stoker. Personajul său, inspirat de Vlad Ţepeş, e cel mai cunoscut vampir din literatură

0
Publicat:

La 18 mai 1897, Bram Stoker publica la Londra romanul Dracula, al cărui personaj principal, inspirat de domnitorul muntean Vlad Ţepeş, avea să devină, peste ani, cel mai cunoscut vampir din literatură. Tot într-o zi de 18 mai senatul l-a proclamat pe Napoleon I Bonaparte împărat al Franței şi s-a născut ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei.

Romanul Dracula şi autorul său, Bram Stoker, foto arhivă
Romanul Dracula şi autorul său, Bram Stoker, foto arhivă

872: Ludovic al II-lea al Italiei a fost încoronat pentru a doua oară

Ludovic al II-lea al Italiei este încoronat pentru a doua oară ca Împărat la Roma, la vârsta de 47 de ani. Prima sa încoronare a fost cu 28 de ani mai devreme, în anul 844, în timpul domniei tatălui său, Lothair I. După moartea acestuia, teritoriul a fost divizat între cei trei fii, frații lui Ludovic, Lothar II și Carol de Provence, primind Lotharingia și respectiv Provence. Ulterior, de la fratele său Lothar al II-lea, Ludovic al II-lea a recuperat o serie de teritorii din Munții Jura, iar la moartea lui Carol a recuperat Provence.

1388: a fost sfințită Mănăstirea Cozia

Mănăstirea a fost construită, conform legendei, în apropierea altei mănăstiri ctitorite de Negru Vodă. Biserica mare a mănăstirii, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost ridicată între anii 1387-1391, ctitor fiind voievodul Mircea cel Bătrân. A fost sfințită la 18 mai 1388.

Mănăstirea Cozia, foto arhivă
Mănăstirea Cozia, foto arhivă

1756: începe Războiul de șapte ani, considerat de Churchill drept primul război mondial

După ce Marea Britanie declară război Franței începe Războiul de șapte ani, numit şi Războiul Pomeranian și Războiul francez și indian. Winston Churchill considera că, de fapt, acesta ar putea fi socotit ca fiind primul război mondial, asta pentru că a fost primul mare conflict din istorie în care luptele au avut loc simultan pe tot mapamondul.

Luptele au pus faţă în faţă, de o parte Prusia, Regatul Marii Britanii (inclusiv coloniile Coroanei britanice din America de Nord, Compania Indiilor Orientale Britanice și Regatul Irlandei), Hanovra și de cealaltă parte Austria, Regatul Francez (plus Principatul Saxoniei, Noua Franță și Indiile Orientale Franceze), Imperiul Rus, Suedia. Spania și Regatul Portugaliei au fost atrase în conflict mai târziu, iar forțele olandeze neutre au fost atacate în India.

1804: senatul l-a proclamat pe Napoleon I Bonaparte împărat al Franței

După ce în data de 18 mai Napoleon Bonaparte a fost proclamat împărat al Franței de către membrii senatului, el a fost încoronat de către Papa Pius al VII-lea la data de 2 decembrie1804, în cadrul unei ceremonii fastuoase ce a avut loc la Catedrala Notre Dame din Paris.

Napoleon I Bonaparte, foto arhivă
Napoleon I Bonaparte, foto arhivă

Napoleon Bonaparte a murit pe 5 mai 1821, la vârsta de 51 de ani, departe de familia şi de ţara lui, pe Insula Sfânta Elena, un mic teritoriu izolat din sudul Oceanului Atlantic unde britanicii l-au trimis în exil după ultima sa înfrângere militară, suferită la Waterloo, în iunie 1815.

1868: s-a născut ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei

Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov a fost ultimul împărat al Rusiei. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolșevici la ordinul lui Lenin.

romanovi

S-a crezut multă vreme că trupurile lui Nicolae și ale familiei lui au fost aruncate într-un puț de mină în locul numit Patru Frați. La început așa a fost. În dimineața următoare, când zvonuri despre locul în care se aflau trupurile celor din familia regală au început să se răspândească prin orașul Ecaterinburg, morții au fost ridicați de bolșevicii conduși de Iurovski. Astfel, ei au luat cadavrele și le-au aruncat într-o groapă comună săpată lângă un drum de căruțe părăsit aflat lângă Șoseaua Kroptiaki la circa 19 km nord de Ekaterinburg. După ce au aruncat cadavrele in groapă, au turnat peste ele acid sulfuric și au mascat locul stivuind traverse de cale ferată deasupra.

În 1991, în Ekaterinburg, Siberia, corpurile lor au fost exhumate. Testele ADN au confirmat că ele sunt ale Romanovilor.

1872: s-a născut Bertrand Russell, filosof englez, laureat al Premiului Nobel

Considerat a fi părintele filosofiei analitice, Bertrand Arthur William Russell s-a născut în Țara Galilor, unde a şi murit, la 97 de ani, după ce majoritatea vieţii şi-a petrecut-o în Anglia.

A fost logician, filosof, matematician, istoric, eseist și critic social, în plan ideatic fiind succesor al lui Gottlob Frege și mentor pentru Ludwig Wittgenstein. Lucrările lui au influenţat esenţial domenii precum logica, matematica, teoria mulţimilor, lingvinstica şi în mod special epistemiologia şi metafizica.

A fost un important militant anti-război: făcut campanie împotriva lui Adolf Hitler, a criticat totalitarismul lui Stalin, a atacat Statele Unite ale Americii pentru implicarea în războiul din Vietnam și a fost un susținător declarat al dezarmării nucleare.

În anul 1950 i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatură ca o recunoaştere a valorii scrierilor sale, în care promovează umanitarismul și libertatea de conștiință.

1897: Romanul „Dracula”, al lui Bram Stoker, este publicat la Londra

Deşi la vremea respectivă nu foarte mulţi au apreciat acest roman, de-a lungul timpului, personajul principal, contele Dracula, a devenit emblematic în literatura de gen şi numele său este asociat automat cu „vampir”.

Calendar 18 mai: 1897   Scriitorul irlandez Bram Stoker a publicat, la Londra, romanul „Dracula” jpeg

Autorul şi-a conturat personajul pornind de la domnitorul muntean Vlad Ţepeş. Bram Stoker nu a călătorit niciodată în România, locul în care se naşte personajul care l-a făcut celebru şi unde începe acțiunea romanului, însă timp de șapte ani s-a dedicat unui studiu intens de cercetare a folclorului european și a poveștilor mitologice cu vampiri. De asemenea, s-a întâlnit cu scriitorul maghiar Armin Vambery, cel care i-a povestit despre poveștile misterioase ale Carpaților, care au ajutat la crearea peisajului horror din roman.

La vremea apariţiei sale, în anul 1897, romanul Dracula, deşi s-a bucurat de o primire bună din partea mai multor critici, nu a fost nicicum un bestseller.

Potrivit istoricilor literari Nina Auerbach și David Skal, romanul a fost mult mai apreciat de cititorii moderni decât cei contemporani epocii victoriene, cei mai mulți dintre ei citind-o ca pe o aventură. Totuși, unii victorieni l-au descris ca fiind „senzația sezonului” și „cea mai înfiorătoare novelă a secolului paralizat”. O cronică din Daily Mail din data de 1 iunie 1897 a caracterizat romanul ca fiind un clasic de groază şi l-a încadrat alături de Frankenstein.

„În căutarea unei asemănări cu această poveste ciudată, de groază și puternică, mintea noastră se întoarce către povești precum «The Mysteries of Udolpho»  (Misterele lui Udolpho), «Frankenstein», «The Fall of the House of Usher» (Prăbușirea Casei Usher)..., dar Dracula este mai sumbru decât oricare din acestea”, menţiona cronica din 1897.

În anul 1922 a apărut o primă ecranizare neautorizată a romanului, astfel că numele personajelor au fost schimbate şi au fost omise sau adăugate alte detalii în poveste. Este vorba despre filmul Nosferatu, pentru care soţia lui Bram Stoker i-a dat în judecată pe producători şi a obţinut câştig de cauză.

