William Burns, un fost diplomat care cunoaşte bine Rusia şi pe Putin, nominalizat oficial pentru funcţia de director al CIA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diplomat vreme de 33 de ani, inclusiv ca ambasador al SUA în Rusia din 2005 până în 2008, William Burns s-a retras din corpul diplomatic în 2014, înainte de a conduce Fundaţia Carnegie pentru pace internaţională
Diplomat vreme de 33 de ani, inclusiv ca ambasador al SUA în Rusia din 2005 până în 2008, William Burns s-a retras din corpul diplomatic în 2014, înainte de a conduce Fundaţia Carnegie pentru pace internaţională

Preşedintele american, Joe Biden, l-a nominalizat oficial pe fostul subsecretar de stat William Burns,  fost ambassador la Moscova, ca director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA). Casa Albă a făcut cunoscut că miercuri administraţia Biden a trimis Senatului nominalizarea lui William Burns.

Dacă numirea va fi confirmat de Senat, William Burns o va înlocui pe Gina Haspel care a fost directoare CIA din 2018, numită de fostul preşedinte Donald Trump.

Democraţii deţin controlul asupra camerei superioare a Congresului SUA.

Diplomat vreme de 33 de ani, inclusiv ca ambasador al SUA în Rusia din 2005 până în 2008, William Burns s-a retras din corpul diplomatic în 2014, înainte de a conduce Fundaţia Carnegie pentru pace internaţională, un think tank de relaţii internaţionale. 

William Burns  – dacă va fi confirmat – va fi primul diplomat de carieră, în fruntea agenţiei. El a deţinut funcţii de conducere la Departamentul de Stat şi a fost ambasador în timpul unor administraţii republicane şi democrate, începând de la Reagan şi până la Obama. Unii analişti susţin că e posibil ca angajaţi ai CIA să fie dezamăgiţi că liderul un va fi unul dintre ei, aşa cum a fost cazul în ultima perioadă a administraţiei Trump cu Gina Haspel.

Dar probabil ce l-a atras pe Biden este nu doar faptul că se cunoaşte foarte bine cu Burns dar şi imaginea sa de independenţă politică şi faptul că are mare experienţă în zone vitale, între care Rusia şi Orientul Mijlociu.

Burns este privit ca unul dintre cei mai de succes diplomaţi ai generaţiei sale. El a fost angajat în diplomaţia secretă care a dus la încheierea acordului nuclear cu Iranul, în 2015 – înţelegere la care Biden ar dori să revină. Burns îl cunoaşte foarte bine şi pe Vladimir Putin, al cărui comportament a devenit mai agresiv, pe arena internaţională în ultimul deceniu.

Maniera în care administraţia Biden se va raporta la Rusia este urmărită cu mare atenţie de observatorii politici. Într-o recentă alocuţiune, Burns a spus că Statele Unite trebuie să joace un rol nou pe arena internaţională – nu izolaţionist dar nici o supraputere arogantă.

Burns crede că provocarea cea mai importantă pentru noua administraţie este conexiunea între politica externă şi reconstrucţia internă. La rândul său, preşedintele Biden a declarat că Burns îi împărtăşeşte opinia că activitatea de informaţii trebuie să fie apolitică şi că cei implicaţi în ea îşi slujesc ţara cu gratitudine şi respect.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite