Duminică, 10.11.2019, în cursul serii, pe micul ecran, Alexandru Oşca, Dan Mircea şi Andrei Vlăsceanu, adică doi colonei în rezerva Armatei României şi un june vizionar în problema reunificării naţionale au exprimat opinii de interes general, în contextul în care cel ce va câştiga alegerile prezidenţiale are misiunea istorică de a urma exemplul unificatorului Germaniei, Helmut Josef Michael Kohl.

După cum se ştie, reuniunea Consiliului Nord-Atlantic, la nivelul miniştrilor de externe va avea loc la sediul NATO, miercuri, 20 noiembrie 2019. Din această perspectivă, cu calmul care îl caracterizează, noul ministru de externe al României, Bogdan Lucian Aurescu, are obligaţia morală de a informa pe omologii din celelalte state membre ale NATO, că noul guvern de la Bucureşti, în baza deciziei strategice a premierului Ludovic Orban va include un Departament pentru relaţia cu Republica Moldova.

Un context în care ar putea elegant semnala că împlinirea a trei decenii de la căderea Zidului Berlinului, marcată inclusiv printr-o deplasare a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, la Berlin, este o victorie a tuturor celor ce au înţeles – aşa cum se scrie în “Washington Examiner”, ediţia din 11 noiembrie 2019 - că:

"Bucuria care a întâmpinat căderea zidului, nu doar la faţa locului, ci în întreaga lume, rămâne aproape de nedescris. Aceste cuvinte sărace nu pot face dreptate. Totuşi, întreaga lume ar trebui să-şi înveţe lecţiile. Natura umană respinge opresiunea. Oamenii trebuie să aibă şansa să se străduiască. Libertatea dată de Dumnezeu nu poate fi respinsă pentru totdeauna. Uneori, însă, este nevoie de curaj şi voinţă extraordinară, la conducători şi muncitori şi milioane de credincioşi, pentru ca libertatea să înflorească aşa cum trebuie."

Germania este reunificată, România încă nu. 

Repet. Noul premier al României a luat decizia de înfiinţare a Departamentului pentru relaţia cu Republica Moldova, în cadrul Secretariatului General al Guvernului. Dacă acesta va funcţiona pe principiul că România dă bani, iar la Chişinău Dodon se plimbă, cum s-a şi întâmplat, cu maşini furnizate de statul român, atunci departamentul nu este decât o nouă frecţie la un picior de lemn. 

Din câte îmi aduc aminte, cu ceva timp în urmă, Ludovic Orban a fost primit de Angela Merkel. Nu ştiu dacă politicianul român a avut curajul să îi reamintească redegistei Merkel de RDG-UL de azi, aşa numita Republica Moldova, cu 2.687.000 de locuitori cu mândrie parţială…moldoveană. 

Mai lipseşte ca în fruntea departamentului să fie numit un lălăit, din seria celor cu poze multe, zâmbitoare, şi dosarul reunificării poate fi închis, pentru următoarele luni. Un adevărat bărbat de stat ar fi decis înfiinţarea Ministerului Reunificării existent, de pildă, în Coreea de Sud. Sau măcar a Departamentului pentru reunificarea cu Republica Moldova. “Verstehst du, Frau Merkel? / Înţelegeţi, doamnă Merkel?...” 

Cu convingerea că altele sunt priorităţile statalităţii precare conduse teoretic de la Bucureşti, nu puţini români de bună credinţă cred, aidoma înaintaşilor din Epoca de Aur că acum nu este timpul favorabil reîntregirii naţionale, fiind de actualitate cartea de succes a lui Mihai Stănescu, cu memorabilul titlu “ACUM NU E MOMENTUL”. 

M.S.

Dar numai în urmă cu 48 de ore, “Europa Liberă” lua notă de faptul că ministrul Bogdan Aurescu, a salutat reluarea activităţii Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor istorice, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în perioada Primului Război Mondial. Gestul este unul benefic promovării unui dialog, între România şi Federaţia Rusă, deşi relativ recent istorici ruşi veniţi la Bucureşti au atacat virulent memoria mareşalului Ion Antonescu, trecând sub tăcere deciziile, de tristă amintire, ale dictatorului Iosif Vissarionovici Stalin. 

Aşa cum Moscova se raportează acum la entitatea numită Republica Moldova, ca la o fostă republică sovietică ce trebuie atrasă spre mult trîmbiţata şi reînviata Uniune dintre Rusia şi Belarus, aşa şi la Bucureşti trebuie să nu se uite că teritoriul dintre Prut şi Nistru are o istorie aparte, ce include apartenenţa la România, în perioada interbelică. 

Niciun guvern românesc postdecembrist nu a făcut propuneri de dialog constructiv, pentru reunificare paşnică, pe cale democratică, a celor două maluri ale Prutului, o necesitate istorică amânată din 1989 până azi, din comoditate, prejudecată, frica de puterea regională răsăriteană, laşitatea de a trimite în Congresul SUA un bărbat de stat care să se adreseze legislativului de peste Ocean, pe baza loialităţii dovedite de România ca membru al NATO, pe baza camaraderiei probate de militarii români faţă de cei americani, în Afganistan, Irak şi chiar în spaţiul ex-iugoslav. 

Unirea nu se va face mâine, dar cetăţeanul Klaus Werner Iohannis, care nu va reuşi să dea drumul la robinetele prin care să curgă laptele şi mierea, pentru toţi mioriticii, pe timpul următorului său mandat ca preşedinte, ar putea rămâne în istoria românilor ca varianta autohtonă a lui Helmut Josef Michael Kohl, chiar dacă acesta din urmă conducea guvernul de la Berlin, iar preşedintele de azi al României are atribuţii mai ales pe linia politicii externe a ţării. 

