Exclusiv Ministrul Muncii, Florin Manole, la Interviurile Adevărul: „Munca cinstită, onestă, legală trebuie să asigure un minim de trai”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Muncii, Florin Manole, a fost  invitatul Irinei Petraru la „Interviurile Adevărul”. Printre temele discutate s-au numărat creșterea salariului minim, indexarea pensiilor și alocațiilor cu rata inflației, dar și ajutorul acordat persoanelor vulnerabile. Pe tot parcursul interviului, ministrul Muncii a insistat asupra necesității creșterii salariului minim și a refuzat să își asume eventuale concedieri. 

Florin Manole la ,,Interviurile Adevărul"
Florin Manole la ,,Interviurile Adevărul"

,,Salariul minim ar putea crește"

În cadrul discuției, Florin Manole a spus că salariul minim ar putea să crească. O decizie în acest sens ar putea fi luată chiar mâine, după ce a fost inițial amânată. Acesta a venit și cu o serie de argumente în sprijinul măsurii. 

„Salariul minim pe economie este o temă la zi, este o zi care poate fi tranșată mâine, la Comitetul Național.  Avem o lege în vigoare, care folosește niște indicatori obiectivi de la Institutul de Statistică. O lege care ne dă o marjă de calcul a salariului minim brut pe economie raportat la salariul mediu, că așa este directiva europeană. În acest context, din această lege și din aplicarea sa, cu indicatorii de la statistică, avem niște limite de creștere. Una de jos și una de sus. Am putea să creștem salariul minim dacă ar fi să aplicăm această lege cu 300 brut sau cu 700 de lei brut. Este o decizie care trebuie luată prin dialog. Așa se întâmplă în toate țările UE. Dialogul social este motorul care să producă această decizie, dar în limitele unei legi în vigoare. Sigur că mâine vor fi aduse multe argumente. (...) Argumente referitoare la productivitate, cât a crescut productivitatea muncii în România în ultimii ani. Argumente referitoare la costul per oră cu forța de muncă, care este foarte mic în România, nu doar dacă îl comparăm cu media europeană, ci și dacă îl comparăm cu țări precum Ungaria și Slovacia, economii mai apropiate de noi din toate punctele de vedere.

Dacă ne uităm la toate aceste argumente, în corelare cu legislația în vigoare, ar trebui să creștem salariul minim pe economie. De aici probabil că se va naște o dispută, o dezbatere, o contradicție între opiniile de a crește sau a nu crește salariul minim pe economie”, a declarat ministrul Muncii. 

„Este inadmisibil să lucrezi opt ore pe zi și să nu-ți ajungă banii de pe o lună pe alta”

„Dincolo de calcule și de rațiunile economice uneori cinice, există un lucru care mi se pare de bun simț. Și anume faptul că într-o țară din UE este inadmisibil să lucrezi opt ore pe zi orice muncă cinstită, indiferent de calificare, și să nu-ți ajungă banii de pe o lună pe alta. Munca cinstită, onestă, legală trebuie să asigure un minim de trai pentru oricine lucrează. (...) Ori astăzi avem o inflație destul de sus, care a afectat puterea de cumpărare a cetățenilor. Și ar trebui să existe și o compensare”, a mai spus ministrul. 

Ce va face PSD dacă premierul Bolojan nu va accepta creșterea salariului minim în 2026

Întrebat dacă o astfel de măsură este sau nu constituțională, în condițiile în care punctul de pensie va fi înghețat la anul, Florin Manole a răspuns:

Nu, nu ar fi neconstituțional. Vorbim despre o lege în vigoare, care trebuie doar aplicată". 

În contextul în care USR și PNL,  partidele cu care ministrul PSD se află la guvernare, nu susțin creșterea salariului minim, Florin Manole a spus că are sprijinul sindicatelor. Acesta a refuzat însă să spună explicit dacă ar fi un motiv de ieșire de la guvernare un eventual refuz al premierului. 