Bela Lugosi, în rolul Dracula, foto arhivă
Bela Lugosi, în rolul Dracula, foto arhivă

În anul 1931 a apărut prima adaptare cinematografică autorizată a lui Dracula, produsă de Universal Studios, cu Bela Lugosi, un actor maghiar născut la Lugo, în rolul principal. Tot în 1931, pe aceleiași platouri, a fost realizată variantă în limba spaniolă a filmului. Apoi, în 1958 a apărut o nouă variantă, de această dată cu Christopher Lee (ca prințul Dracula) și Peter Cushing (ca Van Helsing).

Acesta a fost doar începutul, pentru că, ulterior, Dracula a fost ecranizat și adaptat muzical în mai multe rânduri, dar cel mai mare succes la public l-a avut filmul regizat de Francis Ford Coppola în 1992, care i-a avut în distribuție pe Gary Oldman, Keanu Reeves, Winona Ryder și Anthony Hopkins.

1910: Terra trece prin coada cometei Halley

Este cel mai apropiat contact din istorie dintre Pământ și o cometă.

Cometa Halley este cea mai faimoasă dintre cometele periodice, putând fi văzută aproximativ la fiecare 75–76 de ani. Ea a fost numită după astronomul englez Edmond Halley, care aplicând teoria gravitațională a lui Newton și luând în calcul efectele gravitaționale ale lui Jupiter și Saturn a reușit să stabilească data aproximativă a următoarei reîntoarceri a cometei.

Cometa Halley apare pe cer o dată la 75-76 de ani, foto arhivă
Cometa Halley apare pe cer o dată la 75-76 de ani, foto arhivă

1920: S-a născut Papa Ioan Paul al II-lea 

Ioan Paul al II-lea, născut Karol Józef Wojtyła, a fost al două sute șaizeci și patrulea papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei din 16 octombrie 1978 până la moartea sa.

A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522.

Ioan Paul al II-lea, foto arhivă
Ioan Paul al II-lea, foto arhivă

Papa Ioan Paul al II lea a decedat la 2 aprilie 2005. Cu puţină vreme înainte de a muri, Suveranul Pontif i-a dictat secretarului său particular următoarele cuvinte: „Sunt fericit, fiţi şi voi la fel! Nu vreau lacrimi! Să ne rugăm împreună cu satisfacţie. Fericit să mă încredinţez Fecioarei!”.

1962: s-a născut regina muzicii disco a anilor 80, Sandra Crețu

Sandra este o cântăreață germană de muzică pop și eurodance. Înainte de a începe o carieră solo sub numele de Sandra, până în 1984, a fost vocalista trupei Arabesque.

Sandra, foto arhivă
Sandra, foto arhivă

Sandra a participat ca vocalistă și la proiectul muzical Enigma al fostului ei soț, Mihai Crețu, cunoscut și ca Michael Cretu. Sandra a fost o „regină” a muzicii disco a anilor '80.

1980: în masacrul de la Gwangju au murit 207 oameni

Studenții din Gwangju, Coreea de Sud, încep demonstrațiile, cerând reforme democratice; demonstrația este violent reprimată de guvern. În acest incident, care este acum numit masacrul de la Gwangju, potrivit cifrelor oficiale, 207 de persoane au murit, iar aproximativ 1.000 au fost grav răniți.

2007: a murit jurnalista Jeana Gheorghiu

Jeana Gheorghiu a fost jurnalist, realizatoare de emisiuni de televiziune și radio, și director al TVR2 între 2002 și 2004. A rămas celebră pentru reportajele sale despre trenul morții de la Timișoara, din timpul Revoluției din decembrie 1989.

Jeana Gheorghiu, foto arhivă
Jeana Gheorghiu, foto arhivă

Și-a început activitatea la un ziar din Vrancea, a colaborat la Scânteia Tineretului, până în 1972, când s-a angajat în Televiziunea Română. Ulterior, a fost transferată la Radio, pentru ca după 1989 să revină în televiziunea publică.

A mai realizat emisiunile pentru tineri „Salut, prieteni” si „Gaudeamus”, iar în primii ani de după Revoluţie a realizat programul de divertisment de sâmbăta „Ora 25. Tranzit TV”, unde a organizat şi primul mare concurs cu premii din istoria televiziunii, cu maşini drept recompense pentru câştigători.

Istoria zilei



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite