1. Realitatea nefardată este că liderii marilor puteri au fost surprinşi de inamicul public actual, coronavirusul, pildă fiind preşedintele Trump, care a primit de două ori informaţii despre coronavirus pe 23 şi 28 ianuarie. Preşedintelui i s-a spus că acest coronavirus urma să se răspândească la nivel global. După cinci zile de la această informare iniţială, preşedintele a fost din nou informat şi i s-a precizat că virusul se răspândea în afara Chinei, dar că decesele cauzate de boală se întâmplau doar în China. 

După cum se vede, deşi aveau perspectiva fenomenului, cei din arealul de intelligence nu bănuiau nici ei că se va ajunge la o pandemie. Acum administraţia Trump vizează o redeschidere economică, care să redea americanilor starea de mai bine avută înainte de abaterea coronavirusului asupra SUA, diminuând indirect criticile privind mişcarea lentă de combatere a pandemiei, la nivel naţional. 

Cu o asemenea motivaţie, Donald Trump a optat pentru un popas la Camp David, ca locaţie pentru regândirea contraofensivei sale electorale, în condiţiile în care 15 state din componenţa SUA au optat pentru relansarea economiilor lor în weekend, guvernatorii acestora optând pentru decizii specifice vizând redeschiderea afacerilor şi relaxarea liniilor directoare de distanţare fizică, în condiţiile în care şi consilierii preşedintelui american apreciază că redeschiderea economiei, la nivel naţional este, în mod evident, crucială pentru succesul acestuia la confruntarea electorală finală, din cadrul alegerilor generale. 

MARSHALL

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump nu uită nici priorităţile agendei sale de politică externă, dovadă fiind anunţul Casei Albe privind intenţia de a numi pe generalul-locotenent, în rezervă, Keith W. Dayton (în imaginea de mai sus, sursa fiind AP) pe postul de ambasador american în Ucraina. 

În prezent, Keith W. Dayton ocupă funcţia de director al Centrului George C. Marshall din Garmisch, Germania, funcţie pe care a deţinut-o din 2010. De asemenea, ocupă simultan funcţia de consilier principal al Apărării din Statele Unite ale Americii. Serviciul său actual urmează o carieră de patru decenii în armata Statelor Unite, după care a trecut în rezervă în 2010, cu gradul de general-locotenent.

Dacă administraţia prezidenţială de la Palatul Cotroceni ar urma exemplul dat peste Ocean ar putea opta pentru numirea ca ambasadori a unor generali în rezervă, autohtoni, extrem de motivaţi pentru a reprezenta ţara la Washington D.C. - unde ar putea activa generalul Constantin Degeratu, care a fost profesor la Centrul George C. Marshall şi are o experienţă aparte cu Pentagonul, unde, în condiţii de austeritate economică iniţială a României a convins interlocutorii americani de necesitatea păstrării Forţelor Navale Române -, la Chişinău - unde ar fi eficient generalul Mircea Chelaru, ce are o percepţie pozitivă în stânga Prutului - şi la Budapesta, unde la momentul actual trimiterea generalului Eugen Bădălan, un conaţional ferm şi demn, ar fi expresia voinţei executivului de la Bucureşti de a menţine raporturile bilaterale, dintre România şi Ungaria, la un nivel dezirabil amical, fără niciun amestec oficial, direct sau indirect, în situaţia internă din cealaltă ţară. 

Să nu uităm că în istoria nu prea îndepărtată a României au mai fost chemaţi să îşi servească ţara personalităţi militare care, la momentul solicitării lor, de şeful statului, erau deja în rezerva Armatei României. 

Apropo la unele iluzii ale interlocutorilor din Buda şi Pesta, în mod serios şi fără echivoc a venit vremea ca la nivelul adecvat de stat să fie dat un avertisment echilibrat, dar ferm, guvernului de la Budapesta, cel specializat în ridicarea de garduri comparabile cu cele de la lagărele naziste. 

Nu ţine povestea că oficialii noştri sunt slabi. Pot fi înlocuiţi rapid cu bărbaţi de stat, de care România, inclusiv armata Ţării, nu duce lipsă. 

Problema adevărată este la serviciul care îi induce Preşedintelui convingerea că rezolvă totul, pe căi confidenţiale, în spatele uşilor închise. Ceea ce ar fi foarte frumos, dacă ar fi în întregime adevărat. Istoria ne-a învăţat că aşa credea şi serviciul secret existent înainte de 23 august 1944. Şi ştim ce a urmat. 

O iluzie similară a avut şi succesorul serviciului menţionat, în decembrie 1989, chiar dacă, după unii martori, a jucat la două capete. Ar fi bine să avem convingerea că serviciile secrete salvează România de surprize strategice, numai că viaţa bate filmele cu năzbâtiile agentului 007. 

Lumea de după declaraţia simbolică a lui Trump şi Putin, privind întâlnirea istorică a trupelor americane şi sovietice pe râul Elba, devine tot mai puţin transparentă şi iluzia că pe căi oculte se pot afla pregătirile pentru apariţia altor omuleţi verzi, te miri unde, poate fi scump plătită la nivel naţional. 

La Bruxelles se poate valsa frumos pe partitura mutării confruntărilor, între state adversare, pe plan economic şi pe cel electronic. La graniţa de est a comunităţii democratice, coagulată de americani, întărită de britanici, francezi şi germani lucrurile se văd altfel. 

Din avion, Munţii Carpaţi sunt în mod vizibil tot mai dezgoliţi de firmele austriece şi la rapoartele serviciilor de informaţii anumiţi conaţionali tac. Din satelit harta terenului arabil al Românei nu mai are doar însemne cu Tricolorul românesc, ci 40% cu identităţi aparte specifice celor ce laudă Ungaria, reprezintă Italia, vin din Orientul Mijlociu şi din Israel. Şi rapoartele serviciilor de informaţii, pe acest subiect, zac prin sertare cunoscute. 

În mod paradoxal, unii oficiali, de ieri şi de azi, au un numitor comun. Nu le pasă de viitorul României. 

Afirmaţie probată de nenumăratele situaţii în care nu inteligenţa, ci opusul acesteia marchează decizii de îi stă românului mintea în loc. 

Experienţa ultimei conflagraţii mondiale ar trebui să le reamintească celor ce mai preţuiesc înţelepciunea luminaţilor din preajma lor, că istoria se poate repeta. 

Cu alte personaje, dar cu drame mai mari. 

ELBA===

La întâlnirea de pe Elba domina optimismul. Foto: TASS

2.Dr. LIVIU ŢĂRANU: 

EUROPENII DE AZI NU MAI SUNT PREOCUPAŢI DE ISTORIE

"* Toate actele acestea politice au şi acestea simbolismul lor. În general, atunci când avem de-a face cu lideri charismatici, cum sunt liderii SUA şi Rusiei, fiecare încearcă, printr-un asemenea gest politic, să acorde un anumit simbolism. Practic, această întâlnire pe Elba, între două mari unităţi, ale celor două armate învingătoare, a avut pe 25 aprilie 1945, deci cu două săptămâni înainte de încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.* Acea întâlnire marca şi începutul unei noi epoci. Să nu uităm că pe 25 aprilie era în plină desfăşurare bătălia pentru Berlin.* Era o confruntare a forţelor extraordinară, în acest final de aprilie 1945. Era o primăvară fierbinte, aşa cum este şi aceea de acum, dar în alt sens.* Întâlnirea de pe Elba era primul moment când cei doi mari aliaţi se întâlneau, pe o linie a frontului.* Poate fi o chestie de imagine aniversarea acestui moment azi. Astăzi, lucrurile stau diferit, fără discuţie. Pe mine însă mă intrigă şi îmi pune şi un semn mare de întrebare, momentul în care se afla Europa atunci, şi momentul în care se află Europa astăzi. Pentru că nu poţi să nu faci o mică comparaţie. Istoria fără o raportare la prezent este cam inutilă. De aceea este foarte important ca oamenii care studiază, cercetează istoria, să facă mereu trimiteri şi comparaţia cu prezentul, fără discuţie. Deci, Europa, la momentul 25 aprilie 1945 era distrusă.* Nu pot să nu ne scape anumite similitudini cu ceea ce ni se întâmplă azi. Uitaţi-vă la aceste urmări ale pandemiei pe plan economic. * Apelul la istorie a celor doi lideri, Trump şi Putin, arată că aceste două superputeri sunt dispuse, ca şi atunci, să colaboreze, într-un fel sau altul, pentru a pune Europa pe picioare. * Cred că vom avea de a face şi cu o schimbare în arena relaţiilor internaţionale. poate vom avea de a face şi cu o afirmare a statutului unor noi mari puteri, aici, desigur, mă refer la China, la o afirmare mai puternică la ceea ce înseamnă azi Federaţia Rusă, şi, de ce nu, o schimbare a priorităţilor strategice pe care Statele Unite le au în această parte a lumii. Europa, între Federaţia Rusă şi SUA a constituit un obiect de dispută, de împărţeală, de negociere.* În orice criză majoră s-a dovedit că dreptul forţei este cel care domină relaţiile dintre state, în detrimentul dreptului internaţional.* Europenii de azi nu mai sunt preocupaţi de istorie.* 9 Mai, Ziua Victoriei, reprezintă în acest an, poate mai puţin ca altădată, un moment important, un moment interesant. Că este comemorare, că este aniversare, aproape că nici nu mai contează. Ideea este că istoria se află la foarte puţin respect, dorinţa europenilor şi a românilor de a cunoaşte acest moment este din ce în ce mai mică, şi pe fondul panicii generate de pandemie aproape că nu contează.* Deşi omenirea se află acum la un alt moment de răscruce, nu manifestă preocupare pentru înţelepciune, pentru echilibru, pentru prospecţiune, pentru că toţi contemporanii noştri sunt interesaţi de ziua de mâine, dar nu vor să înţeleagă că tocmai ce va fi mâine ţine de ceea ce a fost ieri, alaltăieri." 

E.T.

Pământeni, din lumi diferite, la fel de sătui de război, dând mâna la Torgau, pe 25 aprilie 1945. Foto: TASS.

3.Dr. MIHAI SEBE: 

SOLIDARITATEA EUROPEANĂ TREBUIE SĂ FIE O STRADĂ CU DOUĂ SENSURI 

" * Nu am reuşit să creăm o conştiinţă comună europeană. Şi de aceea avem reacţii unilaterale, care nu reprezintă spiritul comunitar, care deseori pare a fi doar la nivelul retoric. Solidaritatea este golită de sens când este vorba de discuţii pe plan financiar. * Germania a înţeles că dacă doreşte supravieţuirea Uniunii Europene, care asigură dezvoltarea sa economică, prosperitatea cetăţenilor săi şi nu numai, va trebui, la rândul ei, ca să contribuie la acest coş comun al bunăstării. Şi această adaptare la realitate nu pot decât să o salut şi arată faptul că o mare parte, din statele nordice, cele care contează cu adevărat, şi statele mai austere, au înţeles faptul că solidaritatea trebuie să fie o stradă cu două sensuri.* Europa nu poate funcţiona de una singură. Statele din nordul continentului nostru nu pot exista fără cele din sud, în măsura în care multe dintre ele au economiile dependente de exporturi, context în care au nevoie de o piaţă de desfacere pentru produsele lor. * Austria se află într-o poziţie privilegiată, în Europa, datorită aşezării sale geografice. Datorită dimensiunii sale nu îşi poate permite, în opinia mea, ca să aibă o poziţie independentă sau foarte diferită de a marilor vecini şi încearcă să se profileze ca o punte de legătură între Germania, statele nordice mai austere şi Europa Centrală şi de Est. Iar specificul economiei austriece, care depinde foarte mult de investiţiile în regiune, face ca poziţia Austriei să fie mai flexibilă decât a altor state membre ale UE. Austria încearcă să creioneze un model de ieşire din criză, model bazat pe responsabilitatea cetăţenilor, dar şi pe adaptarea graduală a unor măsuri de restricţii şi de relaxare, încercând să protejeze economia şi cetăţenii în acelaşi timp. Rămâne de văzut dacă acest model va avea succes sau nu în regiune.* Pandemia de coronavirus a oferit un pic de susbstanţă pretenţiilor franceze vizând autonomia strategică europeană. Dependenţa de produse sanitare din alte state, criza lor, absenţa capacităţii de producţie a fost speculată, în sensul pozitiv, de administraţia franceză. * Franţa nu îşi poate permite un eşec pe plan european, Parisul fiind conştient că o criză profundă, ca aceea a pandemiei, poate duce la efecte foarte grave asupra Uniunii Europene. Şi poate afecta securitatea Franţei. Dorinţa lui Macron de a întări Europa va fi alimentată de efectele actualei pandemii.* S-ar impune, poate, un fel de audit al activităţii profesionale, a unor înalţi funcţionari din sediul UE. Pe de altă parte cred că există, în momentul de faţă, mecanisme pentru schimbarea unor oficiali din funcţii, în măsura în care aceştia nu se ridică la înălţimea aşteptărilor cetăţenilor.* Ziua Europei este şi va trebui să rămână un simbol al speranţei, pentru noi toţi, chiar dacă UE a avut un început haotic, la începutul pandemiei, datorită necesităţii armonizării unor poziţii naţionale. Consider că la sfârşitul pandemiei soluţia nu va fi decât una comunitară. Să nu uităm că trăim într-o uniune.*Nu este niciodată prea târziu să profităm de o criză pentru reformarea administraţiei şi a politicilor naţionale şi europene."

4.DR. ALEXANDRU GEORGESCU:

MOMENTAN FIECARE ŢARĂ ESTE PE CONT PROPRIU

"*După părerea mea, iniţiativa pentru acest gest a venit din partea americană, şi chiar dacă a fost contestat în anumite părţi ale establishmentului american, alte părţi au susţinut-o. În primul rând există o aliniere treptată a intereselor americane şi cele ruse în anumite privinţe. Şi aş vorbi, mai întâi, de problema ascensiunii Chinei, chiar dacă momentan Rusia este ferm în tabăra proiectelor chinezeşti. Şi apoi în problema administrării dosarelor geopolitice, de primă importanţă în lume. Dar şi în cea mai importantă problemă a acestui moment, aceea a petrolului. Pentru că ştim că grupul OPEC, împreună cu Rusia, cu Kazahstan şi cu Azerbaidjan, acum şi cu SUA au ajuns la un acord comun de tăiere a producţiei de petrol, pentru a susţine preţul acestuia. Iar Donald Trump are onoarea de a fi primul preşedinte american interesat în susţinerea preţului petrolului, nu în menţinerea sa la un nivel scăzut, pentru că, în timpul preşedinţiei sale, Statele Unite au devenit cel mai mare producător de petrol din lume, pentru o perioadă scurtă de timp, probabil. * Criza de sănătate din Statele Unite ale Americii - care este, în acest moment, cea mai afectată ţară, de răspândirea noului coronavirus - s-a transformat, treptat, într-o criză economică, iar pe parcurs, aceasta a devenit o criză politică. Asta pentru că tocmai clasa politică trebuie să hotărască, în primul rând, cum să abordeze această problemă, în condiţiile în care avem această împărţire a responsabilităţilor şi puterilor, între autorităţile federale şi cele statale, inclusiv cu ambiguităţi legate de puterea de decizie, care i-au adus pe Donald Trump şi pe mulţi dintre guvernatorii democraţi, de pildă din California şi din New York, în conflict politic. Şi în acelaşi timp avem de-a face cu derularea, în bună ordine, a următorului ciclu electoral prezidenţial.* Nu cred că Joe Biden are şanse extraordinari de mari, dar are şanse cu siguranţe mai mari decât avea înaintea acestei crize cu coronavirus. Şi Donald Trump trebuie să fie foarte atent. Şi astfel ne explicăm inclusiv gesturile pe care le-a făcut recent. Spre exemplu, a zis că va semna un ordin executiv prin care să nu mai existe migraţie, în SUA, în perioada următoare, până când nu se va rezolva problema economică legată de muncitorii americani ş.a.m.d. Acest lucru îl doreau susţinătorii lui de acum patru ani şi nu l-a făcut. Şi cu siguranţă că în perioada următoare va sublinia că deşi nu a construit zidul de la graniţa cu Mexicul, fiind 160 de kilometri construiţi, dar de fapt o parte sunt doar reparaţi, dar totuşi, migraţia în SUA, anul trecut, a ajuns la minimul ultimilor 30 de ani.* Momentan, fiecare ţară este pe cont propriu, în termenii deciziilor legate de "redeschiderea" economiei sau înlesnirea circulaţiei persoanelor şi aşa mai departe.*Situaţia generată de coronavirus a încurajat foarte multe facţiuni, care argumentau nu doar împotriva globalizării, dar inclusiv împotriva înstrăinării anumitor sectoare strategice, cum s-a văzut pe zona de medicamente, de echipamente medicale.* Sunt mulţi strategi americani care susţin că în acest moment Rusia ar fi un partener bun în încercarea de a face o încercuire a Chinei şi de a limita creşterea sa şi de a impune anumite norme pe parcursul creşterii chineze, astfel încât să nu cauzeze, din perspectiva americanilor, probleme în alte zone. Dar trebuie o fire mult mai diplomatică, decât a domnului Trump şi trebuie un aparat diplomatic care să meargă ca pe roate, pentru a stabili acest punct, pentru că ar fi nevoie de nişte vaste negocieri cu ruşii, pe domeniile de interes şi ale ruşilor şi ale americanilor, pentru a se ajunge la un punct comun de vedere, în privinţa Chinei.* La câţiva ani distanţă, Coreea de Nord întreprinde acţiuni prin care reaminteşte partenerilor cum ar fi China şi Rusia, dar şi presupuşilor rivali, precum SUA, faptul că trebuie să fie atenţi la Coreea de Nord, trebuie să stea la masa negocierilor privind domeniul nuclear. * Problema cea mare aici nu este de comedie politică, ci este temerea ţărilor din jur generată de consecinţele unui eşec al guvernului de la Phenian / 평양 직할시 / Pyongyang. Din perspectiva statelor menţionate, Phenian îşi ţine oamenii sub control. Şi niciun stat vecin nu ar vrea să se trezească, pe teritoriul propriu, cu milioane de nord-coreeni înfometaţi. *Toată lumea este interesată într-o tranziţie paşnică, altfel lucrurile pot fi foarte ciudate pentru Coreea de Sud, pentru China şi într-o măsură mai mică pentru Rusia. Şi să nu uităm utilitatea regimului de la Phenian, când s-a dorit distragerea atenţiei SUA de la alte dosare geopolitice, din Estul Europei, din Orientul Mijlociu, din Marea Chinei de Sud.* Din punct de vedere structural, Uniunea Europeană este incapabilă să aibă prezenţa dezirabilă, pentru că acest du-te-vino dintre statele europene puternice şi UE subminează capacitatea de a acţiona colectiv. Să nu uităm că, în acelaşi timp, Comisia Europeană are alte griji, spre exemplu negocierile cu Marea Britanie continuă şi se pare că au ajuns în punctul în care britanicii ignoră echipa de negociere a UE.* Până când nu vom reuşi să avem un acord politic real, la nivelul statelor Uniunii Europene, în legătură cu necesitatea de a avea poziţii colective, de a le finanţa şi de a le oferi autoritate, noi nu vom putea avea o UE ca actor geopolitic. Dacă instrumentul nu serveşte scopului, atunci nu avem nimic de discutat până când nu va servi ţelului dorit.* Lumea s-a schimbat extraordinar de mult şi dincolo de faptul că trebuie într-adevăr să avem în vedere lecţiile trecutului, tendinţa fiind ca acestea să fie cumva trunchiate şi rezumatul care ni se oferă, în fiecare an, să fie unul cumva părtinitor politic şi axat nu neapărat pe lecţiile istorice, cât pe nevoia de a justifica anumite lucruri în prezent şi nevoia de a face capital politic, din astfel de ocazii."