„Premierul va avea o pondere foarte mare în decizie, dar în același timp și legea contează foarte mult. Ori astăzi avem o lege care ne arată cu cât ar trebui să crească salariul minim pe economie.  O decizie prin care salariul minim nu va crește în 2026 înseamnă încălcarea legii. Ce facem noi este să insistăm pentru ca legea să fie respectată. (...) Nu văd care este argumentul valid și pe care să îl putem accepta cu toții pentru care să nu respectăm legea", a declarat Manole.

„Este una dintre liniile roșii pe care le-ar încălca domnul Bolojan?", a întrebat Irina Petraru. 

Răspunsul ministrului: „Este o linie roșie raportată la puterea de cumpărare a celor care muncesc. (...) Am lucrat pe salariul minim după ce am terminat facultatea. Nu sunt nici din București, deci cu atât mai greu. Să lucrezi pe salariul minim și să nu îți ajungă banii nici pentru chirie este inacceptabil.

Discuțiile din Consiliul Național Tripartit au avut deja loc, iar mâine ar urma să fie luată decizia. Ministrul Muncii nu are un plan B în cazul în creșterea salariului minim nu va fi aprobată.

„Să argumenteze cei care nu vor respecta legea, dacă va fi cazul, de ce nu respectă legea", a insistat acesta. 

Angajările la stat, înghețate și în 2026, cu câteva excepții

Întrebat dacă angajările la stat vor rămâne înghețate și în 2026, Florin Manole a răspuns:

„Nu văd neapărat o problemă, cu excepția acelor posturi care sunt neapărat necesare pentru funcționalitatea unor proiecte aprobate și derulate prin PNRR. Dacă ai un centru pentru bătrâni pentru care ai finanțare prin PNRR, finanțarea nu este doar pentru construcție, ci și pentru operaționalizare. (...) Pentru acele categorii de proiecte se vor putea face angajări. În rest, probabil că nu".

Manole a completat: ,,Acum, ce trebuie să apăr eu ca ministru este locul de muncă al celor care sunt acum la muncă."

Acesta a mai spus că este împotriva concedierilor, inclusiv în cazul aparatului de stat:

„Înțeleg și nevoia de reduceri de cheltuieli și o facem. În centrala Ministerului Muncii, diferența dintre sfârșitul lui ianuarie și sfârșitul lui octombrie este de -6,3%. Fără să mă oblige nicio lege, pentru că am înțeles că trebuie să temperăm cheltuielile pe care le are statul. Am înțeles asta, dar fără să dăm pe nimeni afară. (...) Sunt ministrul Muncii, nu al concedierilor". 

„Nu există nicio discuție despre indexarea pensiilor”

Pensiile vor rămâne înghețate pe parcursul anului 2026, a precizat ministrul. Acesta a spus că se gândește însă la o continuare a ajutorului oferit anul acesta în două trașe, pentru cei care au pensii mai mici de 2.574 de lei.

„Nu este nicio discuție despre indexare (n.r. cu rata inflației). Decizia a fost luată de Guvernul Bolojan în primul pachet. Însă cred că pensionarii care au beneficiat anul acesta de un sprijin punctual pentru cei care erau sub pragul de 2.574 de lei, mă refer la sprijinul de 800 de lei în două tranșe, acel sprijin trebuie regândit și continuat. Regândit poate în sensul regândirii pragului, cuantumului sau în ambele sensuri. dar cu certitudine puterea de cumpărare a pensionarilor trebuie protejată prin toate mijloacele. (...) Vorbim despre niște oameni care au muncit". 

Pensiile peste 3.000 de lei vor fi în continuare impozitate. 

FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Ce se întâmplă cu plafonarea facturilor la gaz

Plafonarea facturilor la gaz expiră în primăvară în 2026. Întrebat dacă există posibilitatea unei continuări a plafonării, Florin Manole a răspuns:

„Nu am avut discuția despre asta, dar sprijin pentru categoriile vulnerabile în domeniul energiei trebuie să existe și va exista și după luna martie". 