Ce obstacole sunt de depăşit? 

1. Lipsa dialogului la nivel înalt. Cu menţiunea că Moscova a dat dovadă de inteligenţă diplomatică când a acceptat un rol pentru România, în procesul desprinderii Republicii Moldova de conducerea lui Vladimir Plahotniuc. Primirea de către Igor Dodon a lui Bogdan Aurescu, pe atunci consilier la Palatul Cotroceni, chiar dacă nu genera vreo reacţie pozitivă pe chipul momentanului prezident din stânga Prutului, era un gest public agreat tacit de Moscova. 

2. Lipsa unor căi de comunicare bilaterale, periodice, la diferite nivele. Soluţia dezirabilă ar putea fi aplicarea pragmatică a formulei business as usual / afaceri ca de obicei, ceea ce înseamnă că într-o situaţie bilaterală dificilă – marcată şi de anateme istorice generate de resentimente menţinute în ultimele decenii -, diplomaţii vor continua să acţioneze în mod normal. 

3. Avansurile imagologice ale unor state vecine. Serbia cultivă o relaţie aparte cu Rusia. Ungaria menţine orgoliul unui dialog de la egal la egal, între şeful guvernului de la Budapesta şi preşedintele de la Kremlin. Bulgaria a optat pentru o diplomaţie bazată pe evitarea animozităţilor cu Federaţia Rusă. Iar dincolo de valurile Mării Negre, Turcia preferă cazaciocul la nivel înalt. 

4. Absenţa unei poziţii clare, oficiale, privind reunificarea. Una prin care România să îşi asume dorinţa apropierii complexe de teritoriul dintre Prut şi Nistru, cu beneficii sociale, economice şi pe alte planuri, pentru europenii care trăiesc acum în entitatea aflată la est de graniţa NATO, dar sub presiunea trupelor foste sovietice din Transnistria. 

5. Conceperea unei oferte de reunificare greu de refuzat. Un asemenea proiect de ţară reîntregită nu poate fi o simplă declaraţie electorală, demagogică, lipsită de substanţă. Dimpotrivă. Este nevoie de un document pe puncte, cu responsabilităţi clare, etape asumate cu o periodicitate limpede şi finanţare clară. Aici intrând şi includerea unor dezvoltări care să atragă tinerii aflaţi la muncă peste hotare, prin salarii de nivel central european şi stabilitate a noilor locuri de afirmare a creativităţii specifice junilor din stânga şi din dreapta Prutului. 

6. Asigurarea trecerii Prutului a publicaţiilor, posturilor de radio şi de televiziune de interes naţional, din România şi încurajarea difuzării în ţara noastră a produselor publicistice realizate în limba lui Mihai Eminescu, la Chişinău. 

7. Oferirea de locuri adecvate profesioniştilor armelor, de peste Prut, în instituţiile militare de învăţământ românesc, în condiţii similare tinerilor cetăţeni români. 

8. Conectarea celor 16 ministere de la Bucureşti cu structurile similare de la Chişinău, pe proiecte comune finanţate de România sau din fonduri ale Uniunii Europene. 

9. Instituirea unui Dialog Naţional, la nivel academic, pentru încurajarea compatrioţilor care au idei, soluţii şi planuri de interes general, pentru reconectarea pragmatică a României de Est, la Ţara Mamă. 

10. Organizarea, în fiecare an, pe 27 martie, la Bucureşti, în Parlamentul României, a unei reuniuni comune a legislativelor din cele două state româneşti, pentru evaluarea eficacităţii măsurilor de eliminare a diferenţelor artificial menţinute, între europenii despărţiţi de Milcovul de azi, Prutul. 

Sigur că enunţurile de mai sus sunt minimale şi pot fi amplu dezvoltate, nuanţate şi temeinic finanţate. După cum în spatele fiecărei iniţiative trebuie să fie experţi de bună credinţă, nicidecum personaje animate doar de visul gloriei personale. 

Germania s-a reunificat pentru că a avut bărbaţi de stat şi demonstranţi estici ahtiaţi de o libertate visată, nu trăită. 

România este încă marcată de mentalitatea temerii de imperiul estic, chiar dacă acesta are altă denumire azi, iar europenii dintre Prut şi Nistru au nevoie de soluţii concrete, vizibile, realiste. 

Cel ce va câştiga alegerile prezidenţiale din ţara noastră are misiunea istorică de a urma exemplul unificatorului Germaniei, Helmut Josef Michael Kohl. 

__________________

7.11.2019

7 noiembrie 2019. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a întâlnit cu cancelarul german Angela Merkel. În imagine, fosta cetăţeană a RDG parcă îi spune oaspetelui cum vede Europa, de la Berlin...

___________________

Nici Berlinul, nici Parisul nu pot opri un preşedinte puternic să afirme voinţa naţiunii care l-a ales în fruntea sa. 

Niciun ambasador american, de aici sau de la Chişinău, nu poate descuraja eforturi de reunificare inteligentă, treptată, pe cale democratică, a României - membră a NATO, aliat loial al SUA -, cu România de Est, încă supusă diversiunii de tip sovietic, eficace şi azi pentru cei care, cu trei decenii în urmă ştiu că au trăit în URSS. 

Inamicul public al viitorului preşedinte nu este un partid sau altul, ci comoditatea, inerţia, dorinţa de a nu supăra, ipotetic, un cancelar sau un preşedinte, atunci când ţara care tace, nu cea mimată pe micul ecran, aşteaptă lucid reîntregirea naţională. 

Pilda lui Helmut Josef Michael Kohl este încă vie.

_______

* Rânduri publicate concomitent la Bucureşti şi Chişinău