Despre relația cu Bolojan

Florin Manole nu a detaliat alte măsuri de sprijin, ci a insistat pe necesitatea prelungirii ajutorului pentru pensionari și, mai ales, pe creșterea salariului minim. 

„Este nevoie să protejăm puterea de cumpărare a cetățenilor. Când vorbim despre salariați, o putem face prin creșterea salariului minim"

Întrebat dacă premierul Bolojan îi este potrivnic în acest demers, Florin Manole a răspuns:

„Nu îmi este potrivnic, nu îmi este aliat, nu am sentimente și relaționări de genul ăsta. Suntem doi oameni care au fiecare mai multe atribuții, trebuie să discutăm, trebuie să colaborăm. Nu sunt o piedică pentru premierul Bolojan. Sunt un partener onest, așa cum sunt toți colegii mei din PSD în legătură cu orice temă guvernamentală”.

Ce se întâmplă cu reforma din administrație

Întrebat despre reforma din administrație, ministrul Muncii a spus că lucrurile trebuie analizate situație cu situație, nu la nivel unitar. 

Există situații punctuale, diferite de la județ la județ, de la instituție la instituție. Am dublat numărul de oameni care fac controale la Agenția Națională pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități, care controlează legalitatea acordării acestor beneficii. Avem doi. am avut unul singur, La 950.000 de dosare. Nu cred că trebuie să fii expert în administrație publică să înțelegi că acolo e nevoie de mai mult decât noi. Ăsta este un exemplu - extrem, dar absolut real - despre cum nu putem tăia ca la croitor de la un capăt la altul. Sunt instituții care sunt deja subdimensionate, precum Casele de Pensii, ITM-ul. Și sunt poate instituții - nu pot să contrazic asta, nu am date, dar poate sunt instituții unde sunt mai mulți oameni decât este nevoie. Dar trebuie văzut situație cu situație".

Acesta a reiterat că nu susține deloc concedierile:

„Eu nu am nicio propunere de dat oameni afară. Eu sunt ministrul Muncii, nu al concedierilor. Cine are propuneri să vină cu ele și să le argumenteze". 

Cu toate acestea, ministrul a admis însă că este posibil să fie dați oameni afară, dar a pus-o pe seama dorinței premierului, fără să își asume o astfel de decizie.

Florin Manole a mai susținut că nu a blocat nicio reformă și că la Ministerul Muncii există doar pachetul care se referă la detașări, transferuri și cumulul pensie-salariu, care se află  în transparență decizională. 

Întrebat de Irina Petraru dacă proiectul reformei bugetare va fi cunoscut până la finalul acestui an, Florin Manole nu a dat un răspuns clar:

„Nu pot să vă dau termen despre Ministerul Dezvoltării. Pot să vă spun că partea care era și în atribuțiile Ministerului Muncii (...) este în transparență.”

Florin Manole spune că își dorește mai puțini angajați străini

„Obligația mea ca ministru al Muncii este să caut cât mai multe șanse pentru ca cetățeanul român să își poată găsi un loc de muncă. Fie că reduc uneori contigentul de lucrători străini, ceea ce îmi doresc să facem. (...) Eu vreau să las spațiu pentru cetățeanul român care își caută de muncă", a declarat Florin Manole. 

Ministrul a spus și că nu crede că la stat sunt prea mulți angajați, nici măcar în cazul primăriilor. 

„Cea mai mare parte dintre angajații de la stat au studii superioare și asta îi face peste medie de competitivi pe piața muncii", a susținut Florin Manole. 

Ministrul atacă USR Eu am foarte mult respect și bun-simț, nu sunt de la USR

În timpul interviului, ministrul PSD al Muncii a trimis săgeți către colegii de guvernare din USR:

„Nu vorbesc în termeni necolegiali față de ceilalți, că eu am foarte mult respect și bun-simț, eu nu sunt de la USR. Eu vorbesc frumos despre colegii de coaliție".

întrebat dacă s-a certat cu cei de la USR, Florin Manole a răspuns:

„Eu nu mă cert cu nimeni. Sunt un pesedist foarte serios. Asta sigur nu mă face userist.”

Fără să spună cu subiect și predicat, Ministrul Muncii a lăsat să se înțeleagă că cei de la USR ar bloca un  proiect PSD: 

Eu zic doar atât, PSD a propus un set de măsuri pentru stimularea economiei, le-a pus pe masa coaliției, am avansat cu producerea actelor normative necesare pentru implementare, trebuie să se ia o decizie. Și cred că stimularea economiei trebuie să vină în următorul pachet. (...) Nu putem să vorbim doar despre tăieri, tăieri, tăieri". 

Măsurile propuse pentru stimularea forței de muncă ar urma să fie acoperite din fonduri europene și nu ar fi o povară bugetară, a spus Manole. 

„Avem al doilea cel mai mare șomaj în rândul tinerilor din UE”

Pachetul de măsuri ar veni în sprijinul tinerilor care își caută un loc de muncă, susține Florin Manole:

Avem un fapt. E concret, e tangibil. Și anume avem un număr foarte mare de tineri care nu sunt în piața muncii. În general este vorba despre categorii dezavantajate.”

Referitor la preconcepția că tinerii nu vor să muncească, ministrul a făcut din nou referire la necesitatea creșterii salariului minim: 

„Nu cred că există vreun om care să nu vrea să muncească. Dar dacă la capătul a opt ore de muncă pe zi ceea ce primești este 2.500 de lei... Imaginați-vă viața cu 2.500 de lei, tânăr sau mai puțin tânăr."

„Discursul despre asistații social care trăiesc din beneficii este un exces"

Ministrul Muncii a făcut referire și la ajutoarele sociale și discursul din jurul acestora. 

,,Toți oamenii vor să muncească. Discursul despre asistații social care trăiesc din beneficii este un exces, pentru că nu este nimeni care să poată trăi în această țară sau oriunde în UE cu 700 de lei venit minim de incluziune. Sau cu 600 de lei șomaj. Și dacă le însumăm pe toate astea, nu e nimeni să trăiască cu 1.000 de lei. Cine pare că trăiește doar din asistență socială s-ar putea, într-o oarecare măsură, să facă și o muncă informală sau o muncă în agricultură de subzistență sau o muncă la negru, care este o foarte mare problemă în această țară."

,,Nu am absolut nicio problemă cu muncitorii străini"

Florin Manole spune că, în ciuda a ceea ce s-a vehiculat, nu are nimic cu muncitorii străini, ba din contră, a dispus controale pentru ca drepturile să le fie respectate. În urma acestora, au fost descoperite o serie de nereguli grave.

„Am avut control tematic pe zona de lucrători străini și am găsit abuzuri împotriva acelor oameni și drepturi care nu le erau respectate. Am găsit firme de curierat, una din București, cu 530 de angajați la negru.(...) Când am vorbit despre scăderea contigentului am făcut-o și știind - la fel cum știu și cei care m-au criticat - că de fapt 50.000 este contigentul de lucrători care a ajuns real în România. Restul, trafic de persoane sau nereguli. (...) Avem un document, o să îl punem în transparență în curând, despre cum înăsprim controlul pe agențiile de muncă care aduc astfel de muncă, cum facem ca astfel de oameni să nu mai fie vulnerabili în fața unor angajatori care, nu că vor să îi exploateze, unii dintre ei îi exploatează, pentru că a găsit ITM-ul cazuri. "

Florin Manole a spus și că nu crede că românii au o problemă cu muncitorii străini și că îi pare rău că există oameni care încearcă să inflameze spiritele.

Coșul minim pentru un trai decent: 4.322 de lei pentru o persoană

Întrebat despre studiul care arată că, pentru coșul minim de consum pentru un trai decent, o singură persoană are nevoie de 4.322 de lei pe lună, ministrul Muncii a spus:

„V-aș putea ruga să trimiteți acest studiu tuturor patronatelor din România, premierului și oricui are păreri despre salariul minim pe economie. E o metaforă." 

Interviurile Adevărul

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite